Procedura insolvenţei la care face trimitere art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 rep. şi a cărei sesizare reprezintă o obligaţie pentru lichidator şi nicidecum o facultate, permite, spre deosebire de procedura lichidării instituite de prevederile art. 252 şi urm. din (procedură ce vizează prioritar interesele asociaţilor şi în mod secundar pe cele ale creditorilor, aspect ce imprimă specificitatea acesteia şi o deosebeşte de procedura falimentului), suportarea pasivului sau a unei părţi a acestuia de către persoanele cărora le poate fi imputată cauzarea stării de răspundere ce se antrenează în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 411/CC/18 martie 2011)
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, lichidatorul S SPRL Bistriţa a chemat în judecată pe pârâta SC E SRL Bistriţa, solicitând să se dispună închiderea procedurii de lichidare împotriva pârâtei SC E SRL Bistriţa, iar în temeiul art.260 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată radierea acesteia din şi aprobarea decontului de cheltuieli anexă la Raportul final, din fondul de lichidare constituit conform prev.art.4 (4) din Legea nr.85/2006 şi a prev.art.2 nd.1 din OUG nr.116/2009 aprobată şi modificată prin Legea nr.84/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 1214/04.12.2009 pronunţată de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului Bistriţa-Năsăud de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 20390/30.06.2009 s-a dispus dizolvarea SC E SRL Bistriţa, în conformitate cu prev.art.237, alin.1, lit.b din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată.
Ulterior, prin Rezoluţia nr. 3760/06.07.2010, pronunţată în acelaşi dosar, s-a admis cererea creditorului Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa, privind numirea în condiţiile art.237, alin.7 din Legea nr.31/1990 a unui lichidator, calitate în care a fost desemnat practicianul în insolvenţă S SPRL.
Din cuprinsul situaţiei financiare de lichidare şi repartizare şi raportul de lichidare întocmit, rezultă că societatea comercială menţionată nu a mai desfăşurat activitate din anul 2007 şi că, potrivit bilanţului depus în anul 2006, la acea dată societatea deţinea active circulante în valoare de 11.932 lei (din care 7.697 lei creanţe), iar datoriile cuantificând 8.333 lei.
În cadrul derulării procedurii de lichidare, a depus declaraţie de creanţă AFP Bistriţa pentru suma de 2.500 lei.
Deşi lichidatorul învederează că nu a identificat bunuri sau sume de bani în patrimoniul societăţii în lichidare, instanţa apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 260 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 republicată pentru a proceda la radiere, neputându-se aprecia că lichidarea a fost finalizată în cauză, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Potrivit art. 260 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep., „Lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societăţii”.
Totodată, în conformitate cu prevederile alin. 4 al aceluiaşi text de lege „în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului, un raport privind situaţia economică a societăţii. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplineşte condiţiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, lichidatorul are obligaţia de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului”.
Or, în cauză, creanţa declarată de AFP Bistriţa nu a fost stinsă ca urmare a inexistenţei activelor constatată de lichidator. Procedura insolvenţei la care face trimitere textul de lege mai sus citat şi a cărei sesizare reprezintă o obligaţie pentru lichidator şi nicidecum o facultate, permite, spre deosebire de procedura lichidării instituite de prevederile art. 252 şi urm. din Legea nr. 85/2006 (procedură ce vizează prioritar interesele asociaţilor şi în mod secundar pe cele ale creditorilor, aspect ce imprimă specificitatea acesteia şi o deosebeşte de procedura falimentului), suportarea pasivului sau a unei părţi a acestuia de către persoanele cărora le poate fi imputată cauzarea stării de insolvenţă răspundere ce se antrenează în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În acelaşi sens, procedurii de lichidare reglementată în Legea societăţilor comerciale îi mai lipsesc câteva dintre avantajele procedurii insolvenţei, printre care cele referitoare la anularea actelor sau transferurilor efectuate în cursul perioadei suspecte de către debitorul aflat în insolvenţă, prin care acesta îşi externalizează activele în dauna creditorilor.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că fiind neîntemeiată cererea formulată de lichidator pentru a se dispune închiderea procedurii de lichidare, aprobarea decontului de cheltuieli şi radierea debitoarei din registrul comerţului, sens în care aceasta va fi respinsă.
