Inadmisibilitatea acţiunii de restituire a taxei de poluare în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada procedurii prealabile. Impozite şi taxe


Decizia nr.125/26 ianuarie 2010 pronunţată Curtea de Apel Ploieşti-

Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 3686/120/18.08.2009, reclamantul B.N.V. a chemat în judecată Statul Român prin , Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru AFP Târgovişte, şi Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 3174 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, plata dobânzii aferente calculată de la momentul achitării, până la restituirea efectivă şi integrală, anularea deciziei prin care a fost calculată această taxă şi cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, motivată de faptul că acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrative, conform art.207 Cod procedură fiscală şi art.7 alin.1 din Legea 554/2004, reclamantul formulând cerere de restituire a taxei de poluare, nu contestaţie împotriva deciziei de calcul a taxei.

Prin sentinţa nr.626 pronunţată în data de 16 octombrie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu, a respins ca atare, acţiunea faţă de această pârâtă, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa – AFP Târgovişte, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul B.N.V., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru AFP Târgovişte şi a obligat pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru AFP Târgovişte să restituire reclamantului suma de 3174 lei reprezentând contravaloare taxă auto cu dobânda legală şi să achite suma de 1539 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că „Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale” din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cauză, întrucât reclamantul nu a contestat un titlu de creanţă sau un act administrativ fiscal, aşa cum sunt acestea reglementate de art.41 Cod procedură fiscală pentru a fi obligat să respecte procedura prevăzută de art.205 şi următoarele Cod procedură fiscală.

În speţă, plata a taxei a fost achitată voluntar de reclamant, pentru a putea beneficia de achiziţia efectuată şi, considerând nejustificată plata efectuată, a solicitat restituirea ei, refuzată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte prin adresa 22158/28.07.2009; în aceste condiţii, cu respectarea prevederilor art.11 din Legea 554/2004 , în termen de 6 luni de la comunicarea răspunsului, reclamantul a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ.

Pe fond s-a reţinut că suma plătită de reclamată nu a fost datorată potrivit legislaţiei comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.

Tribunalul a constatat întemeiată şi cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului, în concret, a folosului nerealizat, dobânda legală calculată conform art.3 alin3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii sumei .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Finanţelor Publice Târgovişte, în nume propriu şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa a considerat în mod nelegal că reclamantul a efectuat demersul administrativ la care era obligat potrivit art.207 Cod procedură fiscală şi art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, respingând excepţia prematurităţii (în opinia sa) inadmisibilităţii (în opinia instanţei).

A susţinut că intimatul-reclamant nu a contestat şi nu a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei, ci a solicitat restituirea taxei. Titlul de creanţă în baza căruia intimatul reclamant datora taxa de poluare era decizia de calcul a taxei de poluare, care potrivit prevederilor art.41 din OG nr.92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare constituie act administrativ fiscal.

În opinia sa, pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorată, presupune că în prealabil sau concomitent să se solicite anularea titlului de creanţă în baza căruia aceasta este datorată. Or, în speţă nu s-a solicitat anularea deciziei, nu s-a dispus anularea acesteia, în schimb s-a dispus restituirea, titlul de creanţă rămânând valabil.

Pe fond recurenta a susţinut că potrivit art.4 din OUG nr.50/2008, obligaţia de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar potrivit art.6, suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexele 1-4.

În relaţie cu art.90 din Tratatul CE, se observă că un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiţia ca taxa să fie conformă cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.

În ceea ce priveşte OUG nr.50/2008, art.4 face distincţie între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrală şi autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care taxa de poluare se plăteşte în procent, diminuat procentual progresiv în funcţie de vechimea autovehiculului.

Intimatul B.N.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând în esenţă că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Recursul este fondat.

Curtea a reţinut că potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se poate face potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă, numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Potrivit art.207 Cod procedură fiscală contestaţia se depune la organul emitent al actului administrativ fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancţiunea decăderii.

În cauză actul atacat este un act administrativ fiscal căruia i se aplică dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, taxa achitată fiind stabilită prin „Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule” comunicată reclamantului-intimat la data de 05.05.2009, când acesta a achitat taxa datorată potrivit chitanţei depuse la dosar ( filele 13 şi 14 dosar fond).

Reclamantul nu a contestat decizia respectivă, ci s-a adresat cu o cerere de restituire a taxei la data de 23.07.2007 potrivit adresei nr.22158 ( a se vedea adresa nr.22158 din 28 iulie 2009 fila 19 dosar fond).

Prin urmare reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 şi art.207 alin.1 din Codul de procedură fiscală , instituit sub sancţiunea decăderii.

Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărui neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acţiunii.

Recurenta a considerat că sancţiunea ce intervine în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile ar fi respingerea cererii ca prematură, nu ca inadmisibilă.

Prematuritatea ar putea fi reţinută atunci când reclamantul formulează plângere administrativă, dar sesizează instanţa fără a aştepta împlinirea termenului pentru rezolvarea ei, întrucât aceasta presupune ca dreptul ce se tinde a fi valorificat să fie suspus unui termen sau unei condiţii suspensive, nefiind născut şi actual, iar nu când nu a fost îndeplinită o condiţie prealabilă de exercitare a dreptului la acţiune.

Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a soluţionat cauza pe fond reţinând neîntemeiat că în speţă nu se aplică dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, deşi se contestă un act administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.

Reţinând ca întemeiat motivul de recurs referitor la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei.

Faţă de cele precizate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa şi pe fond a respins ca inadmisibilă acţiunea, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.