Prin sentinţa civilă nr. 4085/20.05.2011 pronunţată în ds. xxx/196/2011, Judecătoria Brăila a respins ca neîntemeiată contestaţia la formulată de contestatorul Z.Gh. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Brăila.
Instanţa de fond a reţinut că s-a contestat decizia privind obligaţiile restante la Fondul naţional unic de sănătate – titlu executoriu – şi somaţia emise de către intimată în dosarul de executare nr. 3737, prin care s-a impus în sarcina contestatorului obligaţia de plată către bugetul asigurărilor sociale de sănătate a sumei totale de 1210,76 lei, din care 561 lei cu titlu de contribuţie şi 639,76 lei cu titlu de majorări de întârziere, precum şi 10 lei cheltuieli de executare; contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 172-172 Cod procedură fiscală şi art. 403 alin.1 Cod procedură civilă.
A mai constatat că toate susţinerile contestatorului vizează fondul raportului juridic de drept financiar fiscal, respectiv legalitatea actului administrativ fiscal – decizia privind obligaţiile restante la Fondul naţional unic de sănătate nr. 3737/20.02.2010; aceasta a fost emisă de intimata CAS Brăila în sarcina contestatorului pentru suma de 1200,76 lei, din care 561 lei contribuţie datorată cu scadenţa 20.02.2010 şi 639,76 lei majorări; decizia a fost comunicată contestatorului la data de 20.03.2010 însă corespondenţa a fost returnată cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termen păstrare”, ulterior fiind afişată pe site-ul intimatei; creanţa este calculată pe anii 2006-2008.
În ce priveşte cadrul legal incident în cauză a avut în vedere art. 136 alin. 1 şi 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/ 2003 şi art. 35 din Ordinul CNAS 617/2007.
Pe fondul raportului juridic de drept financiar fiscal prima instanţă a reţinut că în baza titlurilor executorii deduse judecăţii intimata a impus contestatorului să plătească sumele de bani anterior menţionate, apreciindu-se că aceste sume sunt datorate către bugetul asigurărilor sociale de sănătate în considerarea veniturilor obţinute de către contestator în perioada 2006-2008; prin contestaţia formulată au fost invocate apărări pe fond, nu împotriva actelor propriu-zise de executare, ci împotriva titlului în sine, arătându-se că în fapt sumele impuse de către intimată în fapt nu sunt datorate, toate înscrisurile depuse de către contestator tinzând spre dovedirea unei astfel de stări de fapt.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu emană de la o instanţă judecătorească, precum în prezenta cauză, se pot face apărări pe fond împotriva titlului executoriu dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac; în cuprinsul prevederilor art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 se prevede că împotriva oricărui act administrativ fiscal se poate face contestaţie, procedură pe larg reglementată şi detaliată – art. 205 alin. 1 şi că persoanele nemulţumite de soluţia dată în contestaţie se pot adresa instanţei de administrativ conform prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ instanţa competentă fiind Tribunalul Brăila.
Constatând că în cauză este prevăzută o cale specială de atac, instanţa a înlăturat ca inadmisibile în procedura contestaţiei la executare toate apărările şi susţinerile formulate în ceea ce priveşte titlul executoriu care face obiectul executării, aceste apărări putând fi efectuate pe calea specială de atac împotriva titlului executoriu în sine prevăzută de O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, a reţinut că s-a formulat de către contestator contestaţie administrativ jurisdicţională la emitentul actului administrativ, aceasta fiind respinsă prin decizia nr. 4690/25.02.2011 şi că fiind întrebat în şedinţă publică contestatorul a declarat că are la dispoziţie termenul de 6 luni pentru a contesta la tribunal decizia intimatei dată în soluţionarea contestaţiei.
Instanţa de fond a constat că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de căi de atac speciale şi nu au fost administrate nici un fel de probatorii care să ducă la concluzia nelegalităţii actelor de executare efectuate de către intimată în dosarul de executare nr. 3737/2010 în ceea ce priveşte pe contestator; cu privire la nelegalitatea executarii silite sub aspectul faptului că nu a fost precedată de inspecţia fiscală potrivit art. 98 si urm. din O.G. 92/2003, organul fiscal are potrivit legii posibilitatea efectuarii de inspectii fiscale, aspect care însă nu este de natura să atragă nulitatea executării silite, fiind o normă cu caracter de recomandare; nu prezintă relevanţă împrejurarea că contestatorul nu a încheiat contract de asigurat, cât timp, potrivit art. 215 (3) din Legea 95/2006 şi art. 53 O.U.G. 150/2002 persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declaraţii privind obligaţiile faţă de fond în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei la CAS.
S-a apreciat astfel că contestaţia la executare a creanţelor bugetare, întemeiată pe dispoziţiile art. 172-173 O.G. nr. 92/2003, este limitată exclusiv la controlul legalităţii actelor de executare şi că din examinarea titlu executoriu decizia de impunere nr. 3737/20.02.2010 rezultă ca acesta a fost emis si comunicat cu respectarea procedurii prevăzute de art. 41-44 O.G. 92/2003 şi nu sunt motive nici de anulare a actelor de executare silită efectuate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 323/7.11.2011 Tribunalul Brăila a admis recursul declarat de contestator, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că la data de 20.02.2010 intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Brăila a emis decizia nr. 3737/20.02.2010 prin care a comunicat recurentului Z.Gh. faptul că are o obligaţie de plată restantă faţă de bugetul asigurărilor sociale de sănătate în sumă de 1200,76 lei; odată cu această decizie s-a emis şi somaţia nr. 44458/20.02.2010, precum şi o înştiinţare de poprire pentru suma menţionată în decizie, la care s-au adăugat cheltuielile de executare silită.
După cum s-a precizat în cuprinsul deciziei, aceasta constituie titlu de creanţă, iar titlul de creanţă devine titlu executoriu conform art. 35 alin. 2 din Ordinul nr. 617/2007.
Într-adevăr, art. 35 din Ordinul nr. 617/13.08.2007 emis de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prevede că „În conformitate cu art. 215 alin. 3 din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Titlul de creanţă prevăzut la alin. 1 devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.”
Tribunalul a observat că debitul restant menţionat în decizia nr. 3737/20.02.2010 avea scadenţa anterior datei când a fost emisă decizia, intimata calculând şi majorări de întârziere.
Văzând că la data emiterii deciziei debitul era scadent deoarece termenul de plată expirase, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiei legale citate decizia nu mai reprezintă un titlu de creanţă, ci s-a transformat în titlu executoriu anterior comunicării sale, faptul că a fost emisă împreună cu somaţia confirmând începerea executării silite.
În aceste condiţii, chiar dacă art. 205 Cod procedură fiscală prevede că împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie potrivit legii, în realitate cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale nu mai are o cale de atac efectivă împotriva unui asemenea act administrativ fiscal.
Drept urmare, s-a constatat că devin incidente prevederile art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală conform cărora „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Faţă de cele expuse tribunalul a considerat că, deşi recurentul s-a adresat intimatei cu contestaţie administrativ jurisdicţională, în mod greşit prima instanţă a constatat că în cauză este prevăzută o cale specială de atac şi nu a intrat în cercetarea fondului, respingând contestaţia la executare pentru motivul că este limitată exclusiv la controlul legalităţii actelor de executare; drept urmare, sunt aplicabile prevederile art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă.
1
