Recursul se poate exercita separat împotriva unor încheieri doar în cazurile expres prevăzute de lege [de exemplu, pentru încheierile de suspendare a cursului judecăţii – art. 244 alin. (1) C. proc. civ. ori pentru încheierea prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată – art. 246 alin. (2) C. proc. civ.].
în ce priveşte încheierile date de instanţă în cursul judecăţii [conform art. 255 alin. (2) C. proc. civ.], ele nu pot fi atacate separat, ci numai odată cu hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, după cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 316 cu acelea ale art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Decizia nr. 1102 din 6 iulie 2009
Prin încheierea din 1 iunie 2009, Tribunalul Vaslui a stabilit natura cererii ca fiind comercială şi a acordat termen de judecată pentru ca reclamanta să precizeze valoarea pretenţiilor în moneda naţională şi să timbreze la valoare, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Termenul de judecată a fost stabilit la 15 iunie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că litigiul este unul comercial şi că pretenţiile reclamantei, exprimate în moneda euro, trebuie cuantificate în moneda naţională, cu timbrarea corespunzătoare a acţiunii.
împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta SC C.L SRL, arătând că acţiunea cu care a învestit Tribunalul Vaslui este una de administrativ, având ca temei Legea nr. 554/2004. Recurenta a invocat prevederile art. 127-129 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 21 din României.
Din oficiu, în aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a pus în discuţie inadmisibilitatea recursului, excepţie care operează în cauză, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., hotărârile ce pot forma obiect al recursului sunt acelea date fără drept de apel, cele date în apel şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Doar în cazuri expres prevăzute de lege, recursul se poate exercita şi împotriva unor încheieri, dar, pentm fiecare dintre aceste ultime cazuri, în parte, este necesară prevederea în lege a posibilităţii de a declara recurs [de exemplu: pentm încheierile de suspendare a cursului judecăţii – art. 2441 alin. (1)
C. proc. civ. ori pentm încheierea prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată – art. 246 alin. (2) C. proc. civ.].
în ce priveşte încheierile date de instanţă în cursul judecăţii [conform art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cum este încheierea supusă prezentului recurs], ele nu pot fi atacate separat, ci numai odată cu hotărârea pronunţată pe fondul cauzei, după cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 316 cu acelea ale art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Ca atare, curtea a constatat că recursul declarat la o încheiere din cursul judecăţii este inadmisibil la acest moment, încheierea fiind supusă recursului numai odată cu fondul. Regula este menită a asigura cursivitatea procedurii de judecată în primă instanţă, pentm soluţionarea cu celeritate a cererilor de chemare în judecată şi nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie ori a dreptului la un proces echitabil.
Raportat considerentelor expuse, curtea de apel a respins recursul ca inadmisibil.
