Hotărâre AGEA cu privire la aspecte care nu au fost incluse în convocator şi în ordinea de zi. Nediscutarea acestor aspecte. Completarea ordinii de zi


Legea nr. 31/1990 art. 117 alin. (2)

Convocarea trebuie să cuprindă atât locul şi data ţinerii adunării, cât şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Completarea ordinii de zi trebuie publicată cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la data menţionată în convocatorul iniţial.

întrucât ordinea de zi publicată şi originalul procesului-verbal al şedinţei nu cuprindeau măsura pretins a fi adoptată în adunarea respectivă, curtea a constatat că aceasta nu a fost pusă

în discuţia acţionarilor, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută.

Decizia nr. 61 din 27 septembrie 2010

Prin sentinţa nr. 41 dată în camera de consiliu la 23.02.2010, pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. a judeţului Iaşi în contradictor cu pârâta SC M.T. S.A. prin lichidator SC S. IPURL Iaşi; s-a admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC M.U. SA în interesul alăturat reclamantei D.G.F.P. a judeţului Iaşi; s-a constatat nulitatea absolută, în parte, a Hotărârii Adunării Generale extraordinare a Acţionarilor SC M.T. SA din 17.10.2005, care a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu promisiune irevocabilă de vânzare încheiat între SC M.T. SA şi SC S.A.D.IMPEX SA, autentificat la notarul public. 2153/14.06.2006, cu privire la menţiunile: „precum şi vânzarea de active ale societăţii pentru plata creanţelor bugetare” din dispoziţiile art. 1; „şi prescrierea sumei de 352.972,35 lei din contul 461 „Debitori diverşi” din dispoziţiile art. 2; „precum şi pentru încheierea şi semnarea actelor notariale şi legale pentru vânzarea de active ale societăţii” din dispoziţiile art. 5.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data dc 28.09.2005., administratorul unic al SC M.T. SA Iaşi a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru data de

17.10.2005, ora 11, la sediul societăţii sale de consiliu, cu o anumită ordine de zi.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 17.10.2005, administratorul unic B.L.-I. şi secretarul C.O. a consemnat şi a certificat faptul că Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SC M.T. SA este legal con

stituită prin participarea acţionarului majoritar care a analizat problemele de pe ordinea de zi ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 3173/29.09.20095, cât şi în Monitorul de Iaşi din 29.09.2005.

Hotărârea A.G.E.A. de la SC M.T. SA din 17.10.2005, cea care a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu promisiune irevocabilă de vânzare între SC M.T. Iaşi SC S.A.D.IMPEX SA autentificat la biroul notarului public, este, în parte, nulă absolut.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, procesul-verbal semnat de preşedinte şi dc către secretar, va constata îndeplinirea formalităţilor de convocare, data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi, numărul acţiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acţionarilor, declaraţiile făcute de ei în şedinţă.

Administratorul unic B.L.-I. SC M.T. SA şi secretarul C.O. au convocat A.G.E.A. pentru data de 17.10.2005, ora 11, la sediul societăţii, sala de consiliu, cu o anumită ordine dc zi.

Hotărârea A.G.E.A. de la SC M.T. SA din 17.10.2005, carc este conformă cu originalul aflat în dosarul nr. 086/99/2005 la Tribunalul Iaşi-judecătorul sindic, este semnată de administratorul unic B.L.-I. şi adaugă în cuprinsul hotărârii noi puncte care nu au fost dezbătute pe ordinea de zi, precum şi pentru încheierea şi semnarea actelor notariale.

Instanţa a solicitat O.R.C. dc pe lângă Tribunalul Iaşi hotărârea din

17.10.2005, concluzionând că această hotărâre, cu aceeaşi dată, nu este identică cu cea din dosarul cauzei. Hotărârea transmisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi este semnată dc către administratorul unic B.L.-I. şi secretarul C.O., iar hotărârea contestată, cea

de la dosarul cauzei, este semnată doar de administratorul unic B.L.-I.. In hotărârea transmisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi nu sunt consemnate o serie de menţiuni, care ar fi fost pe ordinea de zi, conform procesului-verbal din 17.10. 2005 (care la rândul său a suferit adăugiri), însă nu sunt trecute în convocare.

Hotărârea luată este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost luată fără a fi introduse pe ordinea de zi şi dezbaterile noilor puncte. Aceste puncte au fost adoptate cu încălcarea dreptului la informare prevăzut de art. 117 alin. (1), (2) din Legea nr. 31/1990. Completările hotărârii contestate (hotărâre care a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu promisiune irevocabilă dc vânzare, nu respectă cerinţa alin. (2) al art. 117 din Legea nr. 31/1990, întrucât nu au fost publicatc în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Convocarea trebuie să indice ordinea de zi a adunării. Publicarea ordinii de zi a adunării are drept scop pregătirea, documentarea acţionarului majoritar asupra tuturor problemelor care urmează să se discute. Convocarea se face cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor facc obiectul adunării, ordinea dc zi, trebuie să cuprindă chestiuni

clare supuse dezbaterii. Ordinea dc zi completată trebuia publicată din nou cu 10 zile înainte de data ţinerii adunării, pentru comunicarea ordinii dc zi completate.

Pentru motivele invocate instanţa a constatat nulitatea în parte a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor de la SC M.T. SA din 17.10.2005, care a stat la baza încheierii antecontractului dc vânzare-cumpărare cu promisiune irevocabilă de vânzare între SC M.T. SA şi SC S.A.D.IMPEX SA.

împotriva accstci hotărâri a dcclarat apel SC S.A.D.IMPEX SA Iaşi.

Examinând motivele de apel formulate, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, curtea a constatat apelul neîntemeiat.

Referitor la motivul de apel privind verificarea, din oficiu, de către instanţa de fond, a valabilităţii procesului-verbal al şedinţei din

17.10.2005, curtea a constatat că este neîntemeiat, atât reclamanta, cât şi pârâta SC M.T. SA prin lichidator contestând valabilitatea acestui înscris sub aspectul adăugirilor făcute în cuprinsul său prin precizările depuse dosar.

Deşi apelanta a susţinut că s-a solicitat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. doar pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 117, art. 1171 şi dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, curtea a reţinut că reclamanta a susţinut la instanţa de fond atât faptul că nu s-a pus în discuţia acţionarilor şi nu s-a hotărât vânzarea activelor societăţii, nu au fost individualizate aceste active şi nu s-a stabilit limita minimă de preţ, cât şi faptul că procesul-verbal a suferit ulterior modificări în sensul adăugării unor menţiuni.

Prin urmare, curtea a constatat că instanţa de fond nu a depăşit limitele investirii sale prin soluţia pronunţată, astfel că această critică a fost respinsă ca nefondată.

Totodată, curtea a observat că apelanta nu a contestat existenţa acestor adăugiri, ci a susţinut că ele ar reprezenta voinţa acţionarilor, hotărârea vânzării activelor fiind luată – în opinia apelantei – în deplină legalitate.

Curtea nu a primit această susţinere.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond, ordinea de zi nu a cuprins punctele ce reprezintă adăugirile din procesul-verbal referitoare la vânzarea de active, prescrierea de debite şi împuternicirea unei persoane pentru efectuarea vânzării activelor.

Deşi apelanta a susţinut că ordinea de zi putea fi completată în ziua adunării în anumite condiţii (dacă problemele rezultau din desfăşurarea dezbaterilor şi era întrunit cvorumul şi majoritatea cerută de lege), curtea a constatat că această completare se putea face doar în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv prin publicarea

ei cu 10 zile înainte de data ţinerii adunării, pentru a fi respectat dreptul la informare.

în speţă, însă, nu numai că ordinea dc zi a adunării generale nu a cuprins aceste puncte, dar ele nici nu au fost dezbătute de acţionari, cum corect a reţinut instanţa de fond.

Acest aspect rezultă cu puterea evidenţei din cuprinsul originalului procesului-verbal al şedinţei, aflat la dosarul de fond, care nu cuprinde pe ordinea de zi vânzarea de active.

Instanţa a constatat că pc pagina a doua a procesului-verbal s-au făcut completări în spaţiile rămase libere între punctele 2,3 şi 4 ale ordinii de zi, cu un instrument de scris diferit de cel utilizat iniţial, în sensul adăugării, atât la propunerea supusă spre aprobare adunării, cât şi la măsura adoptată, a menţiunii „şi vânzare de active”, respective „şi vânzarea de active pentru plata creanţelor bugetare”. Totodată, în continuarea dispoziţiei înscrisă pe pagina a treia a procesului-verbal, privind împuternicirea domnului B.L.-I. să semneze documentele necesare înregistrării hotărârii la O.R.C. s-a făcut completarea (cu acelaşi instrument de scris cu care s-a adăugat „vânzarea de active”) „precum şi încheierea şi semnarea actelor notariale şi legale pentru vânzarea de active ale societăţii”.

Având în vedere faptul că această vânzare de active nu s-a aflat pe ordinea de zi a adunării generale din 17.10.2005 şi nu a fost supusă dezbaterii adunării, curtea a respins ca nefiind pertinente susţinerile apelantei potrivit cu care hotărârea contestată a fost luată cu cvorumul şi majoritatea cerute de lege.

Pentru aceste considerente, constatând apelul neîntemeiat, curtea l-a respins şi a păstrat hotărârea apelată ca fiind legală şi temeinică.