Legea nr. 544/2001, 7 alin. 3
H.G. nr. 123/2002, art. 11 alin. 1
Este legală comunicarea informaţiilor de interes public, potrivit Legii nr. 544/2001 şi în format electronic.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal,
decizia civilă nr. 633 din 12 iulie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 347 din 11 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1970/30/2007, Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamantului persoană fizică împotriva pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti pentru obligarea la a-i comunica un înscris informatic de interes public, solicitat într-un termen stabilit de instanţă, dacă instanţa consideră că informaţiile solicitate sunt clasificate să se dispună declasificarea conform legii, constatarea expresă că prin hotărârea nr. 3 din 14 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în soluţionarea reclamaţiei administrative, pârâta a refuzat să comunice numărul de dosar şi termenul de judecată la cererea de strămutare depusă la data de 24.01.2007, pentru numiţii V.E., I.A. – A. şi T.I.L., deţinuţi în Penitenciarul Timişoara, fapt care constituie refuz al comunicării conform Legii nr. 544/2001, şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 100.000 lei conform art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001.
În cauză a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 633 din 12 iulie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1970/30/2007, Curtea de Apel Timişoara l-a respins ca nefondat.
Curtea a reţinut că într-adevăr datele solicitate de către reclamant constituie informaţii de interes public, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001.
Cu toate acestea din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, Curtea a constatat că aceasta a fost adoptată prin luarea în considerare şi a Recomandării nr. R (81) 19 din 25 mai 1981, a Comitentului de Miniştri către Statele Membre privind accesul la informaţii deţinute de autorităţile publice potrivit căreia alegerea între posibilităţile existente pentru a furniza informaţii este lăsată în seama fiecărui stat membru, care are latitudinea de a-şi stabili propriul sistem, de a stabili mijloacele adecvate şi eficiente pentru asigurarea accesului la informaţii, mijloace care pot include o serie de varietăţi.
Potrivit art. 9 din H.G. nr. 123/2002 autorităţilor şi instituţiilor publice le revine obligativitatea asigurării accesului la informaţiile publice, din oficiu sau la cerere, în condiţiile legii.
Conform art. 10 din acelaşi act normativ, informaţiile de interes public care se comunică din oficiu, ca în speţa de faţă, trebuie prezentate într-o formă cât mai accesibilă şi concisă pentru a se facilita contactul persoanei interesate cu autoritatea sau instituţia publică.
Una dintre modalităţile de obţinerea informaţiilor de interes public este şi cea în format electronic, prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 544/2001, şi art. 11 alin. 1 din H.G. nr. 123/2002.
Acest ultim text de lege specifică faptul că accesul la informaţiile de interes public comunicate, din oficiu, se realizează şi prin pagina de Internet proprie, modalitate adoptată de pârâta din prezenta cauză.
Drept urmare, rezultă că pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti nu poate fi obligată la furnizarea informaţiilor de interes public, în modalitatea pe care reclamantul o doreşte ci doar în modalitatea dispusă de textele legale mai sus menţionate şi cărora, aşa cum s-a mai arătat le-a dat eficienţă, respectându-şi obligaţia legală ce derivă din conţinutul Legii nr. 544/2001.
