– art. 253 alin 2 din Legea nr. 571/2003
– 287 din Legea nr. 571/ 2003
Potrivit dispozitiilor art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cota de impozit pe cladiri datorat de persoanele juridice se stabileste prin hotarâre a consiliului local si poate fi cuprinsa între 0,25% si 1,50% inclusiv.
Se observa ca legiuitorul a stabilit limitele minime si maxime ale impozitului pe cladiri, dreptul de dispozitie al organelor administratiei publice locale urmând a fi exercitat cu respectarea acestora.
Se observa ca legiuitorul a stabilit limitele minime si maxime ale impozitului pe cladiri, dreptul de dispozitie al organelor administratiei publice locale urmând a fi exercitat cu respectarea acestora.
Dispozitiile art. 287 din Legea nr. 571/ 2003 confera autoritatilor administratiei publice locale posibilitatea de majorare a taxelor si impozitelor prevazute de Titlul IX al Legii nr. 571/2003 cu pâna la 20% , însa numai cu respectarea limitelor impuse de art. 253 alin. (2) din acelasi act normativ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 326 din 14 februarie 2011)
Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 49909/3/CA/2009, astfel cum a fost precizata si completata, reclamanta S.C. Romtelecom S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Consiliul Local al orasului Ocna Mures, Orasul Ocna Mures prin Primar si Primarul orasului Ocna Mures, anularea în parte a Hotarârii Consiliului Local al orasului Ocna Mures nr.176/2008 privind impozitele si taxele locale pentru anul 2009, adoptata în sedinta din data de 27.11.2008, respectiv art. 20 lit. a) din anexa, care prevede : “Majorarea cu 20% a impozitelor si taxelor locale datorate de persoanele juridice, dupa cum urmeaza : a. impozitul si taxa pe cladiri”.
Totodata, s-a solicitat obligarea pârâtului Orasul Ocna Mures la restituirea tuturor sumelor achitate în plus de reclamanta, conform dispozitiilor art. 20 lit. a) din H.C.L. nr. 176/2008, fata de cele stabilite potrivit dispozitiilor art. 1 lit. a) din aceeasi hotarâre.
Pe baza probei cu înscrisuri administrata în cauza, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a pronuntat Sentinta civila nr. 1312/21.04.2010, prin care a dispus : respingerea exceptiei necompetentei teritoriale, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca neîntemeiata.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut, în esenta, urmatoarele :
Prin Hotarârii Consiliului Local al orasului Ocna Mures nr.176/2008 s-au aprobat noile taxe si impozite locale aferente anului fiscal 2009, iar în anexa, la art. 1, s-a stabilit cota pe baza careia se calculeaza impozitul pe cladiri pe anul 2009 pentru persoanele juridice, la nivelul de 1,5% din valoarea de inventar pentru imobilele reevaluate în ultimii 3 ani si la 10% pentru imobilele persoanelor juridice nereevaluate.
De asemenea, la art. 20 din anexa la H.C.L. nr. 176/2008 se prevede “majorarea cu 20% a impozitelor si taxelor locale datorate de persoanele juridice, dupa cum urmeaza : a. impozitul si taxa pe cladiri …”.
În motivarea actului administrativ normativ, în preambulul sau este trecut ca si temei al emiterii sale Legea nr. 215/2001, art. 27 din Legea nr. 273/2006 si art. 247 – 296 din Legea nr. 571/2003.
Verificând legalitatea actului administrativ atacat, tribunalul a retinut, raportat la art. 253 si art. 287 din Legea nr. 571/2003, ca impozitul pe cladiri a fost stabilit concret la cota maxima de 1,5% din valoarea de inventar, conform Cap. II din Titlul IX al Codului fiscal.
De asemenea, s-a retinut ca reclamanta este în eroare si interpreteaza gresit dispozitiile legale atunci când afirma ca pârâta nu are dreptul sa depaseasca cota de impozit de 1,5% din valoarea de inventar, deoarece posibilitatea de a majora toate taxele si impozitele locale prevazute de art. 248 este stabilita în favoarea pârâtei la art. 287 Cod fiscal.
Interpretarea reclamantei, în sensul ca impozitul pe cladiri nu poate depasi cota de 1,5% este incorecta si nelegala, în aprecierea tribunalului, pe motiv ca este în contradictie cu dispozitiile legale, ajungându-se la o neaplicare a prevederilor art. 287 Cod fiscal.
Sustinerea reclamantei potrivit careia hotarârea contestata încalca prevederile pct. 222 din H.G. nr. 44/2004 nu a fost retinuta de tribunal, pe motiv ca art. 287 Cod fiscal nu impune ca majorarea sa fie justificata de “conditiile specifice zonei”, aceasta conditie fiind stabilita prin H.G. nr. 44/2004, norma care adauga la lege, cu încalcarea normelor de tehnica legislativa.
În concluzie, tribunalul a constatat ca hotarârea atacata a fost emisa în aplicarea legii, cu respectarea competentei de emitere, cu respectarea si interpretarea corecta a Codului fiscal, astfel ca a dispus respingerea actiunii ca neîntemeiata, în temeiul art. 1 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 253 si art. 287 din Codul fiscal.
Împotriva Sentintei civile nr. 1312/21.04.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. Romtelecom S.A., invocând, în esenta, urmatoarele :
1. Prin nepronuntarea asupra tuturor motivelor invocate de S.C. Romtelecom S.A. în sustinerea actiunii, instanta nu a solutionat fondul cauzei.
Astfel, prin actiunea formulata, reclamanta a invocat nelegalitatea hotarârii atacate prin raportare inclusiv la dispozitiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, iar prin hotarârea pronuntata, instanta de fond a hotarât respingerea cererii fara a lua în considerare si a dispune asupra aspectelor invocate, existând o nepronuntare în mod integral pe fondul cererii.
2. Prin hotarârea pronuntata, instanta fondului a facut o gresita aplicare a legii, respectiv a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (1), (2) si (3), art. 287 din Codul fiscal, pct. 222 din H.G. nr. 44/2004, întrucât posibilitatea majorarii de catre autoritatile deliberative a impozitelor si taxelor locale doar în situatia identificarii unor conditii specifice zonei respective care sa poata justifica luarea acestei masuri si doar cu respectarea regulilor privind nea între categoriile de contribuabili, reprezinta o conditie stabilita printr-un text de lege în vigoare, emis în virtutea autorizarii date Ministerului de Finante, respectiv Guvernului, prin intermediul art. 1 alin. (1) din Codul fiscal.
Prin urmare, judecatorul fondului era obligat sa verifice legalitatea hotarârii astfel adoptate de Consiliul Local Ocna Mures si prin raportare la îndeplinirea sau nu a conditiilor impuse prin pct. 222 din H.G. nr. 44/2004.
3. Prin hotarârea pronuntata, instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimbând natura si întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia.
În acest sens, recurenta a subliniat ca, desi s-a învederat instantei de fond faptul ca reprezentantii orasului Ocna Mures au adoptat hotarârea cu încalcarea dispozitiilor pct. 222 din H.G. nr. 44/2004, prin solutia pronuntata, instanta a refuzat efectuarea controlului de legalitate a hotarârii atacate din prisma motivului invocat, retinând inaplicabilitatea sa în cauza.
4. Hotarârea instantei de fond este nelegala si datorita faptului ca solutia a fost pronuntata printr-o gresita aplicare a legii, respectiv a dispozitiilor art. 253 alin. (2) si art. 287 din Codul fiscal, din interpretarea carora rezulta ca, prin hotarârea consiliului local se stabileste cota de impozit, care poate fi cuprins între 0,25% si 1,50% inclusiv. Or, la art. 1 lit. a) din anexa hotarârii contestate s-a stabilit o cota de impozit pe cladiri, datorata de persoanele juridice pentru anul 2009, de 1,5% din valoarea de inventar pentru cele reevaluate în ultimii 3 ani, anterior anului 2009, iar la art. 20 din aceeasi anexata s-a prevazut majorarea acestei cote cu 20%, astfel încât, în final, cota totala a impozitului a fost stabilita la valoarea de 1,8%.
5. În cauza a fost pronuntata o hotarâre cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, întrucât neîndeplinirea în fapt a conditiilor impuse de pct. 222 din H.G. nr. 44/2004 determina nelegalitatea hotarârii contestate.
Sub acest aspect, s-a învederat instantei faptul ca hotarârea de consiliu a fost adoptata cu încalcarea dispozitiilor legale în vigoare, aceasta fiind emisa în afara identificarii unor conditii specifice zonei care ar fi permis autoritatii publice locale sa acceseze registrul fiscal special reglementat prin intermediul dispozitiilor art. 287 din Codul fiscal.
6. Hotarârea instantei de fond este nelegala si pentru faptul ca, prin intermediul ei, instanta a validat posibilitatea autoritatilor publice locale de a încalca prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Recurenta a facut trimitere la dispozitiile art. 78 si art. 79 din Legea nr. 24/2000, precum si la pct. 290 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, acesta din urma impunând Consiliului Local sa adopte hotarârile privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pâna cel târziu la data de 31 mai a anului anterior celui pentru care acestea urmau sa se aplice.
În concluzie, pentru motivele aratate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, retinerea cauzei spre rejudecare si pronuntarea unei hotarâri prin care sa se dispuna admiterea actiunii, anularea în parte a Hotarârii Consiliului Local al orasului Ocna Mures nr.176/2008, respectiv în ceea ce priveste art. 20 lit. a) din Anexa la aceasta, precum si obligarea pârâtei Primaria orasului Ocna – Mures la restituirea sumelor la plata carora societatea a fost obligata în mod ilegal, în baza hotarârii astfel atacate, în valoare totala de 5.991 lei.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 8, 9 si art. 312 alin. (3) Cod Procedura Civila.
Prin întâmpinarea formulata la data de 31.01.2011, intimatul Consiliul Local al orasului Ocna Mures a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei atacate ca fiind legala si temeinica, sustinând, în esenta, ca prevederea din Hotarârea nr. 176/2008, prin care s-a stabilit cota de impozitare de 1,5% este una perfect legala, prin raportare la dispozitiile art. 253 si art. 287 din Codul fiscal.
Curtea, examinând sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale incidente, constata ca recursul este fondat, în considerarea urmatoarelor argumente :
Este întemeiata critica ce vizeaza neexaminarea de catre instanta de fond a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamanta S.C. Romtelecom S.A. în sustinerea actiunii având ca obiect anularea partiala a Hotarârii Consiliului Local al orasului Ocna Mures nr.176/27.11.2008.
Astfel, desi actiunea în anulare a fost precizata pe parcursul judecatii cauzei, atât prin cererea “completatoare si precizatoare”, înregistrata la instanta la data de 17.03.2010, cât si prin raspunsul la întâmpinarea depusa de Consiliul Local Ocna Mures si cererea de precizare a capatului de cerere privitor la restituirea sumei de 5.991 lei, instanta de fond a respins actiunea ca neîntemeiata, fara a analiza toate motivele de nelegalitate invocate în sustinerea acesteia.
Sub acest aspect, se constata ca nelegalitatea H.C.L. nr. 176/2008 a fost invocata si pentru nerespectarea prevederilor art. 78 si 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, iar prin hotarârea pronuntata, instanta de fond nu a analizat temeinicia acestui motiv de nelegalitate, o astfel de analiza impunându-se în conditiile în care actiunea a fost respinsa în integralitate ca neîntemeiata.
Prin urmare, în cauza este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 5 Cod Procedura Civila.
Potrivit dispozitiilor art. 78 din Legea nr. 24/2000, actele normative ale autoritatilor administratiei publice locale se adopta ori se emis pentru reglementarea unor activitati de interes local, în limitele stabilite prin Constitutie si prin lege.
La rândul sau, art. 79 din acelasi act normativ prevede ca :
“(1) La elaborarea proiectelor de hotarâri, ordine sau dispozitii se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotarârilor si ordonantelor Guvernului si altor acte de nivel superior.
(2) Reglementarile cuprinse în hotarârile consiliilor locale si ale consiliilor judetene, precum si cele cuprinse în ordinele prefectilor sau în dispozitiile primarilor nu pot contraveni Constitutiei României si reglementarilor din actele normative de nivel superior.”
Prevederile art. 20 lit. a) din Anexa la Hotarârea Consiliului Local al orasului Ocna Mures nr.176/2008 au fost adoptate cu încalcarea dispozitiilor art. 78 si art. 79 din Legea nr. 24/2000, în sensul ca emiterea lor contravine art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit dispozitiilor art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cota de impozit pe cladiri datorat de persoanele juridice se stabileste prin hotarâre a consiliului local si poate fi cuprinsa între 0,25% si 1,50% inclusiv.
Or, în cazul H.C.L. nr. 176/27.11.2008, a carei anulare partiala s-a solicitat, se constata ca, la art. 1 lit. a) din anexa s-a stabilit o cota de impozit pe cladiri datorata de persoanele juridice pentru anul 2009, de 1,5% din valoarea de inventar pentru cele reevaluate în ultimii 3 ani, anterior anului 2009. Prin art. 20 lit. a) din aceeasi anexa s-a prevazut majorarea cu 20% a impozitului si taxei pe cladiri datorate de persoanele juridice.
Este evident ca, aplicându-se o majorare de 20% a impozitului pe cladiri datorat de persoanele juridice, stabilit la nivelul maxim de 1,5% prin art. 1 lit. a) din anexa la hotarârea contestata, se ajunge la o cota a impozitului ce depaseste limita maxima de 1,5% prevazuta de art. 253 alin. (2) din Codul fiscal.
În mod eronat instanta de fond a retinut legalitatea majorarii cu 20% dispusa prin art. 20 din anexa la hotarârea contestata, facându-se trimitere la prevederile art. 287 din Legea nr. 571/ 2003, care au urmatorul continut :
“Nivelul impozitelor si taxelor locale prevazute în prezentul titlu poate fi majorat anual cu pâna la 20% de consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu exceptia taxelor prevazute la art. 263 alin. (4) si (5) si la art. 295 alin. (11) lit. b) – d).”
Posibilitatea conferita autoritatilor administratiei publice locale prin acest text de lege, de majorare a taxelor si impozitelor prevazute de Titlul IX al Legii nr. 571/2003 cu pâna la 20% nu poate fi exercitata însa decât cu respectarea limitelor impuse de art. 253 alin. (2) din acelasi act normativ.
Or, prin art. 20 lit. a) din anexa la hotarârea contestata s-a aplicat majorarea în procentul maxim de 20% prevazut de art. 287, în conditiile în care însasi cota de impozit a fost stabilita la limita maxima, de 1,5% impusa de art. 253 alin. (2), ajungându-se astfel la încalcarea acestor ultime dispozitii legale, care instituie în mod imperativ o cota maxima a impozitului pe cladiri datorat de persoanele juridice, de 1,5% inclusiv din valoarea de inventar.
Prin urmare, este întemeiata critica recurentei privitoare pronuntarea hotarârii instantei de fond cu interpretarea si aplicarea eronata a dispozitiilor legale incidente cauzei, motiv de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.
Retinând nelegalitatea hotarârii contestate, pentru motivele evidentiate, nu se mai impune analiza celorlalte critici aduse hotarârii instantei de fond de catre recurenta – reclamanta.
În concluzie, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. (3) Cod Procedura Civila, Curtea va dispune admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei recurate, în sensul admiterii în parte a actiunii precizate, anularea în parte H.C.L. nr. 176/2008, anume art. 20 lit. a din anexa.
Capatul de cerere privind restituirea sumei de 5991 lei, pretins a fi fost achitata în temeiul hotarârii contestate, va fi respins ca neîntemeiat, întrucât înscrisurile depuse de reclamanta în dovedirea sustinerilor sale nu sunt concludente sub aspectul platii acestei sume cu titlu de impozit pe cladiri aferent anului 2009, în temeiul HCL nr. 176/2008.
Vor fi mentinute dispozitiile sentintei recurate în privinta solutionarii exceptiilor.
