HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A ACŢIONARILOR. CALE DE ATAC. OPOZIŢIE. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ


Hotărârile privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opoziţie numai de creditorii sociali, ori de alte persoane prejudiciate, care să fie însă terţi faţă de societatea în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, “Z.” a formulat opoziţie împotriva rezoluţiei din 3.04.2000 a Directorului Registrului Comerţului, solicitând anularea hotărârii adoptate prin procesul verbal întocmit la 17.06.1999, prin care a fost ales un administrator interimar al S.C. “X.” – S.A., motivând că măsura adoptată nu întruneşte condiţiile impuse de art. 111,134 şi 199 din Legea nr. 31 /1990.

Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, prin sentinţa nr. 3.989/2000, a respins opoziţia, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că opozantul, în calitate de acţionar al S.C. “X.” – S.A., are la îndemână acţiunea în anularea hotărârii, conform art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, neputând uza şi de calea de atac reglementată prin prevederile art. 61 din acelaşi act normativ.

S-a mai reţinut că legiuitorul nu a dat acţionarilor posibilitatea exercitării a două căi de atac împotriva hotărârilor adunării generale sau a organelor statutare ale societăţii.

împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul “Z.”.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a respins recursul, ca nefondat.

S-a reţinut că, prin dispoziţiile Legii nr. 31/1990, legiuitorul a reglementat posibilitatea atacării în justiţie a hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului constitutiv.

Din cuprinsul prevederilor art. 61 alin. 1 din acelaşi act normativ, se reţine că hotărârile privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opoziţie numai de creditorii sociali ori de alte persoane prejudiciate, care să fie însă terţi faţă de societatea în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea.

Pentru asociaţii/acţionarii persoanei juridice, s-a instituit, prin dispoziţiile art. 131 alin. 2 din acelaşi act normativ, promovarea acţiunii în anulare, cerere aflată numai la îndemâna acestor persoane, fiind deci, implicit, exclusă posibilitatea de a uza şi de acţiunea reglementată de art. 61 din Legea nr. 31/1990. (Judecator Georgeta Tilimpea)

(Secţia comercială, decizia nr. 840/2000)