Încheiere prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru Taxă de timbru


28. I. Încheiere prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Căi de atac.

II. administrativ. Legea aplicabilă situaţiilor tranzitorii.

I. Potrivit art.18 (3) din Legea 146/1997, încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru este irevocabilă.

II. Potrivit art.27 din noua lege a contenciosului administrativ, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să fie judecate potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.

Secţia comercială şi contencios administrativ – Decizia civilă nr.1963/26 septembrie 2005.

Reclamantul R.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Cisnădie să fie obligat pârâtul să răspundă la cererile sale, cu numerele 5282/2004 depusă la Consiliul Judeţean Sibiu şi 7258/2004 depusă la Primăria oraşului Cisnădie, fără să se îndepărteze de la conţinutul întrebărilor şi problemelor ridicate, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale pentru faptul de a nu răspunde în termenul legal de 30 de zile, obligarea pârâtului să răspundă în termenul legal cererilor sale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Sibiu-secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.525/10 mai 2005 a respins acţiunea formulată de reclamant.

Instanţa a reţinut că cererile adresate autorităţilor administrative de către reclamant sunt datate la 30 august 2004 şi 9 septembrie 2004, dată la care erau aplicabile prevederile Legii nr.29/1990, potrivit căreia cel ce se consideră vătămat în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ şi nu este mulţumit de răspunsul dat reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă organul administrativ nu răspunde în termen de 30 de zile, poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului, dar nu mai târziu de un an. Instanţa a considerat că faţă de momentul introducerii acţiunii, 14 februarie 2005, acţiunea reclamantului este tardiv formulată. S-a considerat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.554/2004 privind termenul de sesizare al instanţei de un an, deoarece potrivit art.15 din Constituţie, legea nouă nu retroactivează.

Împotriva acestei sentinţe, cât şi împotriva încheierii şedinţei Camerei de Consiliu din data de 28.03.2005 a Tribunalului Sibiu, reclamantul a formulat recurs.

Acesta susţine că în mod greşit a fost obligat la plata taxei judiciare de timbru deoarece cererea sa este scutită de plata taxei de timbru şi chiar şi în urma reexaminării, cererea de scutire a fost respinsă. Reclamantul mai solicită casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, deoarece în mod greşit, i-a fost respinsă acţiunea prin admiterea excepţiei tardivităţii, legea aplicabilă fiind aceea de la data sesizării instanţei şi anume Legea nr.554/2004. Astfel, cererea sa a fost adresată instanţei în termenul de 6 luni prevăzut de lege.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.299, 303, 274, 304, 3041 Cod procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu suma de 3,40 lei RON şi 3.000 lei ROL.

Examinând încheierea şi sentinţa atacată sunt aspectul motivelor de recurs formulate, Curtea constată următoarele:

I.Asupra recursului formulat împotriva încheierii şedinţei publice din data de 28.03.2005 privind timbrajul cererii.

Tribunalul Sibiu prin încheierea din data de 1 martie 2005 a pus în vedere reclamantului să timbreze acţiunea în contencios administrativ cu suma de 37.000 lei taxă de timbru pentru capătul I al cererii, 366.000 lei taxă judiciară de timbru pentru capătul II al cererii şi 33.000 lei timbru judiciar pentru ambele capete de cerere. Reclamantul a formulat cerere de reexaminare, soluţionată de un alt complet de judecată prin respingerea acesteia. Încheierea poartă menţiunea irevocabil. Cu toate acestea reclamantul a declarat recurs.

Într-adevăr, potrivit art.18 (3) din Legea nr.146/1997, încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare este irevocabilă. În consecinţă, recursul reclamantului este inadmisibil.

II. Asupra motivelor de recurs ce privesc sentinţa atacată:

Reclamantul a adresat cererile sale autorităţilor administrative locale la data de 30 august 2004 şi respectiv 9 septembrie 2004, iar acţiunea în contencios administrativ a înaintat-o Tribunalului Sibiu la data de 14 februarie 2005 când erau în vigoare dispoziţiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Noua lege a contenciosului administrativ reglementează prin articolul 27 situaţiile tranzitorii ce pot apărea prin aplicarea în timp a celor două legi, cea veche şi cea nouă. Astfel, de la data intrării în vigoare a noii legi, 7 ianuarie 2005 se va aplica legea în vigoare de la momentul sesizării instanţei, în funcţie de fiecare cauză în parte.

În consecinţă, speţei, sub aspect procedural, îi sunt aplicabile prevederile art.11 din noua lege care stabileşte un termen de 6 luni înăuntrul căruia persoana vătămată printr-un act administrativ individual se poate adresa instanţei, calculat de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data comunicării refuzului nejustificat de rezolvare a cererii sau de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Faţă de data la care reclamantul a primit răspunsul la adresele sale, 8.09.2004 şi data când a depus cererea la instanţa de judecată, 14 februarie 2005, sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr.554/2004 care stabileşte termenul de sesizare al instanţei într-un termen de prescripţie de 6 luni.

În cauză nu este vorba de retroactivitatea legii, ci o situaţie tranzitorie reglementată expres de noua lege în caz de conflict în timp a celor două legi.

Faţă de aceste considerente excepţia tardivităţii cererii reţinute de instanţa de fond este neîntemeiată.

În consecinţă faţă de dispoziţiile art.3041, 312 (5) din Codul de procedură civilă, se va admite recursul formulat, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va soluţiona cauza pe fond şi, desigur va rezolva şi eventualele excepţii ce vor fi ridicate în faţa instanţei.