Garanţie de bună execuţie. Obligaţia de restituire. Lipsa proce-sului-verbal de recepţie finală. Consecinţe


Consiliul local A., jud. B., a încheiat cu pârâta SC C.C. SRL contractul de lucrări din 5 decembrie 2003, având ca obiect „modernizare drum comunal Timuş – Panaitoaia -Zoitan – Adăşeni”, iar executantul SC C.C. SRL. la rândul său. a subcontractat cu reclamanta jumătate din lucrările arătate mai sus, contractul fiind încheiat la data de 29 martie 2004.

Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de execuţie lucrări, care au fost recepţionate la data de 20 octombrie 2004. conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Pârâta a reţinut cu titlu de garanţie de bună execuţie suma de 1.6333.456.550 lei (vechi), din carc a restituit jumătate la data încheierii lucrărilor, iar cealaltă jumătate era restituibilă la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor de 24 de luni. respectiv la data de 20 octombrie 2006. De asemenea, pârâta a mai achitat din garanţia reţinută încă 300.168.527 lei (vechi) din garanţia restituibilă la 24 de luni de la încheierea lucrărilor, astfel că suma reţinută cu titlu de garanţie şi nerestituită este de 516.559.748 lei (vechi), adică 51.655.97 Ici noi. carc constituie petitul principal al prezentului litigiu.

Garanţia a fost reţinută de către pârâtă conform art. 12 din contractul de subantrepriză şi este supusă restituirii în întregime către reclamantă la „expirarea perioadei de garanţie de 24 de luni pe baza procesul ui-verbal de recepţie finală”.

Garanţia bănească de bună execuţie reţinută de către pârâtă trebuie restituită reclamantului chiar şi în lipsa procesul ui-verbal de recepţie finală, pentru că neînchcicrca acestui act, la expirarea perioadei de 24 de luni stabilite ca durată de răspundere a executantului pentru calitatea lucrărilor, nu este imputabilă reclamantului, ci exclusiv pârâtei.

de a cărei voinţă depindea, de altfel. încheierea actului de recepţie finală. în plus. este de observat că. după împlinirea datei la care procesul-verbal de recepţie ar fi trebuit să fie încheiat (20 octombrie 2006). o eventuală încheiere a acestuia şi o eventuală constatare a unor nereguli în lucrările realizate nu mai pot fi opuse executantului, cu consecinţa reţinerii garanţiei, pentru că răspunderea executantului pentru executarea lucrărilor a încetat la 20 octombrie 2006.

în raport de celc arătate mai sus, Tribunalul arbitral a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată şi a dispus în consecinţă admiterea ei. obligând pârâta la restituirea părţii de garanţie nerestituite la data de 20 octombrie 2006, respectiv a sumei 51.655.97 lei noi. în conformitate cu art. 43 C. com., pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii aferente acestei sume începând cu data la carc datoria era scadentă, respectiv 21 octombrie 2006 şi până la achitarea integrală a debitului.

Sentinţa arbitrală nr. 43 din 25 februarie 2008