C. proc. civ., art. 362
R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., art. 64 alin. (1) şi (3)
Potrivit art. 64 alin. (1) din Regulile de procedură ale Curţii, ca şi potrivit art. 362 C. proc. civ., dacă prin sentinţa pronunţată Tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, oricare dintre pârţi poate cere completarea acesteia. Hotărârea de completare se dă cu citarea părţilor, face parte integrantă – conform alin. (3) al art. 64 – din sentinţa arbitrală şi se pronunţă de acelaşi Tribunal arbitral.
in speţă, sentinţa arbitrală nr. 231 din 8 noiembrie 2006 a fost comunicată reclamantelor I şi II la 18 decembrie 2006, iar cererca pentru pronunţarea unei hotărâri de completare a fost formulată la 21 decembrie 2006. deci cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de Regulile de proccdură arbitrală şi sentinţa de completare este soluţionată de acelaşi complet care a pronunţat şi hotărârea nr. 231/2006. Pc fondul cererii. Tribunalul arbitral a reţinut că, potrivit art. 43 C. com., debitele comerciale sunt producătoare de dobânzi. Or, prin sentinţa arbitrală din 8 noiembrie 2006. s-a decis că pârâta datorează dobânzi până la introducerea acţiunii, situaţie în care nu sunt motive pentru a nu se acorda aceste dobânzi până la plata debitului de 113.943,58 curo de către pârâta debitoare.
in consecinţă, plata dobânzii calculate în curo urmând a se facc în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cererea reclamantelor I şi II de a se pronunţa o sentinţă de compictare este întemeiată şi a fost admisă, sentinţa nr. 231 din 8 noiembrie 2006 fiind completată în sensul arătat.
Sentinţa arbitrală nr. 18 din 5 februarie 2007