In calificarea activităţii unei în vederea aplicării dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 12/1991 privind perioadele pentru care aceasta beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit primează specificul acesteia, iar nu mijloacele prin care se realizează.
Interpretarea dată de organele fiscale acolo unde legea nu distinge, nu poate fi excesiv de restrictivă şi de formală.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 288 din 9 februarie 1998.
Reclamanta, Societatea Comercială “PROCONS-TRUCT” SRL Braşov, a chemat în judecată Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat a judeţului Braşov, solicitând anularea deciziilor nr. 141 din 7 februarie 1997 a primei pârâte şi nr. 107 din 10 octombrie 1996 a celei de-a doua pârâte şi anularea procesului verbal nr. 6443 din 31 iulie 1996 pentru suma de 442.791.188 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 113/F din 24 iulie 1997 a Curţii de Apel Braşov Secţia Contencios Administrat, a fost admisă acţiunea, s-au anulat actele atacate şi pârâţii au fost obligaţi sa plătească reclamantei 1.210.000 lei cheltuieli de judecată şi taxele achitate în faza jurisdicţional administrativă.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa a reţinut că în urma controlului fiscal efectuat în luna iulie 1996 pentru perioada 1992-31 decembrie 1995, s-a considerat că veniturile realizate de reclamantă provin din activităţi de prestări servicii, pentru care perioada de scutire de impozit prevăzută de Legea nr. 12/1991 este de 1 an, iar nu de 5 ani.
Din analiza probelor administrate, acte şi expertize de specialitate, instanţa de fond a constatat că realizarea obiectului de activitate al societăţii s-a făcut în baza contractului de locaţie de gestiune încheiat cu locatorul Societatea Comercială “ICIM EXCONS” SA Braşov, operaţiune prin care locatorul are folosinţă integrală a unei activităţi comerciale, contra unui preţ şi caracterul de prestare de servicii se referă la raporturile dintre contractanţi, nu la activitatea în sine a locatarului şi la raporturile dintre acesta şi terţii beneficiari.
Aceasta activitate a locatorului s-a constatat că este o activitate de construcţii şi nu de prestări servicii, astfel încât acţiunea s-a apreciat a fi fondată, reclamanta beneficiind de o scutire de impozit pe o perioada de 5 ani.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Braşov, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa ar fi dat o interpretare greşită
activităţii reclamantei.
Recursul este nefondat.
în perioada supusa controlului, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în domeniul construcţiilor, fiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 12/1991, potrivit cărora beneficiază de scutire de impozit pe profit pe o perioada de 5 ani. Interpretarea organelor fiscale este excesiv de restrictivă şi de formală întrucât legea nu face distincţiile pe care le invoca intimatele: Baza tehnico-materiala a fost a locatorului, reclamanta nu a figurat în contractele de antrepriza şi a utilizat forţa de a locatorului.
Situaţia este reala în parte, însă este conformă cu contractele de locaţie de gestiune care au fost legal încheiate şi executate. Astfel, reclamanta, în calitate de locatar, a folosit în lucrările de construcţii (care formează obiectul principal de activitate, conform actelor de constituire a societăţii) baza tehnico-material şi forţa de munca puse la dispoziţie de locator dar şi utilaje şi forţa de munca proprii. Tot în baza clauzelor contractelor de locaţie de gestiune, reclamanta a preluat spre execuţie în continuare lucrările contractate de locator, s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile antreprenorului, prevăzute în contractul de antrepriza, iar pentru alte lucrări (noi) a încheiat contracte antrepriza în nume propriu.
Faţă de această situaţie de faţă care rezultă din corelarea probelor administrate în cauză, se constată că activitatea reclamantei în perioada supusă controlului, a fost o activitate de construcţii şi nu are importanţă, pentru caracterizarea ei că stare faptul că pentru desfăşurarea activităţii s-au folosit sau nu mijloace proprii, închiriate sau luate în locaţie de gestiune, că s-a folosit sau nu forţa de munca proprie, că s-au executat unele lucrări în baza vechilor contracte de antrepriza încheiate anterior locaţiei de gestiune. Calificarea obiectului de activitate a societăţii comerciale nu este determinată nicicum de mijloacele prin care se realizează, aşa cum în mod judicios a apreciat instanţa de fond.
în concluzie, recursul va fi respins că nefondat.
