Hotărâre a consiliului local de scoatere la licitaţie publică a islazului comunal pentru închiriere. Schimbarea destinaţiei terenului. Nulitate


Este nelegală hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat scoaterea la licitaţie publică a islazului comunal în vederea închirierii, întrucât se schimbă destinaţia terenului, ceea ce contravine prevederilor art. 32 din Legea nr. 18/1991.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 19/1996)

Prin acţiunea introdusă la data de 28.08.1995, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti şi S.A.I. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al comunei Dobroeşti, S.A.I. pentru anularea hotărârii nr. 13/31.07.1995, prin care s-a aprobat scoaterea la licitaţie publică pentru închiriere a islazului comunal în suprafaţă de 60 ha.

în motivarea acţiunii, se arată că aceasta încalcă dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 18/1991, care prevăd că terenurile provenite din fostele islazuri comunale, pajişte şi arabil, care s-au aflat în folosinţa cooperativelor agricole de producţie, trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau, după caz, a municipiilor şi în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere.

Organul deliberativ al comunei Dobroeşti nu a respectat destinaţia islazurilor aflate în proprietatea privată a comunei.

La dosar s-a depus hotărârea a cărei anulare se cere.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că nu s-a schimbat destinaţia, că s-au respectat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 18/1991, la dosar depunându-se şi procesul verbal de punere în posesie.

Analizând actele dosarului, se reţine că prin scoaterea la licitaţie publică a islazului pentru închiriere se încalcă dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 18/1991 şi art. 18 alin. 2 din Legea nr. 69/1991, fapt pentru care urmează a anula hotărârea nr. 13/1995, emisă de pârâtă, ca nelegală.