Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 754 din 25 martie 1998 (dosar nr. 1223/1997).
Recurentul a dobândit proprietaea unui apartament situat în Breaza, str. Republicii nr. 60, judeţul Prahova, printr-un act translativ de proprietate încheiat cu V.D. şi V.V. şi autentificat de fostul Notariat de stat local Câmpina la data de 19 decembrie 1990. La rândul lor, vânzătorii dobândiseră apartamentul tot printr-un act translativ de proprietate (contract de vân- zare-cumpărare autentificat în anul 1978).
Prin actul translativ de proprietate încheiat sub imperiul Legii nr. 58/1974, s-a specificat că terenul atribuit în folosinţă este de 200 mp şi că trece în proprietatea statului conform art. 30 din sus-menţionatul act normativ.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.18/1991, între alte măsuri cu caracter reparator, s-a prevăzut că terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobînditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, ai locuinţelor, iar prin alin. 4 al aceluiaşi text de lege se arată că “dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile”.
Este de observat deci că prin Legea nr. 18/1991 s-a urmărit să se normalizeze o serie de situaţii, printre care şi aceea a deţinătorilor de terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuinţelor aflate pe ele.
Dacă s-ar fi urmărit acordarea dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren restrânse la anumite limite, cum ar fi în speţă 200 mp, legiuitorul ar fi reglementat regimul juridic aplicabil restului terenului, respectiv, dacă rămâne în proprietatea statului şi deţinătorul îl poate cumpăra sau primi în folosinţă şi în ce condiţii, ori dacă se restituie vânzătorului.în lipsa unor asemenea prevederi, atât spiritul legii 18/1991, cât şi dispoziţia de la art. 35 alin. 4 din aceeaşi lege de trimitere la art. 22, prin care este extinsă recunoaşterea dreptului de proprietate şi asupra altor suprafeţe decât cele
aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, impun concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcţii, dobândite prin cumpărare sau sub imperiul Legii nr. 58/1974 poate fi determinată prin deducerea intenţiei părţilor din convenţie şi din ansamblul probelor administrate.
Or, atât din convenţia părţilor cât şi din analiza celorlalte probe admi-nis- trate, rezultă că vânzătorii imobilului au înstrăinat atât imobilul cât şi terenul aferent, nerezervîndu-şi nici un drept asupra terenului, cunoscând împrejurarea că prin vânzarea construcţiei pierd şi dreptul de proprietate asupra terenului.
Pentru stabilirea corectă a noţiunii de teren atribuit în folosinţă trebuie să se aibă în vedere şi faptul că cel care a cumpărat construcţia a folosit nu numai partea de teren pentru care s-a emis decizia de atribuire în folosinţă, ci şi întreaga suprafaţă de teren aferent şi curte.
Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a greşit atunci când a considerat că reclamantul este îndreptăţit să i se atribuie în proprietate doar suprafaţa de 200 mp şi, în consecinţă, recursul declarat de reclamantul S.S. urmează să fie admis, casată sentinţa atacată şi în fond admisă acţiunea şi anulate actele administrative atacate de reclamant.
De asemenea, va fi obligat Consiliul Local Breaza să facă propunere de atribuire către reclamant a suprafeţei de 750 mp, iar prefectul judeţului Prahova va fi obligat să emită ordin de atribuire în proprietatea reclamantului a respectivei suprafeţe.
