Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 525 din 3 martie 1998 (dosar nr. 812/1997)
La data de 26 octombrie 1990, pe baza autorizaţiei emise de Prefectul judeţului Prahova, a luat fiinţă întreprinderea mică “FIESTA”, cu sediul în oraşul Câmpina, având asociat unic.
întreprinderea s-a transformat, la data de 17 iulie 1991, în temeiul Legii nr. 31/1990, în S C. “FIESTA” S.R.L. Vaslui, continuând în întregime activitatea unităţii iniţiale, iar la data de 14 august 1991 devine S C. “FIESTA România” S.R.L., înmatriculată la Vaslui sub nr. J 37/434/14.08.1991. în anul 1993, sediul social al societăţii s-a mutat de la Vaslui la Câmpina.
Prin procesul-verbal de control înregistrat sub nr. 6494 la data de 8 februarie 1995, încheiat de către organele de specialitate ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Câmpina, s-a stabilit că agentul economic datorează, pentai perioada 1 ianuarie 1992 – 31 decembrie 1994, sumele de 49.808.445 lei cu titlu de impozit pe profit şi 47.733.434 lei cu titlu de penalităţi.
Reclamanta a beneficiat de scutire de impozit pe o perioadă de 6 luni calculată cu începere de la data de 1 ianuarie 1991, data intrării în vigoare a Legii nr. 12/1991, considerându-se că activitatea prestată de aceasta era cu
caracter comercial. Intervalul de timp pentru care i s-a acordat scutire de la plata impozitului pe profit a fost calculat cu începere de la 1 ianuarie 1991 în temeiul dispoziţiilor legii precizate şi al dispoziţiilor conţinute în Instrucţiunile M.F. nr. 3614/1991, chiar dacă agentul economic ar fi beneficiat şi anterior de anumite privilegii fiscale, deoarece în sensul prevederilor legii unitatea respectivă nu era privită din punct de vedere legal ca o unitate nou înfiinţată, fiind rezultatul unei transformări intervenite în ce priveşte structura sa juridică.
Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe concluziile celor două expertize efectuate în cauză, reţinând că din totalul activităţii desfăşurate de reclamantă, ponderea principală o constituie activitătile de producţie (75%).
Modul de calcul aplicat este eronat. Instanţa a luat ca unitate de referinţă media ponderată a activităţilor desfăşurate pe întreg intervalul de timp supus controlului, iar nu pe fiecare perioadă calendaristică anuală, defalcată din intervalul de timp controlat, corespunzător exerciţiului fiscal anual. într-adevăr, potrivit art. 3 (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, republicată în temeiul Legii nr. 73/1996, text cu valoare de principiu în această materie, anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul calendaristic, în acelaşi sens pre- văzându-se în art. 16 din menţionatul ordin obligaţia contribuabililor de a depune în cursul anului fiscal declaraţie de impunere până la termenul de plată a impozitului.
Dacă s-ar fi aplicat această metodologie de calcul, instanţa nu ar fi putut ajunge la concluzia total nesemnificativă din punct de vedere fiscal că ponderea activităţilor de producţie este de 75%, iar cea de prestări servicii de 25%, deoarece, astfel cum se menţionează în anexa nr. 2 la raportul de expertiză invocat, chiar prin hotărârea recurată, ponderile “anuale” ale producţiei relevă o cu totul altă situaţie:
– pentru anul 1991 1,81%
– pentru anul 1992 13,76%
– pentru anul 1993 30,47%
– pentru anul 1994 53,90%
Tot astfel cum, în partea finală a anexei, acelaşi expert constată că “peste 85 % din producţie şi profitul înregistrate în cei aptru ani de la înfiinţare s- au realizat în anii 1993 – 1994”.
Or, separat de modul de calcul “original” aplicat de expert – sunt cumulate procentele corespunzătoare celor doi ani şi totalul, rotunjit, este dat drept medie a activităţii de producţie pe cei doi ani – cifrele însele cu care s-a operat nu pot servi drept bază de calcul.
în primul rând, singuail an în care ponderea activităţii de producţie se situează, afirmativ, peste 50%, este 1994.
în al doilea rând, perioada pentru care reclamantul a beneficiat, în mod justificat, de scutire a fost aceea în care a desfăşurat activităţi cu caracter comercial. Odată epuizată acea perioadă, nu putea fi demarată o altă perioadă de scutire pentru desfăşurarea unei activităţi de altă natură, cu un alt regim fiscal, intervenită nici cel puţin pentru timpul imediat următor ci peste trei ani.
A decide altfel, ar însemna ca, teoretic, un agent economic să poată beneficia – schimbându-şi de câteva ori obiectul de activitate – de o scutire totală de impozit de 9 ani şi şase luni, corespunzător celor patru ipoteze prevăzute la punctele a, b, c şi d din Legea nr. 12/1991, soluţie inacceptabilă, contrară economiei sistemului fiscal din ţara noastră.
în cursul procesului, atât în faza procedurii prealabile cât şi în faţa instanţelor, reclamantul a mai susţinut că stabilirea obligaţiilor fiscale s-a făcut în baza unor acte normative abrogate prin Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, ale căror dispoziţii au devenit, aşadar, inoperante. Acest punct de vedere nu poate fi acceptat.
De principiu, regimul fiscal aplicabil este cel existent la data naşterii debitului fiscal. în absenţa unei dispoziţii legale contrare, în materie de fiscalitate nu operează principiul legii celei mai blânde.
în cauză, este adevărat că procesul-verbal de control s-a încheiat în anul 1995, dar el privea obligaţii fiscale anterioare, iar calculul sumelor datorate de către contribuabil s-a făcut în temeiul actelor normative în vigoare, corespunzător perioadelor pentru care impozitele erau debite, inclusiv scutirile acordate.
Aşadar, şi sub acest aspect, constatările organului de control cu privire la cele două categorii de sume imputate se vădesc exacte.
în consecinţă, recursul declarat în cauză fiind fondat, urmează a se admite, a se casa sentinţa atacată şi, pe fond, a se respinge acţiunea introdusă de reclamantă.
