Închidere procedură de reorganizare judiciară. Condiţii. Faliment


Potrivit art. 117 alin.2 din Legea nr.64/1995R, o procedură de reorganizare pe bază de plan poate fi închisă în urma îndeplinirii planului confirmat sau la cererea celui care l-a propus.

Nu se poate vorbi de o îndeplinire a planului de reorganizare câtă vreme nu s-au achitat toate creanţele înscrise în tabelul definitiv al creanţelor şi în plan.

În situaţia în care creditoarea a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor cu o creanţă, din care a recuperat doar o parte, nu se poate vorbi de îndeplinirea planului de reorganizare.

În dosarul nr. 5/F/2000 al Tribunalului Olt s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei SC S SA SLATINA. Ulterior societatea debitoare a depus un plan de reorganizare a activităţii, plan care a fost confirmat de judecătorul-sindic prin sentinţa nr. 787 din 6 decembrie 2000.

Prin încheierea din 4 februarie 2002, planul a fost prelungit la cererea debitoarei, cu acordul creditorilor, pe o perioadă de un an de zile, până la data de 04.02.2003.

Judecătorul-sindic, prin sentinţa nr. 1741 din 13 octombrie 2003, în baza art. 117 pct. 2 din Legea 64/1995R, a dispus închiderea procedurii reorganizării şi a fost descărcat administratorul judiciar de obligaţii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea SC A SA, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Judecătorul-sindic a dispus în mod nelegal închiderea procedurii reorganizării debitoarei, conform art. 117 alin. 2 din lege, considerând că planul de reorganizare a fost îndeplinit.

Potrivit art. 117 alin.2 din lege, o procedură de reorganizare pe bază de plan poate fi închisă în urma îndeplinirii planului confirmat sau la cererea celui care l-a propus.

În cazul debitoarei nu sunt îndeplinite aceste condiţii încât nu se poate vorbi de o îndeplinire a planului de reorganizare câtă vreme nu s-au achitat toate creanţele înscrise în tabelul definitiv al creanţelor şi în plan.

În situaţia în care creditoarea recurentă a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor cu o creanţă în valoare de 1.702.508.270 lei, din care a recuperat doar suma de 544.731.128 lei, nu se poate vorbi de îndeplinirea planului de reorganizare astfel că, sub acest aspect critica recurentei creditoare este fondată.

Judecătorul-sindic avea obligaţia să constate că refuzul administratorului judiciar de a achita integral creanţa creditoarei este total nejustificat atâta timp cât aceasta a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor cu suma menţionată anterior, sumă necontestată, şi înscrisă în planul de reorganizare, cu atât mai mult cu cât, din actele existente la dosar, rezultă că există disponibilităţi băneşti în contul deschis pe seama debitoarei. .

De aceea, în raport de cele arătate, se impune admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr. civ, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii şi de continuare a acesteia până la achitarea integrală a creanţelor cuprinse în planul de reorganizare.