îndeplinirea procedurii de citare. Casare cu trimitere spre rejudecare


Prin decizia nr. 64 din 15.11.2001, a Curţii de Apel Ploieşti a fost casată încheierea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Buzău pronunţată la data de 27.06.2001 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău.

în considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru termenul din 27.06.2001, când s-a pronunţat încheierea atacată, debitoarea nu a fost legal citată, dovada de îndeplinire a producerii de citare purtând o semnătură indescifrabilă şi menţiunea “cunoscută”, din procesul verbal privind citarea recurentei debitoare nerezultând numele şi prenumele persoanei căreia i s-a înmânat citaţia. Agentul procedural a menţionat că citaţia ar fi fost primită de o persoană cunoscută care a semnat procesul verbal.

Astfel au fost înfrânte prevederile art. 100 din Codul de procedură civilă, care menţionează că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare trebuie să cuprindă obligatoriu, între altele menţiunea “privind numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, sub pedeapsa nulităţii” (decizia nr. 64 din 15.11.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).