Potrivit art. 120 alin. 1 din României şi art. 5 din Legea nr. 69/1991, consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice, însă pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege ele îndeplinesc o serie de acte a căror calificare jurisdicţională trebuie stabilită în fiecare caz în parte, în funcţie de sfera relaţiilor sociale vizate.
Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990, sunt exceptate de la controlul instanţelor judecătoreşti actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede prin legea specială o altă procedură judiciară.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 20/1993)
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 448/1992, la 15.10.1992, reclamantul A.M. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local sector 6 Bucureşti, solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 22.268, adoptată de pârât la 11.07.1992, prin care i se refuză prelungirea contractului de închiriere încheiat cu I.C.R.A.L. Giuleşti, pentru garajul nr. 24, situat în Bucureşti, str. Paşcani, sectorul 6.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza ordinului de repartiţie nr. 11 din 7.04.1978 a încheiat un contract de închiriere pentru garajul situat la adresa susmenţionată. în baza acestui contract a folosit garajul respectiv până la data de 30.08.1992, când a fost încunoştiinţat, prin adresa nr. 100 din 18.08.1992 a S.C. „Orizont” S.A., că nu mai are dreptul la prelungirea contractului de închiriere, potrivit hotărârii adoptată de pârât.
în dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar copia contractului de închiriere, copia adresei nr. 100/18.08.1992, emisă de S.C.
„Orizont” S.A. şi dovada sesizării Consiliului Local sector 6, cu petiţia înregistrată sub nr. 49.696/10.09.1992 şi la care nu a primit răspuns, precum şi chitanţa pentru plata chiriei la zi, datorată pentru folosinţa garajului.
în şedinţa publică de la 14.01.1993, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, în raport de obiectul prezentei acţiuni.
Referitor la acest impediment procedural în soluţionarea cauzei, tribunalul constată că dreptul recunoscut de lege, a cărui încălcare se pretinde, şi pentru ocrotirea căruia reclamantul a formulat acţiunea este dreptul la reînnoirea contractului de închiriere pentru garajul repartizat în anul 1978.
Acest drept este stipulat chiar în contractul de închiriere aprobat pin H.C.M. 860/1973 (şi încheiat de reclamant), însă în absenţa unor acte normative care să dispună prorogarea legală a valabilităţii contractului de închiriere, rezultă că această cauză are rolul de a asigura locatarului stabilirea dreptului de folosinţă sub forma unui drept de preferinţă la reînchiriere, cu excepţia cazurilor în care locatarul ar fi pierdut deja dreptul de folosinţă în timpul executării contractului.
Deci, valorificarea acestui drept se poate obţine fie prin executarea respectivei clauze contractuale, fie potrivit normelor de drept comun -art. 1437 şi 1452 – care reglementează tacita relocaţiune şi potrivit cărora locaţiunea se consideră reînnoită dacă locatarul rămâne în folosinţa lucrului după expirarea termenului prevăzut în contract şi fără ca locatorul să-1 împiedice.
în acest sens, se impune clarificarea naturii juridice a adresei nr. 100/18.08.1992, emisă de S.C. „Orizont” S.A., spre a se stabili dacă ea are semnificaţia anunţării concediului (ca manifestare expresă a voinţei de a nu reînnoi contractul desfăcut prin efectul expirării termenului) sau constituie chiar o denunţare unilaterală a locaţiunii (ce a devenit fără termen), ca rezultat al unei eventuale relocaţiuni intervenită după 23.04 1991, dată până la care a fost prelungit contractul.
Indiferent de interpretarea dată acestui act, se reţine că prin conţinutul său el nu depăşeşte sfera raportului de locaţiune şi, potrivit art. 67 din Legea nr. 5/1973, toate litigiile privind aplicarea acestei legi sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, respectiv a judecătoriei.
împrejurarea că S.C. „Orizont” – S.A. a refuzat reclamantului prelungirea contractului de închiriere în baza hotărârii nr. 22.268/11.07.1992, adoptată de Consiliul Local sector 6, nu poate schimba natura juridică a litigiului, ce vizează recunoaşterea dreptului de prioritate la reînnoirea unui contract de locaţiune şi nici regimul juridic aplicabil acestuia.
Astfel, potrivit art. 120 alin. 1 din Constituţia României şi art. 5 din Legea nr. 69/1991, consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice, însă pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege ele îndeplinesc o serie de acte a căror calificare juridică trebuie stabilită în fiecare caz în parte, în funcţie de sfera relaţiilor sociale vizate.
Hotărârea nr. 22.268/18.07.1992 a Consiliului Local sector 6 a fost adoptată în aplicarea Legii nr. 5/1973, şi nu constituie un act de autoritate, supus controlului jurisdicţional instituit prin Legea nr. 29/1990.
Art. 67 din Legea nr. 5/1973 extinde competenţa instanţelor de drept comun la toate litigiile ivite în aplicarea şi executarea acestei legi, independent de calitatea subiectelor de drept ce ar fi implicate. Deşi are aparenţa unei cereri pentru anularea unui act administrativ, în realitate acţiunea reclamantei vizează valorificarea dreptului său la reînnoirea contractului de închiriere, prin înlăturarea efectelor denunţării locaţiunii, exprimată în actele respective.
în consecinţă, tribunalul apreciază că prezenta cerere se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 2 lit. c din Legea nr. 29/1990, care exceptează de Ia controlul instanţelor judecătoreşti actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea cărora se prevede, prin lege socială, o altă procedură judiciară.
Legea specială o constituie în speţă Legea nr. 5/1973, motiv pentru care, în baza art. 67 din acest act normativ, şi art. 158 Cod proc. civilă, tribunalul urmează a se dezînvesti şi va dispune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6, în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâta.
