1. Contractul de ipotecă şi de fidejusiune încheiate de acelaşi garant sunt garanţii care nu se exclud.
2. Ipoteca asupra unui imobil care are caracterul de bun comun în codevălmăşie cu soţia poate fi constituită numai cu consimţământul expres al acesteia, potrivit art. 35 alin. 2 Codul familiei. în lipsa consimţământului, contractul este lovit. de nulitate, conform art. 36 Codul familiei.
3. Fidejusiunea, fiind o garanţie personală, oricare dintre soţi este liber să garanteze o obligaţie a sa sau a altuia, dar ea nu poate viza decât bunurile proprii ale fidejusorului.
4. Dacă garanţia constituită se referă numai la un bun imobil în coproprietate, creditorii personali ai debitorului vor putea urmări doar partea acestuia din imobil, conform art. 493 C.pr.civ.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 652 din 16 aprilie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 195 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Maramureş, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.E. împotriva pârâţilor Banca Comercială Română S.A.-Sucursala Judeţeană Maramureş şi Cabinetul Individual- avocat C.O.G. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cauţiune nr. 176C din 8 august 2000, încheiat de părţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut faptul că, la 8 august 2000 pârâtul Cabinetul Individual al avocatului C.O. a încheiat cu banca un contract de cauţiune prin care a garantat în calitate de fidejusor creditul acordat beneficiarei S.C. Zediva S.R.L. Baia Mare în art. 2 al contractului s-a specificat că, garanţia constă în imobilul cuprins în CF 11222/3 Baia Mare nr. top.2708/452.
Pentru acelaşi imobil pârâţii au mai încheiat un contract de garanţie imobiliară la aceeaşi dată, dar prin Sentinţa civilă nr. 559/2002 cu privire la acest contract, instanţa a constatat nulitatea lui absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Codul familiei, fără ca reclamanta să-şi fi dat
consimţământul la ipotecarea bunului comun.
Apreciind că, înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract de cauţiune” este accesoriu contractului de garanţie imobiliară a cărei nulitate absolută s-a constatat printr-o hotărâre irevocabilă, instanţa de fond a admis acţiunea.
împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul B.C.R.- Sucursala Judeţeană Maramureş solicitând respingerea acţiunii.
în motivarea recursului se susţine că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că se impune anularea contractului de cauţiune pentru că el este accesoriu contractului de garanţie imobiliară. Cele două contracte prevăd obligaţiile distincte şi constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară nu are nici o legătură cu obligaţia personală stabilită prin contractul de cauţiune.
Recurenta a mai susţinut că, în dosarul nr. 7735/2002 a promovat o acţiune de partaj în temeiul art. 493 C.pr.civ, pentru că nu doreşte să urmărească decât cota parte a garantului fidejusor C.O.G.
Reclamanta a solicitat respingerea recursului, cu 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat doar în parte.
Garanţiile sunt mijloace juridice prin care creditorii care le- au constituit au prioritate faţă de ceilalţi creditori cu privire la urmărirea silită a averii debitorului sau a unei alte persoane care s-a angajat alături de debitor în stingerea obligaţiei asumate de acesta.
Obligaţiile pot fi garantate prin mai multe tipuri de garanţii, în acest mod s-a procedat în speţă, contractul de credit dintre bancă şi S.C. Zediva S.R.L. fiind garantat prin constituirea unei garanţii reale – contractul de ipotecă şi prin constituirea unei garanţii personale – contract de cauţiune. Cele două garanţii nu se exclud una pe cealaltă.
Prin contractul de garanţie imobiliară nr. 176 din 8 august 2000, pârâtul Cabinetul de Avocatură C.O.G. a constituit o ipotecă asupra unui bun imobil care avea caracterul de bun comun în codevălmăşie cu soţia – reclamanta C.E., ceea ce nu se putea realiza decât cu consimţământul expres al acesteia, potrivit art. 35 alin. (2) C.fam. în lipsa consimţământului soţiei, contractul
real este nul. Nu aceeaşi este situaţia în cazul unui contract de fidejusiune, care este o garanţie personală.
Fidejusiunea sau cauţiunea este un contract unilateral, în sensul că dă naştere la obligaţii numai în sarcina fidejusorului şi este accesoriu obligaţiei ei principale asumată de debitor faţă de creditor. Fidejusorul garantează executarea obligaţiei cu întreaga sa avere personală, de care el poate dispune în baza capacităţii sale depline de exerciţiu.
Temeiul juridic al acţiunii prin care reclamanta a solicitat constatarea nulităţii contractului de cauţiune, îl constituie art. 36 din Codul familiei.
Prin urmare, reclamanta nu a invocat motive de nulitate referitoare la esenţa contractului, ci doar a susţinut prin acţiune că, dacă actul principal – contractul de garanţie imobiliară a fost declarat nul absolut, în mod firesc toate actele care decurg din aceasta sau în executarea acestuia sunt lovite de nulitate absolută.
Susţinerea reclamantei este nefondată, pentru că cele două garanţii, aşa cum s-a arătat anterior, nu se exclud.
Oricare dintre soţi este liber să garanteze o obligaţie, printr-un contract de fidejusiune, care însă fiind o garanţie personală nu poate viza decât bunurile proprii ale fidejusorului care pot fi mobile sau imobile, sau parte din cele comune.
Dacă garanţia constituită sub forma fidejusiunii se referă la un bun imobil în coproprietate sau bun comun,, creditorii personali ai debitorului vor putea urmări doar partea acestuia din bunul comun, după ce vor cere mai întâi împărţeala acestuia, conform art. 493 C.pr.civ.
Recurenta a solicitat partajarea bunurilor comune în dosarul nr. 7735/2002 aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, ceea ce se încadrează în dispoziţiile art. 36 din Codul familiei.
Revenind la contractul de cauţiune, a cărei nulitatea absolută a fost constatată de instanţa de fond, se reţine că în cauză nu au fost invocate motive de nulitate absolută de către reclamantă.
Prin urmare, pârâtul asumându-şi o obligaţie personală valabil exprimată prin contractul de cauţiune, obligaţia sa nu poate fi anulată în întregime.
Poate fi anulată doar în ce priveşte pct. 2 din contract, prin care s-a stabilit că, fidejusorul garantează obligaţia în mod solidar cu debitorul „garanţia constituindu-se prin ipotecă de rangul întâi” asupra apartamentului din Baia Mare str.Decebal nr. 12 apt. 3.
Această prevedere este de fapt o constituire de ipotecă, şi nu putea fi dispusă printr-un contract de fidejusiune. Mai mult, contractul de ipotecă a fost declarat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, situaţie în care şi această dispoziţie este lovită de nulitate absolută.
La pct. 3 din contractul de cauţiune se prevede că „fidejusorul se obligă să renunţe la beneficiul de discuţiune şi diviziune şi se obligă să nu înstrăineze, să nu demoleze şi să nu greveze imobilul de alte sarcini, conform contractului de garanţie imobiliară”.
Prevederea privind demolarea şi grevarea imobilului de alte sarcini este lovită de nulitate absolută, fiind legată de ipotecă. Este însă valabilă renunţarea fidejusorului la beneficiul de discuţiune şi diviziune şi la obligaţia de a nu-şi înstrăina bunurile mobile şi imobile cu care a garantat rambursarea creditului acordat de bancă debitorului.
Este valabil şi pct. 1 din contract prin care fidejusorul a garantat pentru întregul credit şi dobânzi.
Instanţa de fond constatând nulitatea absolută totală a contractului de cauţiune a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv de modificare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 9 cod.pr.civ.
Nulitatea absolută priveşte contractul de cauţiune doar parţial şi nu total, aşa cum a stabilit instanţa de fond.
în temeiul art. 312 C.pr.civ., recursul se va admite în parte, seva modifica sentinţa şi se va admite acţiunea reclamantei în parte, în sensul că se va constata nulitatea absolută parţială a contractului de cauţiune, în ce priveşte obligaţiile pe care pârâtul C.O. şi le-a asumat la pct.2 şi parţial la pct.3.
Restul dispoziţiilor din contract vor fi menţinute, ele vizând întregul patrimoniu al fidejusorului.
în temeiul art. 274 C.pr.civ., reclamanta intimată va fi obligată să plătească recurentei suma de 54.500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru.
(Judecător Ligia Rodica Bodea)
