Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. d)
Admisibilitatea opoziţiei, formulată de unul din creditorii societăţii, împotriva hotărârii de dizolvare, este determinată de dovada că respectiva hotărâre îi produce un prejudiciu. în acest caz, obiectul cererii de opoziţie este obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului, iar nu desfiinţarea hotărârii de dizolvare.
C.A. Piteşti, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1233/R-COM din 18.01.2009, Jurindex
La data de 6 ianuarie 2009 ORC A. a înaintat instanţei opoziţia formulată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice împotriva hotărârii nr. 1 din 12 ianuarie 2008 privind dizolvarea SC O. & P. SRL.
In motivarea opoziţiei organul fiscal a invocat existenţa unei datorii bugetare în sumă de 200 lei ce nu poate fi recuperată în condiţiile dizolvării debitorului său.
La data de 29 ianuarie 2009 ORC A. a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.
Prin sentinţa nr. 34/C-C din 1 septembrie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a admis excepţia, a respins opoziţia faţă de ORC A care nu avea calitate procesuală pasivă şi a respins, ca nefondată, opoziţia formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a analizat cu prioritate excepţia invocată în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 31/1990 republicată, constatând că este fondată având în vedere că la Oficiul Registrului Comerţului se depune opoziţia, iar această instituţie o înaintează instanţei spre soluţionare, neavând calitate procesuală conferită de lege.
Potrivit prevederilor art. 237 alin. (5) din aceeaşi lege, asupra hotărârilor de dizolvare se poate face recurs de către orice persoană, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii.
Creditorul fiscal avea deci posibilitatea de a ataca cu recurs hotărârea de dizolvare după efectuarea publicităţii, iar nu să formuleze opoziţie ca şi cale de atac.
împotriva acestei hotărâri a formulat opoziţie creditoarea-recla-mantă Direcţia Generală a Finanţelor Publice A., faţă de care dato
rează suma de 200 Ici cu titlu de obligaţii către bugetul de stat, astfel cum rezultă din fişa sintetică aflată la dosar.
Conform dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea comercială se dizolvă şi prin hotărârea adunării generale, asociaţii având dreptul să decidă şi începerea procesului de dispariţie al societăţii comerciale, aşa cum au avut posibilitatea să decidă şi constituirea ei, precum şi modificările pe care le suferă în timpul existenţei sale.
In cazul dizolvării voluntare, care reprezintă tot un caz de modificare a actului constitutiv, asociaţii sunt liberi să decidă motivele pentru care hotărăsc să înceteze activitatea societăţii, iar textul de lege menţionat nu condiţionează adoptarea hotărârii lor de dizolvare voluntară de inexistenţa datoriilor societăţii către creditori.
Potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 31/1990 republicată, „creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.”
S-a reţinut că pentru a fi admisibilă opoziţia formulată de unul dintre creditorii societăţii, acesta trebuie să facă dovada că respectiva hotărâre îi produce un prejudiciu, în actuala redactare a art. 61 alin. (1), obiectul cererii de opoziţie fiind obligarea societăţii sau, după caz, a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat, iar nu desfiinţarea hotărârii, aşa cum pretinde reclamanta.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în procedura de lichidare a societăţii, urmare dizolvării ei voluntare, lichidatorii, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, au obligaţia de a realiza inventarierea bunurilor societăţii şi stabilirea exactă a activului şi pasivului, în vederea stingerii tuturor obligaţiilor sociale. Or, hotărârea asociatului unic al societăţii pârâte de dizolvare voluntară a avut ca motiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate stabilit prin actul constitutiv şi nu a urmărit prejudicierea vreunui creditor.
S-a mai reţinut că asociaţilor societăţii nu le poate fi interzisă adoptarea hotărârii de dizolvare pentru motivul existenţei unei creanţe, de vreme ce legiuitorul însuşi nu a stabilit o astfel de condiţie, iar reclamanta nu poate pretinde că creanţa sa ar rămâne neîndestulată câtă vreme legea stipulează căile de realizare a creanţelor tuturor creditorilor, începând cu bilanţul de lichidare întocmit de lichidator, care are obligaţia să asigure plata creditorilor şi continuând cu atragerea răspunderii organelor de conducere ale societăţii, în măsura în care aceasta însăşi ar fi în imposibilitate de stingere a creanţelor datorate.
împotriva acestci sentinţe a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea sentinţei şi admiterea cererii de opoziţie împotriva hotărârii nr. 1 din 12 noiembrie 2008, privind dizolvarea SC O.&P. SRL.
în motivare se arată că, asociatul SC O.&P. SRL a hotărât dizolvarea în vederea lichidării potrivit art. 227 lit. d) din Legea nr. 31/1990. *
In această situaţie, recurenta nu este în măsură să-şi recupereze creanţele faţă de societate, în sumă de 200 lei pentru care a fost începută procedura de silită.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, reglementează cazul dizolvării voluntare a societăţii comerciale, care lasă la latitudinea asociaţilor aprecierea motivelor obiective pentru luarea unei asemenea hotărâri, cum este de exemplu imposibilitatea realizării obiectului de activitate.
Nu se arată în lege că existenţa unor datorii ale societăţii interzice dizolvarea pe această cale, putându-se face aplicarea, după caz, a dispoziţiilor art. 2371 din Legea nr. 31/1990.
Pentru aplicarea acestui text însă este necesară efectuarea de probatorii, din care să reiasă că asociaţii, în frauda creditorilor, au abuzat de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii, dispunând de bunurile societăţii ca şi cum ar fi bunurile proprii sau diminuând activul societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi execute obligaţiile. Or, în speţă pe calea opoziţiei formulate de către creditoare, nu s-au adus atare dovezi şi de altfel nici nu au fost invocate modalităţile în care asociatul ar abuza de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii. Debitul datorat, reprezentând creanţă fiscală, poate fi recuperat în faza lichidării, care urmează dizolvării societăţii şi în care se stabileşte exact activul şi pasivul pentru stingerea obligaţiilor sociale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 62 din Legea nr. 31/1990, instanţa a respins recursul ca nefondat.
Nota autorului: Dizolvarea întemeiată pe art. art. 227 alin. (I) lit. cl) din Legea nr. 31/1990 republicată rămâne prerogativa exclusivă a asociaţilor, care au singurul cuvânt în stingerea vieţii sociale tot aşa cum au decis şi înfiinţarea societăţii şi schimbările intervenite
pe parcursul vieţii sociale. Această libertate nu poate fi cenzurată de impunerea vreunei condiţii legale, de instanţă sau chiar de nemulţumirea unui creditor, care de altfel, poate să-şi recupereze creanţa în faza lichidării prin operaţiuni specifice.
