Încheiere prin care s-a dispus radierea din registrul comerţului a unei societăţi comerciale pentru nedepunerea situaţiilor financiare.


Lipsa comunicării către a sentinţei prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei. Recurs formulat de administratorul judiciar. Admitere

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1043 din 22 aprilie 2010

Prin încheierea judecătorului delegat nr. 2549 din 15.06.2009, s-a dispus admiterea cererii formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, s-a dispus radierea din registrul comerţului a SC R.S.I. SRL, s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii având ca obiect radierea, comunicarea prezentei şi efectuarea publicităţii legale, în condiţiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990.

Pentru a hotărî astfel judecătorul delegat a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 12862 din 29.05.2009 s-a solicitat radierea din registrul comerţului a SC R.S.I. SRL ca urmare a faptului că hotărârea de dizolvare cu privire la această societate este definitivă şi irevocabilă, iar în termenele prevăzute de art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, privind societatea comercială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu s-a solicitat numirea unui lichidator.

În susţinerea cererii de radiere s-au depus extrasul de registrul şi hotărârea de dizolvare nr.1349 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.1552, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.

În aceste condiţii, judecătorul delegat a constatat că sunt îndeplinite cerinţele legale privind radierea societăţii din registrul comerţului şi, în temeiul art.237 alin.8 şi 9 din Legea nr.31/1990 privind societatea comercială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost admisă cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs I.O.I. S.P.R.L. administrator judiciar al SC R.S.I. S.R.L. solicitând admiterea acestuia şi modificarea în totalitate a încheierii atacate şi respingerea ca nefondată a cererii formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru radierea a SC R.S.I. S.R.L..

În motivare recursului se arată că prin încheierea civilă nr.11/C din 09.02.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a admis sesizarea din oficiu a Tribunalului Sălaj şi s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar B.R. desemnat prin sentinţa civilă nr.822/28.04.2009, la debitoarea SC R.S.I. S.R.L. Sărmăşag, cu administrator judiciar I.O.I. SPRL.

Încheierea civilă nr.11/C din 9.02.2010 a fost comunicată administratorului judiciar I.O.I. SPRL la data de 12.02.2010.

Judecătorul sindic a pronunţat această soluţie având în vedere necesitatea corectării erorilor săvârşite de fostul administrator judiciar, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr.822 din 28.04.2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj, B.R. a fost desemnat în calitate de administrator judiciar la debitoarea SC R.S.I. S.R.L..

La data deschiderii procedurii simplificate de , debitoarea, în registrul comerţului figura ca fiind dizolvată.

Ulterior, în data de 15.06.2009, judecătorul delegat de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus radierea din registrul comerţului a debitoarei la cererea O.N.R.C.

Având în vedere că I.O.I. SPRL a fost numit ca şi administrator judiciar al debitoarei SC R.S.I. S.R.L. doar în data de 09.02.2010 şi că este necesară corectarea erorilor făcute de către ONRC prin radierea societăţii SC R.S.I. S.R.L. consideră că prezentul recurs este făcut în termenul legal.

Sub aspectul fondului cauzei, consideră că cererea formulată de către Oficiul naţional al registrului Comerţului pentru radierea din registrul comerţului a SC R.S.I. S.R.L. este nefondată.

Faţă de SC R.S.I. S.R.L. prin sentinţa civilă nr.822/24.04.2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi numirea unui lichidator judiciar pe R.B. încă înainte de formularea cererii de radiere, ori radierea acestei societăţi nu se putea dispune atâta timp cât faţă de această societate s-a dispus deschiderea procedurii falimentului şi numirea unui lichidator, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.237 pct.7 din Legea nr.31/1990 republicată.

Pentru aceste considerente, dar având în vedere şi faptul că fostul administrator judiciar nu a luat măsuri în privinţa radierii debitoarei din registrul comerţului, solicită să se dispună

admiterea recursului şi modificarea în totalitate a încheierii atacate şi respingerea ca nefondată a cererii formulate de Oficiul Naţional al Registrul Comerţului pentru radierea a SC R.S.I. S.R.L..

Asupra recursului declarat, Curtea va reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1349/19.06.2008, Tribunalul Sălaj a admis cererea formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi, în consecinţă, a dispus dizolvarea SC R.S.I. SRL Sărmăşag pentru nedepunerea situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2006 la registrul comerţului, precum şi menţionarea hotărârii de dizolvare în registrul comerţului, cu publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 822/28.04.2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva acestei societăţi, fiind numit administrator judiciar I.O.I. SPRL. La data pronunţării acestei sentinţe, societatea figura în registrul comerţului ca fiind dizolvată.

Prin urmare, fiind deschisă procedura insolvenţei şi numit un lichidator, în speţă nu mai erau îndeplinite dispoziţiile art. 237 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, neputându-se pronunţa radierea societăţii în baza acestor dispoziţii legale. Cu toate acestea, având în vedere că sentinţa civilă prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, dintr-o eroare, nu a fost comunicată şi înregistrată în Registrul Comerţului în timp util, eroare care nu poate fi imputată recurentei, prin încheierea nr. 2549/15.06.2009 pronunţată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a admis, în mod nelegal, cererea de radiere formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a SC R.S.I. SRL, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 pct. 7 din Legea nr. 31/1990.

Or, având în vedere că printr-o sentinţă civilă s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii şi numirea unui administrator judiciar, Curtea constată că în mod greşit s-a dispus radierea societăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 237 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, care nu mai aveau aplicabilitate în speţă.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază însă ca întemeiat recursul declarat în cauză, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite, cu consecinţa modificării încheierii recurate în sensul respingerii cererii de radiere. (Judecător Monica Diaconescu)