C. civ., art. 966, art. 967, art. 968
Conform prevederilor art. 967 C. civ., cauza este prezumată licită şi, în consecinţă, incumbă celui care invocă existenţa unei cauze nelicite – prohibită de legi sau contrară bunelor moravuri şi ordinii publice – să administreze probe pentru a răsturna prezumţia. Or, reclamanta nu dovedeşte că scopul esenţial – cauza impulsivă şi determinată a contractului – era ilicit. De altfel, toate clauzele contractului de închiriere, a cărui nulitate se pretinde, au fost negociate de părţi şi nu relevă, nici privit izolat şi nici în contextul contractului, o cauză imediată – obiectivă – de regulă,
aceeaşi în cadrul contractelor de aceeaşi natură, care să conducă la nulitatea contractului.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional – C.C.I.R.B., sentinţa arbitrată nr. 46 din 21 martie 2003, în R.D.C. nr. 12/2003, p. 260
Reclamanta a solicitat Tribunalului arbitrai să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere de echipamente tehnologice încheiat între părţi la 14 mai 2001 şi, pe cale de consecinţă, repunerea lor în situaţia anterioară încheierii contractului.
Analizând susţinerile părţilor, precum şi actele dosarului, Tribunalul arbitrai constată că reclamanta, prin acţiunea arbitrală, a invocat drept temei juridic al cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere dispoziţiile art. 948, art. 966, art. 967, art. 968 C. civ., considerând că nu s-au respectat condiţiile esenţiale privind încheierea contractului, respectiv existenţa unei cauze licite.
Argumentele reclamantei nu justifică cererea. Astfel, invocarea de către reclamantă a caracterului unui contract de adeziune, întrucât pârâta a impus toate clauzele contractului, referindu-se în acest context la Cap. III (durata minimă a contractului de 60 de luni), Cap. IV lit. B pct. 4 (dispoziţie potrivit căreia pentru echipamentele fară un volum de copii inclus în chiria minimă lunară, clientul va cumpăra anumite consumabile şi piese de schimb numai de la pârâtă), Cap. V lit. E pct. 2 (considerată de reclamantă ca o clauză care o pune în imposibilitate să ceară rezilierea contractului), nu poate fi reţinută, de vreme ce la Cap. V lit. F pct. 3 se arată expres: „Prin semnarea prezentului contract părţile confirmă inclusiv faptul că au negociat direct şi convenit fiecare prevedere/clauză a prezentului contract’’, text care nu lasă nicio îndoială cu privire la efectuarea negocierii directe pentru tot conţinutul contractului de închiriere în cauză.
Argumentele aduse de reclamantă, potrivit cărora scopul ilicit urmărit de pârâtă rezultă şi din atitudinea acesteia pe parcursul derulării contractului, care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unor obligaţii ce îi reveneau, a generat unele pierderi financiare pentru reclamantă, sunt, de asemenea, lipsite de temei, având în vedere că reclamanta a folosit echipamentul închiriat, fapt confirmat şi prin sentinţa arbitrală nr. 441 din 17 octombrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 650/2002, sentinţă în cuprinsul căreia s-a luat act că „prin adresa din 28 februarie 2002, pârâta (reclamanta din acest dosar) se angajează să achite eşalonat debitul pe care îl avea faţă de reclamantă, până la acea dată, în cuantum de 2.738.029.824 lei”.
Pentru a pretinde nulitatea contractului, reclamanta nu face nicio dovadă în sensul art. 966, art. 967, art. 968 C. civ., respectiv că obliga
ţia fondată pe o cauză nelicită nu poate avea niciun efect, cauza fiind nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
Intr-adevăr, conform prevederilor art. 967 C. civ., cauza este pre-zumată licită şi, în consecinţă, incumbă celui care invocă existenţa unei cauze nelicite prohibite de legi sau contrare bunelor moravuri şi ordinii publice să administreze probe pentru a răsturna prezumţia. Or, în speţă, reclamanta nu dovedeşte că scopul esenţial, cauza impulsivă şi determinată a contractului era ilicită.
De altfel, toate clauzele contractului de închiriere a cărui nulitate se pretinde au fost negociate de părţi, astfel cum rezultă din prevederile Cap. V lit. F pct. 3 din contract şi nu relevă, nici privit izolat şi nici în contextul contractului, o cauză (un scop) imediată – obiectivă -de regulă, aceeaşi în cadrul contractelor de aceeaşi natură, care să conducă la nulitatea contractului.
Prin concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor din şedinţa 14 martie 2003, reclamanta, fară a dezbate în contradictoriu cu pârâta, a invocat, în completarea susţinerilor făcute prin cererea de arbitrare, dispoziţiile art. 54, art. 5 pct. 1 lit. g) şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996 privind concurenţa.
Deşi dispoziţiile invocate nu au fost supuse dezbaterii în contradictoriu cu pârâta pentru a fi reţinute, tribunalul arbitrai constată că, în general, ansamblul normelor legale privind concurenţa urmăreşte sancţionarea folosirii unor mijloace nelicite pentru atragerea clientelei, protecţia împotriva practicilor anticoncurenţiale şi a comportamentului abuziv al agenţilor economici în acest scop. Sunt interzise astfel înţelegerile care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, precum şi folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerţului ori prejudicierea consumatorilor (art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 21/1996).
Concurenţa neloială implică acte sau fapte contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială (art. 2 din Legea nr. 11/1991), iar doctrina clasifică manifestările acestei concurenţe în patru categorii – confuzie, denigrare, dezorganizare, acapararea clien-
telei prin oferirea unor avantaje. In speţă, reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte o practică anticoncurenţială săvârşită de pârâtă, în sensul prevederilor art. 54 din Legea nr. 21/1996.
In consecinţă, primul capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere a fost respins.
