Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. d), art. 259
Hotărârea de dizolvare a societăţii nu denotă obligatoriu o intenţie de fraudare a creditorilor sociali, nefiind vorba despre o societate „fantomă”, al cărei asociat unic să fie dispărut, al cărei sediu social să fie necunoscut, etc.
Hotărârea de dizolvare a societăţii nu denotă obligatoriu o intenţie de fraudare a creditorilor sociali, nefiind vorba despre o societate „fantomă”, al cărei asociat unic să fie dispărut, al cărei sediu social să fie necunoscut, etc.
Dizolvarea societăţii nu creează prin ea însăşi un prejudiciu creditoarei recurente, aceasta având posibilitatea potrivit dispoziţiilor art. 259 din Legea nr. 31/1990 să exercite contra lichidatorului acţiunile ce decurg din creanţele ajunse la termen, până la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţi iar apoi să se îndrepte împotriva asociaţilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea aporturilor la capitalul social.
C.A. Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia comercială nr. 1460
din 9 noiembrie 2009, www.jurisprudentă.org
Prin sentinţa comercială nr. 10407 din 29 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială a respins cererea de opoziţie formulată de reclamanta Administraţia finanţelor publice, Sector l Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC B.T.E. SRL, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 4 ianuarie 2009 a fost adoptată decizia nr. 1 prin care asociatul unic al SC B.T.E. SRL a hotărât dizolvarea societăţii conform art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată şi a numit lichidator societatea profesională
Hotărârea asociatului unic a fost înregistrată în prin cererea de menţiuni nr. 58332 din 10 februarie 2009 şi s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a IV a. A mai reţinut instanţa de fond că societatea pârâtă figurează în evidenţele fiscale ale reclamantei conform fişei sintetice pe plătitor editată la data de 6 martie 2009 cu debite de 365.236 lei, reprezentând TVA, impozite salarii, CAS angajaţi, CAS asiguraţi, şomaj angajator, şomaj asiguraţi, fond garantare, CASS angajator şi asiguraţi, concedii şi indemnizaţii.
Instanţa de fond a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 238 din Legea nr. 31/1990 republicată, articol invocat de reclamantă în susţinerea cererii, cererea reclamantei este neîntemeiată, aceasta neinvocând niciun motiv care să împiedice dizolvarea societăţii pârâte, dispoziţiile art. 238 nefiind aplicabile în speţă, acest text referindu-se la alte instituţii decât dizolvarea, respectiv la fuziune şi divizare.
împrejurarea că societatea pârâtă înregistrează debite restante la bugetul de stat consolidat nu echivalează automat cu o prejudiciere a reclamantei, aceasta având dreptul să se înscrie la masa credală pentru recuperarea tuturor creanţelor, a mai arătat instanţa de fond.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta administraţia finanţelor publice Sector 1 Bucureşti, recurenta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială sub nr. (…) din 19 august 2009 .
In motivarea recursului reclamanta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, opoziţia formulată fiind întemeiată faţă de dispoziţiile articolelor 61-62 şi art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Societatea pârâtă este debitoare cu suma de 365.236 lei la bugetul general consolidat şi nu i se poare crea o situaţie favorabilă prin dizolvarea acesteia şi exonerarea de la plata obligaţiilor fiscale, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 14 din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc.
Se impune, a arătat recurenta, continuarea procedurilor de reorganizare a creanţelor bugetare prin măsurile prevăzute de O.G. nr. 92/2003 pentru recuperarea prejudiciului creat bugetului general consolidat.
In drept, a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata nu a formulat întâmpinare. Nu au fost solicitate probe în recurs.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, a constatat recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Chiar dacă asociatul unic a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii şi a numit lichidator, nu înseamnă că societatea şi-a creat o situaţie mai favorabilă pentru a eluda obligaţiile de plată către bugetul general
consolidat, fiind posibil ca, din lipsa fondurilor, societatea să nu îşi mai poată continua activitatea, iar asociatul unic să nu mai poată finanţa menţinerea societăţii ca viabilă, mai ales în contextul economic actual.
Asociatul unic al intimatei a procedat legal, dată fiind conjunctura economică internă şi internaţională, şi a hotărât dizolvarea societăţii şi numirea unui lichidator în condiţiile Legii nr. 31/1990 republicată. Dizolvarea societăţii nu creează prin ea însăşi un prejudiciu creditoarei recurente, aceasta având posibilitatea potrivit dispoziţiilor art. 259 din Legea nr. 31/1990 să exercite contra lichidatorului acţiunile ce decurg din creanţele ajunse la termen, până la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţi iar apoi să se îndrepte împotriva asociaţilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea aporturilor la capitalul social.
Acest drept, de a acţiona în justiţie societatea aflată în lichidare, pentru plata creanţelor, le este conferit creditorilor şi de regula generală înscrisă în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Faptul că societatea se află în lichidare nu afectează acest drept, societatea menţinându-şi personalitatea juridică pentru nevoile lichidării. De altfel, societatea poate chiar să fie declarată în faliment, conform art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Acţiunea se va îndrepta împotriva lichidatorului, care reprezintă societatea aflată în lichidare. însuşi lichidatorul, în calitate de reprezentant legal al societăţii, este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei, pentru a nu fi făcut culpabil de nedeclararea insolvenţei (caz în care este posibilă atât o acţiune în răspundere civilă pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de nedeclanşarea în termen a insolvenţei, cât şi o răspundere penală a lichidatorului, pentru bancrută simplă).
Susţinerea recurentei în sensul de a menţine artificial în activitate o societate comercială care nu mai întruneşte condiţiile legale de funcţionare, pentru a da posibilitatea „continuării” executării silite a acesteia pe calea O.G. nr. 92/2003 este nefondată, atâta timp cât, potrivit propriei adrese interne a recurentei din 4 martie 2009, la acea dată societatea intimată nu avea întocmit un dosar de executare, nu există un titlu executoriu emis pe numele intimatei şi care să fi fost comunicat acesteia (cu dovadă de comunicare conform legii), fişa sintetică nereprezentând titlu executoriu.
De asemenea, debitele menţionate în fişa sintetică reprezintă doar o actualizare la data de 6 martie 2009 a acestora, fară a se indica data la care acestea au devenit scadente pentru a se putea aprecia asupra exigibilităţii creanţei şi, eventual, asupra prescripţiei dreptului la acţiune pentru recuperarea debitelor.
Toate aceste aspecte nu au fost probate de către recurentă nici în judecata în fond a opoziţiei şi nici în recurs, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.
Aşa fiind, Curtea, a constatat că hotărârea recurată este legală şi temeinică, instanţa de fond apreciind în mod corect faptul că recurenta reclamantă îşi poate recupera creanţa şi în condiţiile lichidării societăţii intimate, prin înscriere la masa credală, în condiţiile în care, evident, îşi va dovedi creanţa conform dispoziţiilor art. 46 C. com. şi art. 1169-1170 C. civ.
Pentru aceste considerente, Curtea faţă de dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul ca nefondat.
