O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. proc. civ., art. 379 alin. (3) şi (4)
Este certă şi lichidă creanţa al cărei cuantum este clar stabMit şi a cărei existenţă rezultă din însuşi contractul de împrumut. în plus, împrejurarea, necontestată de niciuna dintre părţi, că celelalte două tranşe ale împrumutului au fost plătite deja de către debitori, întăreşte caracterul cert şi lichid al creanţei pretinse.
Trib. Vrane ea, s. civ., sent. nr. 707 din 19 noiembrie 2009,
în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 558/29.09.2009 Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de reclamanţii E.M.T.E. şi E.G.D.M., somând debitorii I.J. şi H.E. să plătească reclamanţilor suma de 95.000 euro, sumă restantă din împrumutul în sumă de 275.000 euro.
S-a reţinut că din contractul de împrumut autentificat de BNP E.G. rezultă că debitorii şi-au asumat obligaţia privind plata sumei de
275.000 euro, în trei tranşe, ultima fiind de 95.000 euro, cu scadenţa la 30.07.2009, sumă ce nu a fost achitată, aşa cum a rezultat din notificarea ataşată la dosar.
Debitorii au formulat cerere în anulare, invocând, alături de alte critici de natură procedurală, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a somaţiei de plată întrucât creanţa nu este certă, suma fiind contestată prin introducerea unei acţiuni în rezoluţiunea contractului de împrumut şi nici lichidă, întinderea acesteia putând fi stabilită ca urinare a acţiunii formulate în justiţie.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea în anulare, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 5/2001, creanţa pentru care s-a emis somaţia de plată fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. (3) C. proc. civ., creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Alineatul (4) al aceluiaşi articol defineşte creanţa ca fiind lichidă în situaţia în care câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau al altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul
de creanţă, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o socoteală. Rezultă din cele două alineate de mai sus că este vorba despre o creaţă al cărei cuantum este clar stabilit şi a cărei existenţă rezultă din însuşi contractul de împrumut.
Faptul că, în speţă, este vorba despre o astfel de creanţă, o dovedeşte şi împrejurarea, necontestată de nici una dintre părţi, că celelalte două tranşe ale împrumutului au fost plătite deja de către debitori.
