Indeplinirea conditiilor de admisibilitate in cazul somatiei de plata Contracte


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞT

SECŢIA A-VI-A COMERCIALĂ

SENTINTA COMERCIALA Nr. 813

Şedinţa publică de la 03 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE Lucia Ecaterina Ghiţă

Grefier Valentina Ispas

Pe rol solutionarea cauzei comerciale privind pe creditoarea SC A C SRL in contradictoriu cu debitoarea SC C C SRL avind ca obiect – somatie de plata .

Dezbaterile si sustinerile partilor au avut loc in sedinta publica de la si consemnate prin incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare

Tribunalul avind nevoie de timp pentru a delibera si a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, a aminat pronuntarea de la – la – cind a hotarat urmatoarele:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr.- pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a VI-a Comercială creditoarea SC AC SRL SRl a chemat în judecată debitoarea SC C C SRL solicitând instanţei obligarea debitoarei la plata sumei de -lei reprezentând contravaloare lucrări şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% dobânzi calculate de la data de 23.10.2008 şi până la achitarea intregrală a debitului .

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat contractul de antrepriză nr. –

În temeiul acestui contract creditoarea a efectuat lucrări de amenajare a spaţiului situat în -, în suprafaţă de – mp şi au fost emise următoarele facturi fiscale:nr.-

Pentru lucrările efectuate, SC T L M SRL avea obligaţia achitării preţului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor fiscale. Cu toate acestea a achitat cu întârziere decât echivalentul a -euro şi anume suma de – lei. Au fost astfel achitate integral următoarele facturi: factura fiscală nr.-, nr.-, nr.-, factura fiscală nr.-, factura fiscală nr.-, factura fiscală nr. -şi parţial factura fiscală nr.-, rămânând de achitat suma de -lei aferentă facturii fiscale nr.-.

Contractul astfel încheiat, facturile fiscale emise în temeiul acestor contracte coroborate cu achitarea parţială a unor sume, reprezintă, dovezi certe, în accepţiunea art. 46 din Codul comercial, cu privire la obligaţiile ce îi incumbă debitorului.

Sunt îndeplinite astfel toate condiţiile de admisibilitate cerute de art.2 alin.1 din OUG nr.119/2007, SC A C SRL deţinând o creanţă: certă (existenţa acesteia rezultă din contractul încheiat de către părţi , din factura fiscală emisă în baza acestui contract şi prin efectuarea unor plăţi parţiale); lichidă ( valoarea creanţei este determinată prin factura fiscală emisă , valoare din care s-au dedus sumele achitate deja); exigibilă ( obligaţia de plată a devenit scadentă, potrivit dispoziţiilor art.5 din contractul menţionat la data de-) şi constatată prin înscrisuri (contractul încheiat de către părţi şi factura fiscală emisă în baza acestuia ), însuşite de către debitor prin semnătură.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr. 119/2007.

Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat : 1. excepţia nulităţii cererii întrucât cererea nu este semnată de reprezentantul legal al societăţii ; 2. excepţia de prematuritate întrucât dreptul antreprenorului de a percepe sumele solicitate este actual de la data prezentării situaţiilor de lucrări, aprobate de debitoare iar debitoarea nu a aprobat nicio situaţie de lucrări.

Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că lucrările a căror contravaloare este solicitată de creditoare au fost executate defectuos, fără respectarea condiţiilor de calitate stabilite contractual.

Situaţiile de lucrări care au stat la baza emiterii facturilor prezentate de reclamanta-creditoare nu au fost primite şi aprobate de debitoare , aceste situaţii conţinând erori grave în sensul supraestimării cantităţilor de lucrări efectuate.

Antreprenorul A C S.R.L. a înţeles să exercite abuziv contractul de antrepriză nr.-, remarcându-se o serie de încălcări grave ale altor obligaţii contractuale: efectuarea de lucrări, suplimentare fără acordul debitoare, necomunicarea situaţiilor de lucrări, emiterea de facturi cu situaţii de lucrări necomunicate şi neaprobate de debitoare, încălcarea art.5.4 din contract, încălcarea art.6 din contract privind comunicarea stadiului lucrărilor, neasigurarea forţei de muncă necesară la şantier, utilizarea de materiale fără certificări de calitate corespunzătoare , neasigurarea şantierului prin conservare, prejudicierea terţilor prin lucrările efectuate .

Debitoarea mai arată că deşi a învederat în repetate rânduri antreprenorului A C SRL toate aceste încălcări ale contractului, acesta a înţeles să ignore solicitările sale, abandonând şantierul în data de- . Plata din data de -a facturii nr.- a fost realizată în încercarea debitoarei de a determina antreprenorul A C SRL să reia lucrările abandonate în data de – şi nu poate fi interpretată ca o acceptare tacită a fracturii invocate , aşa cum încearcă cu rea-credinţă să contureze pretinsul creditor.

Faţă de aceste aspecte , debitoarea a invocat neexecutarea contractului de către SC A C SRL, contestând în totalitate creanţa de – lei şi penalităţi solicitate. Mai mult decât atât, faţă de executarea contractului de antrepriză nr.- debitoarea a formulat solicitări de despăgubiri în valoare totală de – EUR, obiect al unei acţiuni în răspundere contractuală.

La termenul de judecată din data de -Tribunalul a respins excepţia nulităţii cererii pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată.

La acelaşi termen de judecată, tribunalul a apreciat că motivele invocate de debitoare în susţinerea excepţiei de prematuritate reprezintă apărări pe fondul cauzei.

Părţile au administrat proba cu înscrisuri .

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul apreciază că cererea formulată de creditoare în temeiul dispoziţiilor OUG nr.119/2007 este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Din dispoziţiile art.6 alin 2 şi 3 şi art.7 din OUG nr. 119/2007 rezultă că în cadrul procedurii reglementate de acest act normativ stabilirea caracterului cert, lichid şi exigibil solicitate de creditor se poate dace doar per baza înscrisurilor depuse de părţi şi pe baza explicaţiilor şi lămuririlor date de acestea , la cererea judecătorului.

Dacă pentru verificarea certitudinii şi exigibilităţi creanţei este necesară administrarea altor probe (interogatoriu, expertize , martori) cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, creditorul având deschisă calea dreptului comun pentru dovedirea pretenţiilor sale conform art. 9 şi 11 din acelaşi act normativ.

În speţă se impune administrarea unui probatoriu specific dreptului comun ( interogatorii, expertiză în specialitatea construcţii) pentru a se putea stabili în raport de apărările debitoarei dacă lucrările a căror contravaloarea este solicitată au fost executate de către creditoare cu respectarea condiţiilor contractuale.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să respingă cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de creditoarea SC A C SRL, cu sediul în Bucureşti, in contradictoriu cu debitoarea SC C C SRL, cu sediul în Bucuresti, ca nefondata.

Obliga creditoarea sa plătească debitoarei suma de – lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi, 03.02.2010

PRESEDINTE GREFIER