– art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă
Decizia nr. 1709 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la nr. 66.1,2/114/2006, revizuenta SC B. SA a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.887 din data de 19 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct.2 C.pr.civilă.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, potrivit art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, revizuirea se poate cere şi atunci când instanţa „nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut”, prin lucru cerut se înţeleg numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii. Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de părţi în proces, constă în aceea că prin pronunţarea asupra lor instanţa poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în – dispozitivul.
Revizuenta a mai arătat că debitoarea SC B. SA şi administratorul judiciar SC F.& F. I. C. IPURL au formulat la data de 26.09.2007 cereri de închidere a procedurii insolvenţei în dosarul nr.66/114/2006 al Tribunalului Buzău. Cererile de închidere a procedurii insolvenţei erau întemeiate, aşa cum rezultă din expertiza tehnică contabilă dispusă de judecătorul sindic, expertiză care a scos în evidenţă că debitoarea SC B. SA şi-a achitat toate datoriile din plan şi pe cele curente. În legătură cu creanţa de 3.676.725 lei solicitată de D.G.F.P. Buzău, expertiza arată că acest creditor a refuzat preluarea bunurilor proprietatea sa, conform dispoziţiilor planului de reorganizare judiciară.
Ulterior, prin sentinţa nr.585/25.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, expertiza contabilă a fost confirmată, instanţa constatând că debitoarea SC B. SA nu datorează nicio sumă de bani creditorului D.G.F.P. Buzău, creanţa fiind stinsă prin novaţie. Cu toate acestea nici Tribunalul Buzău şi nici Curtea de Apel Ploieşti nu s-au pronunţat asupra acestei cereri.
Revizuenta a mai arătat că cererea de revizuire este admisibilă, deoarece prin această decizie pricina s-a judecat în recurs, fiind administrate probe cu înscrisuri nou care au fost determinante în pronunţarea soluţiei de către instanţa de control judiciar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă prevăd expres că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”,astfel că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul, fiind pronunţată pe baza unor înscrisuri administrate în recurs, care au fost hotărâtoare în pronunţarea soluţiei, astfel că sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.
Examinând cererea de revizuire, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 40 din 12 ianuarie 2010 Tribunalul Buzău a admis cererea formulată de creditorul D.G.F.P. Buzău, însuşită de către D.G.F.P. Constanţa şi în temeiul art. 105 din Legea privind procedura insolvenţei a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC B. SA Buzău, în temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, a desemnat lichidator pe R.S. SPRL, cu o retribuţie de 600 lei sau 10 % din vânzări care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr. 85/2006, a dispus, în temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs debitoarea SC B. SA şi administratorul judiciar F. & F. I. C. IPURL,, iar prin decizia nr. 887/19 mai 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate ambele recursuri, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres prevăzute de pct. 1-9.
Rezultă că se poate formula cerere de revizuire numai împotriva unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Condiţia de admisibilitate a cererii de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunţată în recurs este aşadar ca hotărârea atacată cu revizuire să evoce fondul, întrucât, faţă de motivele expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9, revizuirea nu poate privi decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei dedus judecăţii, motivele de revizuire vizând ca regulă situaţia de fapt.
Aceasta înseamnă că s-a efectuat o examinare a raportului juridic dedus judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză, condiţia fiind îndeplinită atunci când prin hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a admis recursul, s-a casat sau modificat hotărârea recurată şi instanţa de recurs a evocat fondul, atunci când instanţa de recurs a stabilit o altă stare de fapt decât cea reţinută în fazele de judecată anterioare.
Decizia pronunţată în recurs, a cărei revizuire se solicită, decizie prin care curtea a respins recursurile ca nefondate, nu evocă fondul.
Instanţa de recurs nu a efectuat o examinare a raportului juridic dedus judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză, prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reţinută la fond, a constatat că motivele de nelegalitate a sentinţei recurate sunt nefondate şi a respins recursurile, pentru considerentele menţionate, ca nefondate.
Pentru aceste motive, faţă de dispoziţiile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, considerente pentru care a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr.887 din data de 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca inadmisibilă.
