încheiere pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului. Cenzurarea de către judecătorul delegat a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Nelegalitate


Prin decizia civilă nr. 1 din 11.02.1999, Tribunalul Galaţi a admis recursul, a casat încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului din 15.01.1999 şi a dispus înscrierea în a pârâtei-cooperativă de credit, conform sentinţei civile nr. 70 din 4.12.1998 a Judecătoriei Galaţi.

Prin încheierea nr. 13 din 15.01.1999, judecătorul delegat a respins cererea de înmatriculare a cooperativei de credit, reţinând că actele constitutive au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 109/1996.

Tribunalul Galaţi, verificând legalitatea şi temeinicia acestei încheieri, a reţinut că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Sentinţa civilă nr. 70/1998 a Judecătoriei Galaţi este definitivă, astfel încât nu există nici un motiv pentru ca judecătorul delegat să respingă cererea de înmatriculare.

Elementele sesizate de judecătorul delegat puteau fi analizate de instanţa care a acordat personalitate juridică petentei, întrucât ele ţin de admisibilitatea acordării sau nu a personalităţii juridice.

Din moment ce această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, judecătorul delegat avea obligaţia să dispună înmatricularea în Registrul Comerţului, verificând condiţiile pentru înmatriculare expres prevăzute de dispoziţiile art. 18 şi următoarele din Legea nr. 26/1990, condiţii pe care comerciantul le-a îndeplinit (decizia nr. 1 din 11.02.1999 a Tribunalului Galaţi).