Hotărârea prin care Guvernul stabileşte capitalul social al unei societăţi naţionale, că această societate are în administrare bunuri aflate în proprietatea publică şi privată a statului şi prin care dispune trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată a statului a unora dintre aceste bunuri constituie un act administrativ de gestiune, astfel că acţiunea în administrativ pentru anularea acestei hotărâri este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1193/2000 reclamantul Sindicatul Personalului Tehnico-Economic din cadrul Societăţii Naţionale „X” SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Guvernul României pentru ca în contradictoriu cu aceştia instanţa să dispună anularea Hotărârii Guvernului nr. 637/1998 privind înfiinţarea Societătii Comerciale „X” SA.
Ca motive de nelegalitate a actului administrativ atacat în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamantul a arătat că în mod legal s-a dispus trecerea din domeniul public al statutului în domeniul privat al unei supragfeţe de 3010 ha teren agricol şi că, în mod nelegal, în frauda drepturilor reclamantei, au fost incluse în programul de privatizare fără acordul Consiliului de Administraţie al S.N.C.R. – SA trei subunităţi: Herghelia Dor Mărunt, Herghelia Jegălia şi Depozitul de Armăsari Homorod.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a formulat întâmpinare în care a ridicat două excepţii de ordine publică: a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990.
Instanţa a respins lipsa calităţii procesuale active şi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, pe de o parte, în raport cu dispoziţiile art. 1 lit. d din Legea nr. 29/1990, iar pe de altă parte având în vedere continutul actului atacat în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Conform art. 2, lit. d din Legea nr. 29/1990 „nu pot fi atacate în justiţie” deci sunt inadmisibile acţiunile care privesc „actele de gestiune săvârşite de stat în calitate de persoană juridică şi pentru administrarea patrimoniului său”.
Instanţa a apreciat că H.G. nr. 996/2.XI 1.1999 este, prin conţinut, un act de gestiune prin care Statul Român ca Persoană juridică, prin Guvernul Român, reglementează o mai bună gestiune a patrimoniului său, respectiv a domeniului public şi privat.
Astfel, în art. 2 din actul contestat se precizează următoarele: cât este capitalul social al Societăţii Naţionale „X” SA evidenţiat în bilanţul la data de 30.06.1999, faptul că Societatea Naţională are în administrare bunuri în proprietate privată sau publică evidenţiate în bilanţul contabil şi se dispune trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată a statului a fondului funciar, grajdurilor şi hipodroamelor prevăzute la lit. c şi d din anexa nr. 3 a actului administrativ.
în raport cu acest conţinut, Curtea a constatat că Statul Român, prin Guvernul României, a emis acest act administrativ în vederea gestionării eficiente a patrimoniului său, fiind un act administrativ de gestiune şi în consecinţă în baza art. 2 lit. d din Legea nr. 29/1990 acţiunea în contencios-administrativ formulată împotriva acestui act a fost respinsă ca inadmisibilă.
Notă: Dosar în recurs la Curtea Supremă de Justiţie din 20.XI.2000.
(Judecator Luiza-Maria Paun)
(Secţia Contencios Administrativ, sentinţa civilă nr. 1459/2000)