Hotărârea consiliului local de concesionare a unui teren este nelegală în situaţia în care dezbaterea în cadrul şedinţei consiliului a avut loc fără existenţa raportului de specialitate al compartimentului de resort; terenul nu aparţine domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale; concesionarea nu s-a făcut prin licitaţie publică şi nu s-a menţionat termenul de concesionare.
(Secţia administrativ, sentinţa nr. 602/1994)
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 797/28.09.1994, Prefectul Municipiului Bucureşti şi S.A.I. solicită anularea hotărârii nr. 5/1994, adoptată de Consiliul Local al comunei Mogoşoaia, SA.I., ca nelegală.
în motivarea acţiunii se arată că hotărârea atacată încalcă prevederile Legii nr. 69/1991 şi ale Legii nr. 50/1991.
Astfel, la dezbaterea din şedinţă a lipsit raportul de specialitate al compartimentului de resort al administraţiei publice locale.
Pe de altă parte, au fost încălcate şi prevederile art. 10 din Legea nr. 50/1991, deoarece terenul, pentru a putea fi concesionat, în mod obligatoriu trebuie să aparţină domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, situaţie ce nu rezultă din documentele prezentate de consiliul local.
De asemenea, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 50/1991, întrucât terenul a fost concesionat fără a se ţine licitaţia publică.
S-au mai eludat şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 50/1991.
La dosar s-au depus: copia hotărârii atacate; adresa nr. 749/17.03.1994 a Băncii de Credit Cooperatist SA. – Bucureşti – România, din care rezultă că doreşte să concesioneze, pe timp de cel puţin 70 de ani, un teren de circa 6-7.000 m.p., la o poziţie de ieşire la lac şi cu posibilităţi de ridicare ct unor construcţii cu mai multe nivele (Nota de fundamentare întocmită de primarul D.C.T.).
Ulterior, prin adresa nr. 2.737/9.11.1994 a Primarului din comuna Mogoşoaia, se arată că BANKCOOP a renunţat la concesionarea terenului, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii.
Tribunalul urmează a reţine că hotărârea atacată este nelegală, deoarece s-au încălcat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 69/1991, întrucât dezbaterea în cadrul şedinţei consiliului a avut loc fără existenţa raportului de specialitate al compartimentului de resort al administraţiei publice locale.
De asemenea, s-au încălcat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 50/1991, întrucât, pentru a fi concesionate, în vederea realizării construcţiilor, terenurile trebuie să aparţină domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi în condiţiile respectării documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, iar din documentaţia depusă nu rezultă aşa ceva.
Mai mult, au fost încălcate dispoziţiile art. 12 lit. b din Legea nr. 50/1991, întrucât nu s-a ţinut licitaţia publică.
De altfel, nici nu s-a menţionat în hotărâre termenul de concesionare, care este obligatoriu, potrivit art. 19 din Legea nr. 50/1991.
Pe de altă parte, întrucât pârâtul nu şi-a anulat hotărârea nr. 5/1994, în cauza de faţă nu are relevanţă juridică faptul că BANKCOOP a renunţat la concesionare.
Aşa fiind, tribunalul va admite acţiunea şi va anula hotărârea nr. 5/1994, adoptată de către pârât, ca fiind nelegală.