Spre deosebire de vechea reglementare, când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligaţie, în acele situaţii stabilite clar şi explicit de lege, respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiţionat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Secţia a II-a civilă şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 7019 din 25 septembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 6427 din 29.11.2011 pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar F.G. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC T. SA, și, în consecință:
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC T. SA.
S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. Cluj și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a descărcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr.3856/C/2003 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a dispus deschiderea procedurii judiciare prevăzute de Legea nr.64/1995 față de debitoarea SC T. SA DEJ, fiind numit în calitate de administrator judiciar SC E. SRL Cluj-Napoca, ulterior calitatea de lichidator judiciar al debitoarei fiind deținută de CII F.G.
Pe parcursul procedurii, după intrarea debitoarei în faliment, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv consolidat în cuprinsul căruia au fost incluse creanțe în valoare totală de 2.986.807,81 lei și a procedat la lichidarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, întocmind raporturi asupra fondurilor și planuri de distribuire. în cursul procedurii de faliment, ca urmare a lichidării patrimoniului debitoarei au fost distribuite creditorilor sume în valoare de 189.564 lei, restul sumelor fiind distribuite în contul cheltuielilor aferente desfășurării procedurii insolvenței. Lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea mai deține în proprietate o cotă de 3,5/24 parte din imobilul situat în Dej, str. 1 Mai nr. 1, restul imobilului fiind restituit foștilor în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a arătat că dreptul de proprietate al debitoarei nu este înscris în cartea funciară cu privire la această cotă și că există litigii în derulare prin care moștenitorii foștilor proprietari tabulari revendică întreg imobilul. De asemenea, lichidatorul judiciar a estimat că și în situația în care s-ar reuși valorificarea acestei cote din imobil, suma obținută nu ar fi necesară acoperirii cheltuielilor aferente procedurii și cheltuielile de întreținere și de reparare a acestei părți din imobil, astfel încât a solicitat creditorilor să avanseze cheltuieli în vederea continuării procedurii, însă din partea acestora nu există o disponibilitate în a avansa sumele solicitate.
Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic a dat o sentință de închidere a procedurii, prin care s-a dispus și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Deoarece în averea debitoarei nu mai există bunuri a căror valoare să acopere cheltuielile necesare continuării procedurii, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC T. SA și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S – solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și continuarea procedurii prevăzute de cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de lege.
în motivarea recursului a arătat că în cadrul procedurii de insolventa derulate in ceea ce privește pe debitorul SC T. SA, conform art. 129 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, lichidatorul judiciar avea obligația de a prezenta judecătorului sindic un raport final împreuna cu un bilanț general, ale căror copii trebuiau comunicate tuturor creditorilor si debitorului, urmând a fi convocata Adunarea Creditorilor pentru soluționarea obiecțiunilor la Raportul Final.
Art. 129 alin. (1) „ După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final.
Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.”
In cauza de fata, închiderea procedurii a fost ceruta de lichidatorul judiciar si dispusa de judecătorul sindic fără ca raportul final sa fie comunicat instituției sau publicat in buletinul procedurilor de insolenta deși in cuprinsul sentinței atacate se menționează ca au fost publicate in BPI raportul privind închiderea procedurii, planul final de distribuire intre creditori si balanța contabila încheiata la 31.10.2011.
Mai mult, instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului in temeiul art. 131 din Legea 85/2006 deoarece in patrimoniul debitoarei nu mai sunt bunuri si nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii deși temeiul legal al închiderii procedurii îl constituie dispozițiile art. 129 si 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Apreciază ca închiderea procedurii in temeiul art. 131 este nelegala atâta vreme cat in cadrul procedurii de reorganizare si apoi de lichidare s-au vândut toate bunurile debitoarei si s-au făcut distribuiri de sume iar raportul final trebuia sa cuprindă sinteza tuturor masurilor întreprinse in cadrul procedurii, precum si un raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de in solventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila.
Lichidatorul judiciar, a solicitat închiderea procedurii, fără a formula cerere de atragere a răspunderii în temeiul art. 138 și fără a convoca adunarea creditorilor în acest sens, deci fără a epuiza astfel toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise.
Consideră că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, AV.AS. a suferit un prejudiciu „a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.” – Ion Turcu – Răspunderea organelor de conducere ale debitorului in procedura insolvenței.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Este evident faptul că prin închiderea procedurii, creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite și că sub acest aspect nu s-a întreprins nimic în sensul convocării acestora în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art. 3041 C.proc.civ. constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Creditoarea recurentă AVAS București are calitatea de creditor al debitoarei considerând astfel că neîntemeiat s-a dispus închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 întrucât anterior închiderii procedurii nu s-a comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final pentru a putea formula obiecțiuni conform art. 129 din Legea insolvenței.
în ceea ce privește însă motivul de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care acesta a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în considerarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, acesta este neîntemeiat iar recursul urmează a fi respins.
Așa cum rezultă din prevederile art. 131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin O.U.G nr. 173 din 19 noiembrie 2008, acesta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Ori tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume.
Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a arătat că spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație.
Cât privește invocarea neregularităților decurgând din aplicarea prevederilor art. 129 din Legea nr.85/2006 respectiv de comunicare a raportului final cu posibilitatea creditorilor de a formula obiecțiuni, Curtea reține că în prezent textul art. 131 alin. (2) stabilește expres că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art. 129. Cu alte cuvinte când se dispune închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art. 131 cum este și în cazul de față, aplicarea prevederilor art. 129 este exclusă.
Așadar toate aserțiunile creditoarei recurente în sensul în care a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac împotriva raportului final și necomunicarea acestuia, nu vor fi primite în cauză, în raport de inaplicabilitatea textului de care aceasta a înțeles să se prevaleze, în stadiul acestei proceduri.
La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art. 138 în Legea nr. 85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul AVAS.
