Decizia civilă nr. 209/25 februarie 2010
Prin sentinţa nr.l34/CF/20.08.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr.l 191/103/2009 a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea S.C. K S.R.L. G în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, au fost anulate în parte deciziile nr. 181/28.12.2007, respectiv decizia de impunere nr.l62/10.07.2007 privind impozitul pe dividende calculat în sarcina contestatoarei. Totodată s-a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 92.440 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost supusă inspecţiei fiscale pentru perioada 1.05.2005-31.12.2005 reţinându-se că acesta a înregistrat dividende nete repartizate şi neachitate în sumă de 1.756.398, la data de 31.12.005 rămânând neachitată conform soldului 457 suma de 974 936 lei; constatând că operaţiunea din 20.12.2004 de constituire a dividendelor în sumă de 2.339.432 lei din profitul realizat anterior anului 2004 a fost evidenţiat în bilanţul depus pentru 2004 înregistrat la DGFP Neamţ, organele de inspecţie fiscală au stabilit că se aplică cota de 10% aferent dividendelor în sumă de 1.756.398 lei. Contestaţia formulată de societate cu privire la aceste aspect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 67 din HG 84/2005, aplicabil în cauză :
(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora (procent modificat la 10% prin OUG 138/29.12.2004 ce a intrat în vigoare la data de 1.01.2005). Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. în cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-a aprobat bilanţul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
În speţă, expertul a stabilit că sumele distribuite la 20.12.2004 sunt sume care au sursă profitul înregistrat în anii precedenţi – 2002, 2003, provenienţa acestora fiind reflectată în contabilitatea analitică, respectiv fişele conturilor 117 şi 457. Reţine astfel că se aplică cota de impozitare de 5% , că impozitul stabilit a fost achitat la data de 11-02-2005 – aspect confirmat chiar de organul fiscal prin întâmpinarea depusă la dosar.
Faţă de acestea, s-a apreciat ca întemeiată contestaţia cu privire la cuantumul cotei de impozitare aplicabil, dispunându-se anularea în parte a deciziei 181/2007 şi a deciziei de impunere 162/2007. Cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul impozit, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere a fost admisă doar cu privire la sumele confirmate a fi achitate.
Prin sentinţa civilă nr.l51/CF/ 29.10.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă a fost admisă cererea de completare formulată de contestatoarea S.C. K S.R.L. G, fiind completată sentinţa civilă nr.l34/CF/ 20.08.2009, în sensul obligării intimatei A.N.A.F. – Direcţia Generală a Marilor Contribuabili la plata către contestatoare a sumei de 1539 lei, cheltuieli de judecată.
Petenta a formulat cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecată la termenul de judecată din data de 13-08-2009, cerere cu privire la care instanţa nu s-a pronunţat – aspect ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă şi, în consecinţă, a admis cererea de completare a hotărârii.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa a apreciat-o ca întemeiată, astfel, potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată; având în vedere admiterea contestaţiei, intimata a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru şi a onorariului expert, achitate de către petentă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta S.C. K S.R.L., legal timbrat cu timbru judiciar de 0,30 lei şi taxă judiciară de timbru – 20 lei, cât şi pârâta A.N.A.F. prin Direcţia Generală Juridică, scutit de plata taxei de timbru potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.l34/CF/2009 reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 46.854 lei, reprezentând accesorii, având în vedere că aceste sume au fost achitate de către societate potrivit probelor administrate, iar raportat la concluziile raportului de expertiză, organul fiscal s-a aflat în eroare atât în ceea ce priveşte calcularea impozitului suplimentar, cât şi a accesoriilor. Pe de altă parte, s-a arătat că deşi s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind partea căzută în pretenţii, instanţa nu le-a acordat.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr.l34/CF/20.08.2009 pârâta A.N.A.F. a susţinut că potrivit dispoziţiilor art.67 alin.l din Codul Fiscal termenul de plată al impozitului pe dividende este stabilit în funcţie de data la care se plătesc dividendele, respectiv de data aprobării situaţiilor financiare anuale pentru dividendele distribuite, care nu au fost plătite şi nu în funcţie de anul fiscal căruia îi aparţine profitul repartizat pentru plata de dividende, respectiv de data aprobării situaţiilor financiare anuale pentru dividendele distribuite. în consecinţă, pentru perioada verificată, 1.05.2005- 31.05.2005, în mod temeinic organele de inspecţie fiscală au aplicat cota de 10% valabilă la data plăţii dividendelor, conform dispoziţiilor O.U.G. 138/2004. Referitor la obligarea la restituirea sumei de 92.440 lei, s-a susţinut existenţa unei proceduri speciale prevăzute de O.M.F. nr. 1899/2004 cu respectarea şi a dispoziţiilor art.l 17 Cod procedură fiscală.
În motivarea recursului promovat împotriva sentinţei civile nr.l 5 l/CF/29.10.2009, pârâta A.N.A.F. a susţinut că în mod nelegal a fost admisă cererea privind plata cheltuielilor de judecată fără a fi îndeplinite condiţiile art.274 alin.l Cod procedură civilă şi fără a fi reţinută existenţa culpei personale a pârâtei.
Cu privire la recursurile formulate de pârâta A.N.A.F. reclamanta S.C. K S.R.L. a solicitat respingerea acestora prin întâmpinările depuse la dosar, majorarea cotei de impozit de la 5% la 10% producându-se prin modificarea adusă de O.U.G. 138/2004, în vigoare de la data de 1.01.2005, fără a fi aplicabilă în cauză, în condiţiile în care privea dividendele distribuite, iar nu plătite, începând cu anul fiscal 2005. Referitor la cheltuielile de judecată s-a susţinut că acestea sunt determinate de atitudinea pârâtei de rea credinţă manifestată anterior declanşării litigiului, atitudine care a generat conflictul ce a declanşat litigiul.
Examinând recursurile promovate pentru motivele arătate, în condiţiile art.304, 304 Cod procedură civilă instanţa a reţinut următoarele:
Impozitul pe veniturile sub formă de dividende a fost reglementat de dispoziţiile art.71 alin.l în forma în vigoare până la data de 31.12.2004, în sensul că obligaţia calculării şi reţinerii impozitului revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. în ipoteza în care dividendele distribuite nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-a aprobat bilanţul contabil, termenul de plată al impozitului a fost stabilit până la data de 31 decembrie a anului respectiv, potrivit dispoziţiilor art.71 alin.l teza finală.
Aceste condiţii generale nu au suferit modificări în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr.l38/2004 la data de 1.01.2005, modificarea vizată de dispoziţiile menţionate constând în cota de impozitare care a crescut de la 5%, anterior datei de 1.01.2005, la 10%, ulterior acestei date.
În acest cadru normativ instanţa constată că în prezenta cauză bilanţul contabil în care s-a consemnat repartizarea dividendelor a fost înregistrat la D.G.F.P. Neamţ sub nr.5107/31.05.2005.
În perioada 1.05.2005 – 31.12.2005 au fost plătite dividende nete în cuantum de 1.756.398 lei, iar pentru cele rămase în sold societatea a calculat impozitul prin aplicarea cotei de 5% prevăzută de dispoziţiile art.71 alin.l Cod fiscal, în forma în vigoare până la data de 31.12.2004.
Instanţa a apreciat că aplicarea acestei cote de impozitare s-a realizat de către societate cu nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. 138/2004 în vigoare după data de 1.05.2005 având în vedere faptul că dispoziţiile Codului fiscal atât anterior, cât şi ulterior datei de 1.01.2005, stabileau obligaţia calculării şi reţinerii impozitului la data plăţii dividendelor, iar pentru cele neplătite, termenul fiind 31 decembrie a anului, respectiv 2005 în prezenta cauză.
Aceste dispoziţii generale nu au suferit modificări, relevând voinţa legiuitorului de a stabili drept criteriu pentru calcularea impozitului data plăţii, iar nu data distribuirii, iar în cazul neplăţii, sfârşitul anului calendaristic.
În acest context instanţa apreciază că în mod eronat reclamanta se raportează pentru calculul impozitului la data repartizării, în condiţiile în care repartizarea sau distribuţia dividendelor nu echivalează cu plata acestora. Astfel, distribuirea sau repartizarea de dividende reprezintă recunoaşterea şi stabilirea drepturilor cuvenite asociaţilor din profitul obţinut, proporţional cu părţile sociale deţinute, în timp ce plata constă în executarea obligaţiei corelative dreptului recunoscut asociaţilor, în sensul remiterii sumei de bani corespunzătoare dividendelor repartizate, având în vedere dispoziţiile generale în această materie cuprinse de art.67 din Legea nr.31/1990 republicată în forma în vigoare în perioada analizată, care disting între distribuirea şi plata dividendelor către asociaţi. Cum în prezenta cauză nu a fost contestată împrejurarea că dividendele au fost plătite parţial până la data de 31.12.2005, în mod legal au fost aplicate dispoziţiile art.67 alin.l din Codul fiscal modificat prin O.U.G. 138/2004, în sensul calculării impozitului în cotă de 10%.
Faţă de aceste considerente, acţiunea reclamantei se dovedeşte a fi nefondată, inclusiv cu privire la accesoriile calculate de organele fiscale, care au fost contestate prin recursul promovat doar din perspectiva inexistenţei obligaţiei principale privind impozitul suplimentar, precum şi cu privire la cererea de restituire a sumei de 92.440 lei.
Consecinţa directă a caracterului nefondat al acţiunii cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă este neîndeplinirea condiţiilor esenţiale prevăzute de art. 274 alin.l Cod procedură civilă, privind culpa procesuală a pârâtei şi, drept urmare, nici cererea accesorie privind cheltuielile de judecată nu este fondată.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin. 1,3 coroborat cu art.304 pct.9, 3041 Cod procedură civilă au fost admise recursurile formulate de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr.l34/CF/2009 şi 151/CF/2009, au fost modificate în tot ambele hotărâri, în sensul respingerii ca nefondate, a acţiunii şi a cererii de completare a hotărârii.
Totodată, în temeiul art.312 alin.l Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul reclamantei.
