Actele încheiate de administratorul societăţii cu reclamantul,acte care se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor societăţii cu răspundere limitată ( art. 70, 72, 75 din LSC), sunt valide şi angajează societatea pârâtă în raport de clauzele convenite.
Absenţa unei hotărârii a AGA a societăţii pârâtă sau celor doi administratori în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de faţă constituie o chestiune care priveşte administrarea internă a societăţii şi raporturile dintre administratori cu societatea şi asociaţii şi nu are nici o semnificaţie în raporturile cu terţii, raporturi în care administratorul desemnat a acţionat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate.
Absenţa unei hotărârii a AGA a societăţii pârâtă sau celor doi administratori în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de faţă constituie o chestiune care priveşte administrarea internă a societăţii şi raporturile dintre administratori cu societatea şi asociaţii şi nu are nici o semnificaţie în raporturile cu terţii, raporturi în care administratorul desemnat a acţionat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate.
Motivele invocate nu întrunesc condiţiile nulităţii absolute, deoarece pretinsa depăşire a puterii administratorului nu este un motiv de nulitate absolută, în sensul unei vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.
Motivele invocate nu întrunesc condiţiile nulităţii absolute, deoarece pretinsa depăşire a puterii administratorului nu este un motiv de nulitate absolută, în sensul unei vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.
Neaplicarea ştampilei pe actele încheiate nu constituie motiv de nulitate a înscrisului autentificat.
Neaplicarea ştampilei pe actele încheiate nu constituie motiv de nulitate a înscrisului autentificat.
Elementele de identificare ale societăţii comerciale au fost menţionate în acte conform certificatului de înregistrare al firmei „M şi G „ SRL prezentat la momentul încheierii actelor, iar semnătura , necontestată de recurentă, aparţine unuia dintre administratori, mandatat cu puteri depline de reprezentare, situaţie în care actele sunt valabile, pârâta neputând invoca propria culpă constând în neaplicarea ştampilei pe înscrisuri.
Decizia comercială nr. 71/RC/2009 a Tribunalului Comercial Argeş,pronunţată în dosar nr. 15455/280/2006
Prin acţiunea introdusă la data de 16.12.2006 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr.15455/2180/2006 reclamantul-pârât D N a solicitat în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC M şi G SRL pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare privitor la imobilul „ clădire restaurant cu terasă de vară şi atelier întreţinere” situată în comuna V, sat. V, amplasată pe un teren al Primăriei V, teren ce nu face obiectul acţiunii
In motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art.1073 şi 1077 Cod civil.,reclamantul a arătat că la data de 05.06.2006 a încheiat cu pârâta un de vânzare cumpărare privitor la imobilul clădire restaurant, la aceeaşi dată intrând in posesia acesteia şi încercând efectuarea de investiţii in acest spaţiu.
A mai arătat că a convenit cu pârâta-reclamantă să întocmească actul autentic de vânzare cumpărare într-un termen de 3 luni de la data semnării contractului însă, cu toate acestea, şi deşi a achitat in întregime preţul convenit în cuantum de 10.000 Euro pârâta-reclamantă refuză perfectarea contractului translativ de proprietate in formă autentică.
Pârâta-reclamantă SC M şi G SRL reprezentantă prin G I G a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, aceeaşi pârâtă-reclamantă a investit instanţa cu cerere reconvenţională prin care a solicitat, in contradictoriu şi cu pârâtul VM: să se contate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1537/506.2006 şi a actului adiţional acesta autentificat sub nr. 2911/6.09.2006 şi a formulat acţiune în anulare pentru cele două acte juridice sus menţionate în contradictoriu cu BNP C V şi C M în baza disp.art.100 din Legea nr. 36/1995.
Prin sentinţa civilă nr.1464/05.03.2008, Judecătoria Piteşti s-a admis acţiunea formulată de reclamantul-pârât D N , hotărâre ţinând loc de contract de vânzare – cumpărare privitor la imobilul clădire-restaurant cu gradina de vara situat in comuna V sat V Judetul A, intervenit intre reclamantul-parat D N in calitate de cumpărător si parata –reclamanta SC M şi G SRL in calitate de vânzător ; S-a respins cererea reconvenţionala, formulata in contradictoriu cu reclamantul-parat D N si cu paratul V I M , ca neîntemeiată şi s-a anulat acţiunea in anulare formulata in cadrul cererii reconvenţionale in contradictoriu cu paratul BNP C V şi C M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în considerente că la data de 05.06.2006 între reclamantul-pârât in calitate de promitent cumpărător şi pârâta-reclamantă SC M şi G SRL, reprezentată de pârâtul V I M s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1357 de BNP C V prin care părţile şi-au asumat obligaţia perfectării în termen de 3 luni a actului de vânzare cumpărare în formă autentică privind „clădirea – restaurant cu grădină de vară” situată în comuna V pe un teren proprietatea comunei V, ce nu face obiectul antecontractului.
Preţul convenit iniţial a fost de 20.000 Euro, din care 2.000 Euro, reprezentând avans a fost achitat la încheierea antecontractului astfel cum se stipulează în cuprinsul acestuia.
Acest contract a fost amendat prin actul adiţional autentificat sub nr. 1357/05.06.2006 la acelaşi birou notarial, in care părţile au convenit că preţul construcţiei este de 10.000 Euro, ce a fost achitat integral la încheierea actului adiţional. Totodată, a fost prorogat termenul la care se va perfecta actul de vânzare cumpărare in formă autentică, pentru încă 3 luni de la data autentificării actului adiţional .
Instanţa a reţinut că potrivit principiului autonomiei de voinţă părţile sunt libere să încheie orice acte juridice, atât numite cât şi nenumite şi să stabilească conţinutul acestora, cu respectarea limitelor impuse de normele imperative şi de regulile de convieţuire socială Actul, chiar dacă s-ar admite că a fost încheiat cu depăşirea puterilor de reprezentare, este valabil şi opozabil mandantului şi terţului de bună credinţă in condiţiile mandatului aparent.
Astfel, depăşirea mandatului încredinţat prin actul constitutiv nu poate fi opusă terţului care a contractat încrezându-se în mod legitim in calitatea de mandatar cu puteri depline a cocontractantului său.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că ratificarea este un act juridic unilateral care valorează mandat, operând retroactiv de la data încheierii actului (retihabitio mandato aequiparatur). In cauză, faptul că promitentul cumpărător a intrat în posesia obiectului antecontractului încă din momentul încheierii acestuia, efectuând asupra lui o serie de îmbunătăţiri, cu acordul cel puţin tacit al celuilalt administrator, este o împrejurare de fapt care denotă in mod neechivoc ratificarea şi de către acesta a actului încheiat de celălalt asociat, lipsind de efecte schimbarea ulterioară a intenţiei sale în sensul de a nu mai înstrăina bunul, în virtutea principiului irevocabilităţii.
De altfel, legea societăţilor comerciale nu prevede obligativitatea hotărârii adunării generale a asociaţilor pentru înstrăinarea bunurilor societăţii cu răspundere limitată, ci numai în ceea ce priveşte bunurile societăţii pe acţiuni (art. 153 ind.22 din Legea nr. 31/1990).
În ceea ce priveşte cererea principală, instanţa de fond a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1357 de BNP CV şi amendat prin actul adiţional autentificat sub nr. 1357/05.06.2006 la acelaşi birou notarial, părţile şi-au asumat în mod valabil o obligaţie de a face, şi anume obligaţia de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, amânând transferul proprietăţii asupra clădirii in litigiu pentru acel moment.; la momentul încheierii acestor acte au fost executate şi clauzele anticipatorii constând în plata preţului şi predarea folosinţei. Având in vedere refuzul promitentei vânzătoare, pârâtă-reclamantă în prezenta cauză, de a se conforma obligaţiei asumate, în baza art.1073 şi 1077 şi în lumina principiului executării în natură a obligaţiilor, instanţa de fond a admis acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare in privinţa clădirii, astfel cum a fost identificată şi individualizată în antecontractul nr. 1537/05.06.2006.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termen legal pârâţii V IM şi SC M şi G SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Argeş – Secţia civilă, investit la data de 24.04.2008 cu soluţionarea apelurilor, le-a calificat drept recurs , având în vedere dispoziţiile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă şi caracterul patrimonial al cererii, şi, reţinând caracterul comercial al pretenţiilor , prin Decizia nr.1583/R/2008 a declinat competenţa soluţionării recursului în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.11.2008. Tribunalul Comercial, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, constată şi reţine următoarele:
În recursul său (f.3), al cărui temei legal nu este specificat, dar pe care, instanţa de recurs îl circumscrie motivelor avute în vedere de art.304 pct.9 Cod proc.civilă, pârâtul-recurent V I M arată că în mod greşit instanţa a reţinut că nu era necesară o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor pentru a se putea face o promisiune de vânzare fiind vorba de un act de administrare, în realitate acesta fiind un act de dispoziţie.
Instanţa a avut în vedere interogatoriul reclamantului D N deşi cele afirmate nu corespund adevărului.
În fine, pârâtul –recurent V I M arată că notarul public în faţa căruia a fost semnat actul avea datoria de a-l încunoştinţa de necesitatea prezentării unei împuterniciri sau a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor prin care era mandatat să încheie un astfel de înscris.
Pârâta-recurentă SC M şi G SRL a susţinut , prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
În mod greşit instanţa a respins cererea reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare cumpărare 1537/05.06.2006 , deşi actul a fost încheiat în frauda legii şi a drepturilor societăţii.
Astfel, în antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 1537/05.06.2006 s-a menţionat că preţul integral de cumpărare a imobilelor înstrăinate este de 20.000 Euro ,din care s-a achitat suma de 2.000 Euro, consemnându-se că terenul de sub construcţie nu face obiectul antecontractului. În actul adiţional nr. 2911/06.09.2006 s-a menţionat că din suma de 20.000. Euro s-a achitat suma de 10.000 Euro reprezentând preţul construcţiei , iar 10.000 Euro reprezintă preţul terenului. Numai interpretând greşit actul , instanţa putea să reţină că preţul construcţiei a fost achitat integral, întrucât preţul real a fost acela de 20.000 Euro, din care s-a achitat numai jumătate .
Aceeaşi recurentă a invocat existenţa în conţinutul antecontractului de vânzare – cumpărare a clauzei conform căreia „sancţiunea neîncheierii contractului din vina promitentei –vânzătoare la termenul fixat constă în restituirea către promitentul – cumpărător a avansului primit…”situaţie în care reclamantul trebuia să recurgă la executarea clauzei , conform voinţei părţilor.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut refuzul încheierii contractului de către promitenta – vânzătoare, în realitate societatea nefiind notificată în scopul încheierii contractului de vânzare – cumpărare în forma cerută de lege.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta – pârâtă SC M şi G SRL a susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În motivarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că actul adiţional încheiat a fost semnat numai de un singur asociat,care nu avea mandat pentru înstrăinarea bunurilor societăţii şi în lipsa unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor în acest sens. Instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 153 ind.22 din Legea nr. 31/1990, dar a pierdut din vedere dispoziţiile art. 191 şi art. 197 din aceeaşi lege, potrivit cărora hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală iar administrarea societăţii se realizează de unul sau mai mulţi administratori numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
S-a arătat că VI M a semnat actele în calitatea sa de asociat, iar nu în calitate de administrator , simpla semnătură a acestuia pe înscrisuri, în lipsa ştampilei societăţii, nefiind de natură să angajeze societatea în sensul în care a dorit acest asociat.
Instanţa de fond a reţinut ratificarea de către asociatul G I G a actelor întocmite, prin acceptarea tacită, fără a exista o dovadă în acest sens.
La termenul din data de 26.03.2009,V I M a depus o cerere completatoare a motivelor de recurs, prin care a invocat inadmisibilitatea acţiunii reclamantului constând în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic,întrucât condiţiile de fond şi formă impuse de lege în vederea încheierii unui antecontract de vânzare –cumpărare , de către o societate comercială, nu sunt îndeplinite.
Recursul declarat de SC M şi G SRL se va respinge ca nefundat, pentru următoarele considerente:
S-a invocat de către recurenta persoană juridică faptul că în mod greşit instanţa a respins cererea reconvenţională prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare – cumpărare,, motivul nulităţii constituindu-l frauda la lege. Astfel, actul s-a încheiat de un singur asociat fără a avea mandat de reprezentare, fără a exista o hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
Frauda la lege, invocată drept temei al cererii reconvenţionale nu a fost dovedită în cauză, şi în mod corect instanţa de fond a respins cererea pârâtei – reclamante.
În literatură se consideră că există fraudă la lege ori de câte ori, prin convenţia lor părţile încalcă , cu intenţie, o lege de ordine publică, ceea ce înseamnă că actul a avut ca scop fraudarea unei legii de interes general,definiţie care îşi are temei legal în dispoziţiile art. 5 din C. civil.
În speţă frauda la lege rămâne inexistentă câtă vreme, prin scop şi efecte, actul juridic a urmărit strămutarea unui imobil între părţi şi nu violarea unor dispoziţii legale de ordin general.
Referitor la susţinerea conform căreia asociatul V I M nu putea încheia în mod valabil un act de dispoziţie constând în promisiunea de vânzare – cumpărare, tribunalul constată următoarele:
Administratorii societăţii , în concepţia Legii 31/1990 sunt cei însărcinaţi cu conducerea societăţii , şi , în această calitate se bucură, ca regulă, de plenitudine de competenţă, putând face toate operaţiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate , dacă actul constitutiv nu prevede altfel.
Astfel, potrivit art. 75, art.90 şi art. 197 din LSC ,asociaţii reprezentând majoritatea capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată vor putea fixa sau limita puterile administratorilor,iar dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator , dacă actul constitutiv nu prevede altfel.
Pe de altă parte, art. 35 din Decretul nr. 31/1954, prevede că „persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi exercită obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice ,în limitele puterilor ce le-au fost conferite ,sunt actele persoanei juridice însăşi.”
Este fără putinţă de tăgadă că în contractul de societate ( f.88 şi urm. dos. fond) este exprimată voinţa socială de a numi pe cei doi asociaţi, administratori cu puteri depline şi egale de reprezentare ( art. 12) care, unită cu acceptarea de către administratori a funcţiei încredinţate, se încadrează în tiparul mandatului comercial.
Natura contractuală a mandatului se completează cu dispoziţiile legale, art. 36 din Decretul 31/ 1954 dispunând că raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc „ organele sale „ sunt supuse regulilor mandatului, iar în art. 389 Cod. Comercial se prevede că „ Dacă mai mulţi administratori sunt numiţi prin acelaşi act fără a se arătă că ei trebuie să lucreze împreună fiecare dintre ei poate lucra în lipsa celuilalt „.
Aşadar, administratorul nu este un simplu mandatar ci este purtătorul voinţei sociale, cel ce exprimă şi execută voinţa socială, nefiind nevoie, în speţă, ca persoană juridică să emită un mandat de reprezentare pentru administrator, în scopul încheierii unui act juridic , date fiind prerogativele recunoscute acestuia prin contractul de societate.
Prin urmare actele încheiate de administratorul societăţii cu reclamantul,acte care se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor societăţii cu răspundere limitată ( art. 70, 72, 75 din LSC), sunt valide şi angajează societatea pârâtă în raport de clauzele convenite.
Elementele de identificare ale societăţii comerciale au fost menţionate în acte conform certificatului de înregistrare al firmei „M şi G „ SRL / (f.66) prezentat la momentul încheierii actelor, iar semnătura , necontestată de recurentă, aparţine unuia dintre administratori, mandatat cu puteri depline de reprezentare, situaţie în care actele sunt valabile, pârâta neputând invoca propria culpă constând în neaplicarea ştampilei pe înscrisuri.
Referitor la clauza penală înserată în cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare, tribunalul reţine următoarele :
Clauza penală,completată prin art. 1066 Cod Civil şi urm. determină anticipat cuantumul prejudiciului,în caz de neexecutare a obligaţiei , dar nu creează pentru debitor posibilitatea de se libera printr-o altă prestaţie decât cea principală.
Debitorul nu are un drept de opţiune între executarea obligaţiei principale şi plata clauzei penale, deci el nu poate refuza executarea obligaţiei principale, oferind clauză penală.
După ce obligaţia principală a devenit exigibilă şi nu a fost executată de către debitor, creditorul are facultatea de a cere de la debitor fie executarea în natură a obligaţiei principale, pe cheltuiala acestuia din urmă, făcând aplicarea art. 1076-1077 C. Civil, fie să solicite îndeplinirea clauzei penale.
Cum reclamantul – creditor a optat pentru executarea obligaţiei; motivul de recurs, vizând liberarea debitorului prin îndeplinirea clauzei penale este nefondat.
Recurenta a mai criticat hotărârea instanţei de fond şi sub aspectul reţinerii ratificării actului de către celălalt asociat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că promitentul – cumpărător a intrat în posesia obiectului antecontractului , din momentul încheierii acestuia şi a efectuat asupra lui o serie de îmbunătăţiri, fără ca asociatul nesemnatar să se opună, fapt ce denotă ratificarea actului încheiat de celălalt asociat , lipsind de efecte schimbarea ulterioară a intenţiei sale, în sensul de a nu mai înstrăina bunul, în virtutea principiului irevocabilităţii.
Cu privire la achitarea a numai jumătate din preţul convenit prin antecontractul de vânzare – cumpărare se reţine că actul adiţional , presupune, prin natura sa o modificare a actului iniţial convenit între părţi, această modificare putând viza orice element al convenţiei, inclusiv preţul.
Tribunalul Comercial Argeş, având în vedere considerentele arătate, a respins, ca nefondat recursul declarat de societatea comercială .
Recursul declarat de V I M, urmează a fi respins ca lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Recurentul nu este parte în cererea principală iar cererea reconvenţională, prin care a fost chemat în judecată în calitate de pârât a fost respinsă .
Interesul, definit ca folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare, trebuie să existe nu numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci trebuie să fie îndeplinit în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii. În măsura în care promovarea oricărei forme procedurale nu asigură nici un folos practic celui care a recurs la ea, forma procedurală respectivă este lipsită de interes.
Critica pe care recurentul –pârât V I M a adus-o deciziei instanţei de fond este legată de valabilitatea actelor pe care le-a încheiat cu reclamantul şi a solicitat respingerea cererii principale şi admiterea cererii reconvenţionale.
Întrucât, prin respingerea cererii reconvenţionale formulată de cealaltă parte, recurentul nu a suferit nici un prejudiciu, nu justifică interesul în promovarea căii de atac, iar admiterea ca atare a recursului şi modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii reconvenţionale în contradictoriu cu acest pârât ar echivala cu agravarea situaţiei în propria cale de atac.
Faţă de cele ce preced, recursul formulat de acest recurent a fost respins pentru lipsa interesului în exercitarea acestei căi de atac, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
