H.G. nr. 273/1994. art. 32
Tribunalul arbitral a avut în vedere prevederile art. 13 din contract privitor la eliberarea garanţiei, prevederi care constituie reglementarea pertinentă în materie. Or, acest text prevede clar că eliberarea garanţiei se face „la data recepţiei finale a lucrărilor”, iar nu la data expirării perioadei de garanţie, liste adevărat că Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 940/2006, prevede că recepţia finală se face după expirarea perioadei de garanţie prevăzute în contract (art. 32). O dispoziţie similară, în sensul că recepţia finală se face la expirarea perioadei de garanţie, se regăseşte şi în Regulamentul de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, aprobat prin H.G. nr. 51/1996 *. Cele două regulamente au fost depuse la dosar, întrucât părţile, deşi sunt de specialitate, nu sunt de acord nici cel puţin asupra naturii lucrărilor executate şi, prin consecinţă, asupra reglementării recepţiei, aplicabilă în speţă.
Tribunalul arbitral consideră însă că în cauză prevalează art. 13 din contract, dispoziţiile citate din cele două regulamente de recepţie privind efectuarea recepţiei finale după expirarea perioadei de garanţie nefiind de ordine publică.
De asemenea, prevederile art. 13 din contract prevalează şi faţă de prevederile contractului pentru construcţii, clădiri şi lucrările inginereşti, elaborat de Federaţia Internaţională a inginerilor consultanţi. F.I.D.I.C., depus la dosar, contract care se aplică numai în cazul în care contractul dintre părţi nu prevede altfel.
Aşa fiind. Tribunalul arbitral a reţinut că, potrivit art. 13 din contractul dintre părţi, eliberarea garanţiei trebuia să se facă la data recepţiei finale, iar nu la data expirării perioadei de garanţie de 36 de luni. De la această dată, conform art. 16 alin. final, începe să curgă termenul de garanţie, termen în care „antreprenorul se obligă să remedieze în mod gratuit, în termenul solicitat de antreprenor, orice viciu sau deficienţă a lucrărilor executate sau materialelor folosite”. Prin urmare, la data recepţiei finale şi a preluării lucrărilor ia naştere o obligaţie de garanţie, care însă nu mai este asigurată şi de o garanţie în numerar, ci numai de o acţiune în garanţie. în cazul de faţă, părţile au apreciat că reţinerea garanţiei peste data recepţiei finale, timp de 3 ani, ar fi oneroasă pentru subantre-
prcnor, în condiţiile în carc, după recepţia finală, beneficiarul este garantat, pe durata termenului de garanţie, prin obligaţia de garanţie.
Aşadar, potrivit contractului, eliberarea garanţiei nu este condiţionată de expirarea termenului de garanţie. în schimb, art. 13, citat, condiţionează eliberarea garanţiei în numerar de efectuarea recepţiei finale a lucrărilor.
Tribunalul arbitral a avut însă în vedere că recepţia efectuată prin procesul-verbal nr. 1 din 11 octombrie 2005 s-a lăcut fără obiecţii, observaţii sau recomandări, constatându-se, prin certificatul de definitivare a lucrărilor din aceeaşi zi, încheierea lucrările contractate. Termenul de 180 de zile în care urma recepţia finală era destinat, desigur, remedierii eventualelor deficienţe constatate la recepţia la terminarea lucrărilor. Este însă necontestat în litigiu că, după cfectuarca acestei recepţii, nu au mai rămas deficienţe de remediat şi nici nu au apărut ulterior, în cadrul termenului de 180 de zile. Natura lucrărilor şi execuţia lor au determinat părţile ca recepţia la terminarea lucrărilor şi întocmirea certificatului să aibă loc în aceeaşi zi, deşi această recepţie trebuia să se facă în decurs de 180 de zile de la data certificatului. Aşadar, părţile nici nu mai erau interesate să efectueze şi recepţia finală, fapt pentru carc reclamanta, cu scrisoarea nr. 2547 din 7 iunie 2006, a cerut direct restituirea ci.
Oricum, recepţia finală nu s-a efectuat faptic şi cu încheierea formelor corespunzătoare din cauza refuzului pârâtei sub pretextul că restituirea garanţiei ar fi prematură, de vreme ce nu a expirat perioada de garanţie de 36 de luni. Sc mai arc în vedere că este îndeplinită şi cerinţa prescrisă în finalul art. 13 referitoare la eliberarea garanţiei să nu fi ridicat obiecţiuni cu privire la execuţia lucrărilor în cadrul celor 180 de zile de la data certificatului de definitivare a lucrărilor şi să se fi îndeplinit toate obligaţiile asumate de subantreprenor -, ceea ce înseamnă toate obligaţiile legate de execuţia lucrărilor, iar nu -cum susţine pârâta – alte obligaţii.
Aşa fiind. Tribunalul arbitral a considerat că nerestituirea garanţiei care, potrivit art. 13, citat, trebuia să se facă în cadrul celor 180 de zile de la data certificatului de definitivare a lucrărilor, adică până la 10 aprilie 2006, este contrară contractului, astfel că, în temeiul prevederii art. 13 din contract. Tribunalul arbitral a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 320.299,91 lei reprezentând garanţia de bună execuţie de 10%, reţinută pe nedrept după data de 10 aprilie 2006.
Sentinţa arbitrală nr. 205 25 octombrie 2007
