Hotărâre a consiliului local de respingere a cererii privind emiterea acordului necesar obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului


Este nelegală hotărârea consiliului local prin care s-a respins cererea reclamantei privind emiterea acordului necesar obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului conform H.G. nr. 834/1991, în condiţiile în care există avizul de legalitate favorabil din partea secretarului consiliului local, expunerea de motive a primarului (în sensul emiterii acordului) şi rapoartele favorabile ale comisiilor de specialitate.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 258/1996)

Prin cererea, astfel cum a fost precizată, înregistrată la acest tribunal sub nr. 918/1995 reclamanta S.C. „E.” – SA. Bucureşti solicită anularea hotărârii nr. 289/4.04.1995 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, ca nelegală, obligarea acestui pârât la emiterea acordului necesar obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, pentru terenul situat în Constanţa, B-dul Aurel Vlaicu.

în motivarea acţiunii se arată că S.C. „E.” – S.A. deţine terenul menţionat, în suprafaţă de 24.594,51 mp, din anul 1995, când s-a înfiinţat pe acesta o bază de producţie, cuprinzând o staţie de betoane, magazii şi alte anexe.

Au folosit terenul neîntrerupt în toată această perioadă, fără a fi tulburaţi de alte persoane juridice sau fizice în exercitarea posesiei.

Reclamanta face dovada reclamaţiei prealabile prevăzută de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu petiţia nr. 2.663/1995, adresată pârâtului şi Prefecturii judeţului Constanţa.

Prin hotărârea atacată nr. 289/4.04.1995, emisă de pârât, în art. 1 se arată că se respinge cererea S.C. „E.” – SA. Bucureşti – filiala Constanţa, pentru care s-a solicitat emiterea acordului necesar obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, pentru terenul situat în Constanţa, B-dul Aurel Vlaicu.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de către pârât, fără nici o motivare, după cum reiese din adresa nr. 12.493/26.07.1995.

Din avizul de legalitate emis de secretarul Consiliului Local al Municipiului Constanţa rezultă că s-a avizat favorabil proiectul de hotărâre privind emiterea acordului pârâtului pentru trecerea în patrimoniul S.C. „E.” – S.A. Bucureşti – Filiala Constanţa a terenului aferent societăţii din B-dul Aurel Vlaicu, confirmându-se că acesta este emis în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 şi art. 21 lit. g din Legea nr. 69/1991.

în acelaşi sens favorabil sunt şi expunerea de motive a primarului pentru necesitatea emiterii acordului Consiliului Local al Municipiului Constanţa pentru trecerea în patrimoniul reclamantei a terenului în cauză, raportul comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi raportul comisiei nr. 2 pentru aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, constituită prin dispoziţia nr. 375/12.07.1994.

Prin urmare, tribunalul urmează a reţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind emisă în totală contradicţie cu actele care au stat la baza adaptării ei şi celelalte probe administrate în cauză.

Aşa fiind, tribunalul va admite acţiunea, va anula hotărârea nr. 289/5.04.1995 emisă de pârât şi va obliga pârâtul să emită acordul solicitat.