Hotărârea prin care Consiliul Judeţean a repartizat pe comune, oraşe şi municipii sumele defalcate de la bugetul de stat nu constituie un act administrativ în sensul art 1 din Legea nr. 29/ 1990, ci un act de gestiune curentă exceptat de la controlul instanţelor de prin art. 2 lit. d) din acelaşi act normativ.
Primăria Municipiului Roşiorii de Vede a chemat în judecată Consiliul Judeţean Teleorman, solicitând modificarea Hotărârii nr. 12/1999 cu motivarea că s-a emis cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. 3 şi anexa 6 din Legea nr. 36/1999 – legea bugetului de stat pe anul 1999.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii avându-se în vedere că actul administrativ atacat este unul de gestiune curentă şi, potrivit art. 2 lit. “d” din Legea nr. 29/1990, asemenea acte nu sunt supuse controlului judecătoresc.
Prin sentinţa civilă nr. 1296/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Adminsitrativ, a admis excepţia şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
La pronunţarea acestei sentinţe s-a avut în vedere faptul că prin Hotărârea nr. 12/1999 s-a repartizat pe comune, oraşe şi municipii sumele defalcate din bugetul de stat. Acest act este de gestiune curentă şi nu administrativ şi în conformitate cu art. 2 lit. “d” din Legea nr. 29/1990, actele de gestiune sunt exceptate de la controlul judecătoresc.
Notă: Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia civilă nr. 3075/2000 a respins recursul. (Judecator Apostol Filofteia)
(Setia Contencios Administrativ, sentinţa civilă nr. 1296/1999)