Hotărârea adunării creditorilor. Nelegalitate. Calitate procesuală activă


Legea nr. 85/2006, art. 14 alin. (7), art. 118 alin. (3)

Potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.

Faptul că o creditoare a precizat că îşi va exprima ulterior punctul de vedere nu se încadrează în conţinutul condiţiilor impuse de textul legal, aceasta nefăcând dovada că a votat împotriva măsurilor luate şi că a cerut să se consemneze în procesul-verbal.

C.A. Galaţi, dec. com. nr. 347 din 10 mai 2011, nepublicată

Prin sentinţa nr. 220 din 7 februarie 2011 Tribunalul Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de administrativ, în temeiul art. 133 C. proc. civ. a anulat cererea formulată de creditoarea SC A. SA Tulcea şi a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditoarea SC C.E. Bank (România) SA. Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că cererea formulată de SC A. SA Tulcea, având ca obiect admiterea creanţei, nu este semnată şi că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 133 C. proc. civ.

In ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditoarea SC C.E. Bank (România) SA împotriva procesului-verbal nr. 8025 din 15 decembrie 2010

încheiat în adunarea comitetului creditorilor debitorului SC A. CG G. SRL Galaţi de lichidatorul judiciar C.I. B.D., privind pct. 1 al ordinii de zi referitor la preţul de vânzare al bunurilor imobile ale acestei debitoare, prima instanţă a reţinut că măsura privind vânzarea prin licitaţie a bunurilor debitorului a fost adusă la cunoştinţă creditorilor şi confirmată în cadrul adunării comitetului creditorilor din 15 decembrie 2010 şi că nu poate fi vorba de

adjudecarea de către debitor a propriului său bun. împotriva menţionatei hotărâri, în termen legal, creditorii SC A. SA Tulcea şi SC C.E. Bank (România) SA au declarat recurs.

In recursul său, SC A. SA Tulcea a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că cererea sa având ca obiect admitere creanţă nu a fost semnată, în realitate ea fiind semnată, aşa cum rezultă din dosarul cauzei şi că, chiar dacă nu ar fi fost semnată, prima instanţă trebuia mai întâi să o citeze cu menţiunea să semneze cererea, apoi, în cazul în care nu s-ar fi conformat, să facă aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ.

Creditoarea SC C.E. Bank (România) SA, în recursul său, a criticat sentinţa recurată sub următoarele aspecte: adunarea comitetului creditorilor din data de 15 decembrie 2010, convocată de lichidatorul judiciar C.I. B.D. a avut următoarea ordine de zi: 1) prezentarea situaţiei rezultatelor licitaţiilor organizate şi cheltuielilor făcute, cu aprobarea acestora; 2) discutarea şi aprobarea scăderii preţurilor de valorificare a bunurilor mobile sub 50%, respectiv 40%, 30%, 20%, 10%, la ultima şedinţă din cadrul sesiunii de

10% urmând a se vinde la preţul cel mai mare oferit. In cazul în care bunurile nu se vând nici la acest ultim preţ, aprobarea casării şi valorificarea ca deşcu sau rest menajer; 3) punerea în discuţie a solicitării Ţ.L. IFN SA de discutare a oportunităţii promovării de acţiuni în anularea transferurilor patrimoniale efectuate de debitor anterior procedurii; 4) diverse, la solicitarea şi propunerea creditorilor; că la această adunare au participat A.F.P. Galaţi, SC C.E. Bank (România) S.A. şi Ţ.L. IFN SA; că în urma dezbaterilor în cadrul acelei şedinţe de judecată lichidatorul judiciar a încheiat proce-sul-verbal nr. 8025 din 15 februarie 2010, pe care SC C.E. Bank (România) SA l-a atacat în termen legal, apreciind că nu a fost întocmit în mod legal.

Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi în dezvoltarea acestui motiv a susţinut că lichidatorul judiciar a încălcat dispoziţiile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, conform cărora, „Lichidatorul va convoca adunarea creditorilor, în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi comitetului creditorilor, supunând votului adunării creditorilor propunerea de vânzare”. A mai arătat că lichidatorul judiciar a propus şi a hotărât scăderea preţului bunurilor la 50%, din valoarea evaluată, fară a convoca Comitetul creditorilor, situaţie în care în

şedinţa din data de 15 decembrie 2010 lichidatorului judiciar i-a rămas doar să anunţe comitetul creditorilor despre actele deja întreprinse. Că opoziţia sa nu a fost consemnată în acest proces-verbal şi că art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului îi dă dreptul la un proces echitabil; că nu a avut loc o reconvocare a adunării comitetului creditorilor în cadrul căreia să se stabilească, să se voteze preţul bunurilor debitoarei; că au fost încălcate dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 17 lit. c) din şi că în aceeaşi măsură a atacat şi procesul-verbal dc licitaţie încheiat la data de 22 noiembrie 2010, licitaţie la care a participat adjudecatara SC N. SRL prin administrator.

Curtea de Apel a apreciat că recursul declarat de creditoarea SC A. SA Tulcea este fondat. Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ. lipsa semnăturii cererii introductive de instanţă se poate împlini în tot cursul judecăţii, reclamantul urmând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost

invocată nulitatea. In speţă, nu se impunea aplicarea dispoziţiilor legale mai sus-citate, deoarece cererea recurentei creditoare era semnată şi avea

şi ştampila acesteia. In temeiul art. 312 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. a fost admis cu consecinţa casării sentinţei în parte, numai cu privire la această recurentă crcditoare, şi trimiterea cauzei spre soluţionare la aceeaşi instanţă.

In ceea ce priveşte recursul declarat de crcditoarea C.E. Bank (România) SA, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că nu este fondat pentru următoarele considerente: potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura

insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor. In speţă, recurenta-creditoare a participat Ia adunarea comitetului creditorilor din data de 15 decembrie 2010 (fiind încheiat procesul-verbal nr. 8025 din 15 decembrie 2010), la discutarea pct. 1 din ordinea de zi privind „prezentarea situaţiei rezultatelor licitaţiilor organizate şi cheltuielilor făcute cu aprobarea acestora” creditoarele A.F.P. Galaţi şi Ţ.L. IFN SA nu au avut obiecţiuni şi au aprobat „vânzările şi cheltuielile”, iar recurenta-creditoare a solicitat să i se comunice procesul-verbal de licitaţie, a precizat că îşi va exprima ulterior punctul de vedere şi a semnat fără obiecţiuni acest proces-verbal. Faptul că recurenta-creditoare a precizat că îşi va exprima ulterior punctul de vedere nu se încadrează în conţinutul condiţiilor impuse de textul art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, mai sus-citat. Aceasta nu a făcut dovada că a votat împotriva măsurilor luate şi că a cerut să se consemneze în procesul-verbal. Recurenta-crcditoare a fost în acord cu ceilalţi doi creditori în ceea ce priveşte pct. 2 şi 3 de pe ordinea de zi din aceeaşi şedinţă.