Prin sentinţa comercială nr.1835 din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, a fost respinsă contestaţia formulată de creditoarea Banca T. SA Cluj – Sucursala Bistriţa, împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei SC S. SRL, întocmit de administratorul judiciar M.R.L. Iaşi SPRL
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că Banca T. SA Cluj – Sucursala Bistriţa a depus cerere de înscriere la masa credală pentru recuperarea creanţei în sumă de 319.694,82 lei, ca şi creanţă garantată, reprezentând credit, dobânzi şi alte comisioane, împotriva debitoarei SC S. SRL .
Administratorul judiciar procedând la verificarea cererii de creanţă, a considerat-o întemeiată pentru suma solicitată, respectiv 319.694,82 lei şi a înscris creditorul Banca T. în tabelul preliminar întocmit la data de 15.04.2010 cu suma solicitată, însă la ranguri diferite.
Suma de 74.611,07 lei aferentă contractului de credit nr. 733/09.08.2006 cu prioritatea prev. de art. 121 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
Suma de 245.083,75 lei aferentă contractelor de credit nr. 1437/14.11.2007, 1480/21.11.2007, 958/28.08.2008, 1079/25.09.2008, 1094/29.09.2008, 1101/01.10.2008, 1114/06.10.2008 a înscris-o cu prioritatea prev. de art. 123, pct. 7 din Legea nr. 85/2006, întrucât creditorul nu a anexat la cererea sa documente din care să rezulte caracterul garantat al creanţei solicitate.
Contractele de credit menţionate au constituite ca şi garanţii bilete la ordin în alb semnate de împrumutat în favoarea băncii şi avalizate de asociatul administrator F.M.I. şi contracte de garanţie reală mobiliară având ca obiect chiar soldul contului din contractele de credit.
Art. 6 al. 5 lit. b din Lege nr. 99/1999 instituie posibilitatea afectării ca garanţie a soldului creditor al unui cont bancar. Soldul creditor al unui cont bancar constituie un drept de creanţă al titularului contului faţă de bancă. Astfel, acest sold, poate fi destinat ca garanţie faţă de bancă pentru obligaţiile titularului contului, cu condiţia ca acest sold să existe.
În speţă debitoarea are un cont în lei deschis la această unitate bancară, însă în acest cont nu figurează disponibilităţi băneşti potrivit adresei nr. 1808/10.02.2010 comunicată de însăşi Banca T.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 al. 1 din Legea nr. 99/1999 titlul VI contractul de garanţie reală trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei, iar în cazul în care bunul afectat garanţiei este o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct. Din textul de lege enunţat rezultă că, în această situaţie, în contractul de garanţie încheiat între părţi, pentru a respecta cerinţele impuse prin dispoziţiile legale menţionate trebuiau individualizate atât suma de bani, asupra căreia se instituie garanţia cât şi contul respectiv. În consecinţă instanţa reţine că garanţia instituită pentru garantarea creanţei creditoarei Banca T. SA Cluj – Sucursala Bistriţa, nu întruneşte cerinţele dispoziţiilor legale menţionate.
Susţinerile acesteia potrivit cărora este posibilă constituirea de garanţii asupra bunurilor viitoare este întemeiată, însă în această situaţie astfel cum rezultă din disp. art. 18 din acelaşi act normativ o astfel de garanţie produce efecte din momentul în care debitorul a obţinut proprietatea asupra bunurilor care corespund descrierii stabilite în contract.
Pentru considerentele menţionate instanţa a constatat că garanţia creditoarei nu a fost constituită în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate şi în consecinţă contestaţia a fost respinsă.
Creditoarea a formulat recurs împotriva acestei sentinţe invocând prevederile art 304 pct 8 C pr civ susţinând că creanţa este integral garantată devenind incidente prevederile art 121 din Legea nr 85/2006 şi nu cele ale art 1237 din acelaşi act normativ , întrucât la data acordării creditelor a îndeplinit procedurile publicitate prevăzute în titlul VI art 9 din Legea ne 99/1999.
Analiza recursului formulat raportat la motivul de recurs invocat şi în raport de art 304 1 C pr civ relevă următoarele:
Analizând contestaţia sub aspectul referitor la caracterul garantat al creanţei Curtea reţine că legiuitorul a definit creanţele garantate ca fiind creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.
Aserţiunile recurentei referitoare la caracterul garantat al creanţei rezultat din împrejurarea că s-a convenit constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra soldurilor creditoare prezente şi viitoare în favoarea acesteia nu pot fi valorificate în maniera urmărită de contestatoarea recurentă.
Constituirea garanţiei asupra sumelor de bani care vor intra în contul curent al societăţii deschis la bancă în ipoteza inexistenţei sumelor goleşte de conţinut scopul urmărit prin instituirea unei garanţii.
Textul art 6 alin5 din titlul VI al Legii 99/1999 a statuat că intră sub incidenţa regulilor care guvernează garanţiile reale mobiliare „ soldurile creditoare ale conturilor de depozit , depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituţii bancare sau financiare .
Doctrina a statuat în mod constant că prin cont de depozit se înţelege orice tip de cont care are o balanţă pozitivă .
Dacă la un moment dat pasivul depăşeşte activul soldul creditor este nul şi în consecinţă nu poate îndeplini rolul de garanţie ce i-a fost asignat .
Obiectul garanţiei nu este contul însuşi , cum încearcă să acrediteze recurenta , în invocarea caracterului garantat al creanţei sale , întrucât contul nu este un bun , ci doar un instrument de evidenţă .
Bunul afectat garanţiei îl reprezintă dreptul de a pretinde băncii plata unei sume de bani însă numai în limita soldului creditor .
Rangul creanţelor garantate şi beneficiile de care se bucură creditorii garantaţi în procedură sunt o recunoaştere a diligenţei superioare a acestora în raport de creditorii chirografari însă presupun existenţa unei garanţii reale fie ea imobiliare sau mobiliare care ar asigura satisfacerea cu prioritate a creanţei creditorului diligent ori în lipsa oricărei garanţii la momentul deschiderii procedurii scopul urmărit prin instituirea unei garanţii în absenţa acesteia nu mai poate fi realizat şi ca urmare creanţa nu poate fi caracterizată ca fiind o creanţă garantată.
Lipsa oricărui disponibil în contul asupra căruia s-a încheiat contractul de garanţie mobiliară relevă că nu pot fi aplicate dispoziţiile art.6 alin.5 lit.b din Legea nr.99/1999 întrucât doar soldul creditor al unui cont bancar poate constitui un drept de creanţă al titularului contului faţă de bancă ori în absenţa soldului nu se poate reţine că există obiect al garanţiei un bun a cărui valorificare să asigure prioritate la satisfacerea creanţelor.
Interpretarea prevederilor art 80 din actul normativ menţionat referitor la executarea garanţiei constituite din sume de bani în conturi bancare confirmă veridicitatea argumentelor ce au fost evidenţiate în sensul în care se poate susţine existenţa garanţei doar în limita sumelor existente .
Judecătorul sindic a reţinut în mod corect că au caracter de creanţe garantate doar acele creanţe care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului ori la data analizării declaraţiei de creanţă în contul deschis în baza contractului de credit nu existau bunuri respectiv sume de bani asupra cărora să se poată presupune că există o garanţie reală.
Sensul dispoziţiilor art.9 pct.2 din Legea nr.99/1999 potrivit cărora garanţia reală acordă creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţe cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un prag de prioritate inferior este de a asigura creditorului diligent prevalenţa la valorificare a bunului în defavoarea creditorului mai puţin diligent care a acceptat doar gajul general însă aceste dispoziţii apar ca fiind lipsite de substanţă în ipoteza de faţă în lipsa bunului a cărui valorificare să asigure prioritatea recurentei.
Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 8 nu este prezent întrucât s-a justificat înscrierea creanţei ca fiind chirografară în raport de lipsa disponibilităţilor respectiv a bunului ce ar fi presupus existenţa unei garanţii reale mobiliare, astfel că nu se poate reţine interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi nici schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului.
Considerentele enunţate au relevat că prima instanţă a realizat o corectă aplicare şi interpretare a a actelor juridice deduse judecăţii nefiind prezent motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de recurentă şi nici alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul disp. art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea BANCA T. SA Cluj – Sucursala Bistriţa împotriva sentinţei comerciale nr. 1835 din 18.11.2010, a Tribunalului Bistriţa Năsăud pe care o va menţine în întregime. (Judecător Augusta Chichişan)
