Primarul nu poate negocia salariile angajaţilor primăriei, ci numai consiliul local, în condiţiile stabilite de Legea nr. 40/1991 şi H.G. nr. 281/1993.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 349/1995)
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 310/12.04.1995, Prefectul Municipiului Bucureşti şi S.A.I. solicită anularea hotărârii nr. 3/22.02.1995, adoptată de Consiliul Local al comunei Voluntari, S.A.I., ca fiind nelegală.
în motivarea acţiunii, se arată că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 69/1991, întrucât problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul de specialitate al compartimentului de resort al administraţiei publice locale.
De asemenea, în mod nelegal, în art. 2 al hotărârii nr. 3 /1995 s-a decis că “salariile se vor stabili prin negociere de către primarul comunei”.
La dosar s-a depus copia hotărârii nr. 3/22.02.1995, din care rezultă că în art. 2 s-a dispus ca salariile pentru muncitorii din cadrul serviciului public de gospodărire comunală locativă şi salubritate se vor stabili prin negociere de către primarul comunei şi serviciul contabilitate.
în vederea emiterii acestei hotărâri s-a avut în vedere “raportul primarului” şi statul de funcţiuni.
Prin urmare, instanţa va reţine că nu a existat raportul comisiei de specialitate al compartimentului de resort când s-au dezbătut problemele înscrise în ordinea de zi a şedinţei consiliului, astfel că hotărârea nr. 3/1995, adoptată de pârât, este nelegală, încălcându-se dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 69/1991.
Totodată, tribunalul va mai reţine că s-au încălcat şi dispoziţiile art. 52 din Legea administraţiei publice, întrucât primarul nu poate negocia salariile, ci numai consiliul local, în condiţiile stabilite de Legea nr. 40/1991 şi H.G. nr. 281/1993.
Aşa fiind, tribunalul va admite acţiunea şi va anula hotărârea nr. 3/22.02.1995, adoptată de către Consiliul Local al comunei Voluntari, ca fiind nelegală.
Potrivit art. 274 Cod proc. civ., va obliga pârâtul la 250 lei cheltuieli de judecată către reclamant.