C. civ., art. 969 Decretul nr. 31/1954, art. 35
Contractele comerciale se consideră încheiate dacă manifestarea de voinţă a părţilor, oferta şi acceptarea ofertei sunt concordante. Pentru ca pretinsele convenţii să-şi poată produce efecte juridice, se impune să fie încheiate cu un reprezentant autorizat al societăţii beneficiare, îndreptăţit legal de a reprezenta persoana juridică în raporturile cu terţii.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 368 din 3 februarie 1998, în R.D.C. nr. 9/2004, p. 193
Tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei SC E. SA împotriva pârâtei SC N. SA, pe care a obligat-o la plata penalităţilor de întârziere pretinse.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins de curtea de apel, reţi-nându-se că, în contractele comerciale, acordul de voinţă se consideră realizat indiferent de forma pe care o îmbracă, iar pârâta a acceptat o ofertă a reclamantei şi a efectuat plăţi eşalonate, încât pentru zilele de întârziere corect a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere (art. 158 C. proc. civ.).
Pârâta a declarat recurs, contestând actul depus de intimată, în baza căruia s-au acordat penalităţile, acesta nefiind încheiat cu societatea sa, astfel încât nu îi este opozabil.
Recursul este fondat.
Contractele comerciale se consideră încheiate dacă manifestarea de voinţă a părţilor, ofertă şi acceptarea ofertei sunt concordante.
In speţă, nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor cu privire la clauza penală, nerezultând că intimata ar fi perfectat cu pârâta convenţiile în care s-au prevăzut penalităţile de întârziere. Astfel, în preambulul acestor înscrisuri au fost nominalizaţi directorul general şi directorul economic ai societăţii reclamante, care au semnat şi aplicat ştampila societăţii, iar recurenta apare nominalizată prin două persoane, existând în finalul actului o semnătură pentru „beneficiar”, fară indicarea funcţiei şi ştampila societăţii recurente.
Pentru ca pretinsele convenţii să-şi poată produce efecte juridice, se impunea să fie încheiate cu un reprezentant autorizat al recurentei beneficiare, îndreptăţit legal de a reprezenta persoana juridică în raporturile cu terţii. Or, intimata-reclamantă, care a semnat cele două înscrisuri pentru directorii societăţii, n-a fost în măsură să prezinte vreun document din care să rezulte că prepuşii pârâtei au fost man
dataţi să perfecteze contracte în numele societăţii pârâte. De altfel, pârâta a formulat şi plângere penală în legătură cu aceste două înscrisuri, contestând că societatea a împuternicit vreo persoană să încheie contracte cu reclamanta.
în lipsa unui mandat din partea recurentei, chiar sub forma unui ordin de deplasare semnat de reprezentanţii autorizaţi ai recurentei pârâte, din care să rezulte că semnatarii celor două înscrisuri au primit împuternicire să încheie convenţii cu intimata, în mod eronat s-a considerat că recurenta şi-a dat acordul cu privire la plata penalităţilor
de întârziere. împrejurarea că oferta intimatei cu privire la marfa a fost acceptată, preţul fiind achitat în tranşe, nu poate atrage automat suportarea unor penalităţi de întârziere.
Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită, ceea ce înseamnă că ea este rezultatul exclusiv al manifestării voinţei părţilor contractante, or în speţă, numai intimata-reclamantă şi-a manifestat voinţa cu privire la penalităţi, prin reprezentanţii legali ai persoanei juridice, lipsind acordul recurentei prin persoanele sale autorizate să
încheie convenţii. In lipsa acordului de voinţă expres, acceptarea mărfii a dat naştere numai la obligarea plăţii preţului, nu şi la plata unor penalităţi a căror câtime a stabilit-o în mod unilateral intimata, fară consimţământul recurentei.
Este de reţinut că forma simplificată de contractare prin acceptarea ofertei, în lipsa unei clauze penale convenite expres de părţi, nu putea genera obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, cum eronat au considerat ambele instanţe care au pronunţat soluţii nelegale.
In atare situaţie, recursul a fost admis, cu consecinţa respingerii acţiunii.
