Potrivit disp. art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 hotărârile adunării creditorilor pot fi desfiinţate di judecătorul sindic numai pentru motive de nelegalitate.
Prin sentinţa comercială nr. 149 din 23 februarie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş nr. 3021/2002, a respins ca nefondată contestaţia promovată de contestatoarea Asociaţiei Agricolă „F. ” Reghin, privind procedura de licitaţie a suprafeţei de teren situat în localitatea Reghin, str. Castanilor, nr. 14, licitaţie efectuată în cadrul procedurii de faliment a debitoarei S.C. Avicola SA de către lichidatorul judiciar RVA Mureş Insolvency Specialist SPPI Târgu-Mureş, respingând şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii R. T. A. F. şi Asociaţia Agricolă „F.”. Judecătorul sindic a admis cererea de intervenţie formulată de H. G. şi a obligat lichidatorul judiciar să deruleze în continuare procedura de licitaţie suspendată prin ordonanţa preşedinţială nr. 1/2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în cadrul procedurii de faliment, aşa după cum rezultă din procesul verbal al şedinţei Adunării Creditorilor din 21 noiembrie 2006, nu s-a aprobat modalitatea de valorificare a imobilului prin negociere directă în favoarea contestatoarei, ci s-a decis ca modalitate de valorificare a terenului, licitaţia publică. Întrucât hotărârile Adunării creditorilor pot fi desfiinţate de judecătorul sindic numai pentru motive de nelegalitate, conform dispoziţiilor art. 14 alin. 7 din legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în condiţiile în care nu au fost invocate motive care să susţină caracterul nelegal al procedurii de licitaţie, a apreciat nefondată contestaţia, precizând că decizia privind modalitatea de valorificare a bunurilor din averea debitoarei falite este una managerială, care nu poate fi controlată sub aspectul oportunităţii de către judecătorul sindic.
Cererea de intervenţie a intervenientei R. T. A. F. a fost respinsă pe considerentul că aceasta invocă un drept de proprietate asupra construcţiilor aflate pe teren, fără însă a face dovada acestui drept, iar intervenienta Asociaţia Agricolă „F.” are calitate de reclamant în proces, având aceleaşi pretenţii ca şi în contestaţia promovată, or în asemenea condiţii, prin prisma prevederilor art. 49 Cod procedură civilă, cererea de intervenţie este inadmisibilă.
În ceea ce-l priveşte pe intervenientul H. G. , judecătorul sindic a reţinut că acestuia i-a fost admisă în principiu cererea, iar procedura de valorificare a suprafeţei de teren din litigiu este conformă prevederilor art. 493 Cod procedură civilă şi nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de Asociaţia Agricolă „Florica” şi de intervenienta R. T. A. F. , solicitându-se modificarea în sensul anulării procedurilor de licitaţie privind imobilul – teren agricol situat în Reghin, str. castanilor, nr. 14, înscris în CF nr. 1178/I Apalina.
În motivarea recursului s-a arătat că se înstrăinează un teren care nu face parte din patrimoniul societăţii în lichidare, mai mult decât atât, terenul constituie proprietatea Statului Român în condiţiile în care acesta formează obiectul OUG nr. 198/1999, el fiind concesionat pentru o durată de cel puţin 42 de ani în favoarea intervenientei R. T. A., iar potenţialii cumpărători nu au fost încunoştiinţaţi despre această sarcină care i-ar lipsi de folosinţa terenului cumpărat. Recurenţii au apreciat că interesul viitorului cumpărător ar face necesară suspendarea licitaţiei până la lămurirea situaţiei juridice a terenului, în condiţiile existenţei unui titlu locativ, respectiv contractul de concesionare nr. 19 din 19 octombrie 2000 încheiat cu ADS pentru 49 de ani.
În esenţă s-a arătat că terenul din litigiu a intrat în patrimoniul ADS, nefiind susceptibil de a fi vândut, că situaţia juridică a terenului a fost semnalată în repetate rânduri şi de lichidatorul judiciar, subliniindu-se că indiferent de modalitatea de înstrăinare a bunurilor, lichidatorul trebuie să descrie şi să precizeze şi sarcinile de care eventual sunt grevate.
Recurentele au mai susţinut că în condiţiile în care cadrul procesual este stabilit de reclamant, H. G. nu are nici o calitate de a solicita respingerea contestaţiei, în timp ce intervenienta R. T. A. are interes, deoarece întabularea în cartea funciară nu are efect translativ de proprietate, iar la dosar s-au depus contractele de vânzare-cumpărare cu privire la construcţiile de pe terenul din litigiu.
Analizându-se hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că, în raport cu datele avute la dosar de judecătorul sindic la data pronunţării hotărârii atacate, soluţia acestuia este temeinică şi legală.
În condiţiile în care vânzarea la licitaţie a bunului din litigiu a fost hotărâtă, ca modalitate de valorificare printr-o hotărâre a adunării creditorilor în condiţiile reglementate de art. 117 din Legea nr. 85/2006, iar hotărârea adunării creditorilor poate fi atacată în condiţiile prevăzute de art. 14 din lege, judecătorul sindic nu are cum să cenzureze această decizie managerială pe calea promovată de contestatoare ci să verifice respectarea dispoziţiilor privind procedura licitaţiei. Neexistând motive de nulitate sub aspect procedural, în mod corect contestaţia a fost respinsă. În ceea ce priveşte natura juridică a terenului, aceasta trebuia constatată şi inclusă în raportul întocmit de lichidatorul judiciar, iar faptul că ulterior pronunţări sentinţei atacate s-au încheiat alte două procese verbale de şedinţă ale adunării creditorilor din 25 aprilie şi respectiv 18 mai, privind modalitatea de vânzare a terenului din litigiu, nu influenţează soluţia din dosar. Aceasta înseamnă că, lichidatorul judiciar a înţeles practic să revină cu propunerea privind modalitatea de vânzare, prin prisma prerogativelor conferite de lege şi să supună adunării creditorilor vânzarea prin negociere directă a terenului din litigiu. Este evident că fiind vorba de o decizie managerială, atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate, acest gen de decizii putând fi controlat sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006). Întrucât motivele recurentelor vizează aspecte care ţin de decizia managerială a lichidatorului judiciar sub controlul creditorilor, nu de procedura de licitaţie, judecătorul sindic şi-a exercitat în mod corect, în limite legale, atribuţiile de control, în virtutea cărora a soluţionat şi cererile de intervenţie. Practic, în raport de actele depuse ulterior la dosar, contestaţia rămâne fără obiect, deoarece, modalitatea de valorificare a terenului din litigiu a fost supusă din nou adunării creditorilor potrivit procesului verbal de la fila 68.
Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul.
