IMPOZIT PE PROFIT. DEDUCERI. LIPSA UNUI ACT NORMATIV CARE SĂ PREVADĂ NEDEDUCTIBILITATEA PROVIZIOANELOR CONSTITUITE ÎN LEGĂTURĂ SI ÎN LIMITA GARANŢIEI DE BUNĂ-EXECUŢIE A LUCRĂRII. EFECTE


Provizioanele constituite în limita garanţiei de bună-execuţie sunt deductibile fiscal din baza de impozitare pentru stabilirea profitului impozabil.

Reclamanta, societate comercială, a chemat în judecată Ministerul Finanţelor solicitând anularea deciziei nr.722/1999 şi a procesului verbal nr.300045/1996 încheiat de Administraţia Financiară Sector 1 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata sumei de 48.295.674 lei impozit pe profit şi majorări de întârziere pentru anii 1993-1994.

în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în 1993 a încheiat un contract de subantrepriză cu o firmă germană, societatea română obligându-se să execute lucări de construcţii în Germania.

în perioada 1993 – 30.09.1994 s-au executat lucrări de construcţie pentru care, conform clauzelor contractuale, s-a reţinut beneficiarului german suma de 72.722 DM, reprezentând 5% din valoarea contractului cu titlu de garanţie de bună execuţie. Această sumă a fost blocată, la dispoziţia beneficiarului germen, într-o bancă germană, pe termen de 5 ani (până în anul 2000). Pe parcursul executării contractului societatea română a constituit şi înregistrat pe cheltuieli provizioane în limita sumelor reţinute de beneficiarul german. Prin procesul verbal de control s-a reţinut că provizioanele înregistrate până la 31.01.1994 nu sunt deductibile fiscal şi s-a majorat venitul impozabil al societăţii cu această sumă, calculându-se un impozit suplimentar pe şi majorări de întârziere.

Reclamanta a uzat de căile administrativ-jurisdicţionale prevăzute de legea în vigoare la acea dată, dar plângerea şi cererea de revizuire i-au fost respinse. Ministerul Finanţelor şi celelalte organe de specialitate au motivat soluţia de respingere în sensul că nu există un cadru legal care să prevadă expres deductibilitatea provizioanelor din venitul impozabil.

Curtea de Apel a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr.722/ 1999 admisă de Ministerul Finanţelor cât şi a procesului-verbal de control cu privire la diferenţa de impozit de profit şi majorări de întârziere.

La pronunţarea acestei sentinţe s-a avut în vedere faptul că în perioada supusă controlului (25.09.1992-30.06.1994) erau incidente dispoziţiile Legii nr.12/1991, Precizărilor nr.13295/12.07.1994 ale Ministerului Finanţelor, Normelor metodologice nr.160108/27.01.1995 privind bilanţurile contabile şi

H.G. 335/1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii fiscale a provizioanelor ce se pot constitui, inclusiv garanţiile de bună execuţie. Or, precizările invocate s-au emis pentru aplicarea Legii nr.12/1991 şi nu se poate modifica sau adăuga la lege, rolul lor fiind numai pentru clarificarea şi aplicarea unitară a legii cu privire la provizioane şi deductibilitatea lor, aşa cum a procedat legal reclamanta.

Până la data când Ministerul Finanţelor a emis precizările nr.13295/1994 nu a existat nici o dispoziţie legală privind nedeductibilitatea provizioanelor. Mai mult, conform Legii nr.12/1991 şi a instrucţiunilor Ministerului Finanţelor 3814/1991 privind tehnica de calcul a impozitului pe profit, la stabilirea profitului impozabil s-au avut în vedere cheltuielile înregistrate de reclamantă şi cu provizioanele, înregistrări ce nu au mai fost contestate pe pârâtă. Aşadar, reclamanta a procedat în mod legal atunci când a înregistrat pe cheltuieli sumele constituite ca provizioane.

Notă: Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr.1606/2000. (Judecator Apostol Filofteia)

(Sectia Administrativ, sentinţa civilă nr. 1307/1999)