Înlocuire lichidator judiciar. Necesitatea justificării unor motive temeinice


– Legea nr. 85/2006

– Legea nr. 85/2006

După cum se poate observa în art. 11 alin. 1 lit. e) şi art. 22 alin. 2 din se face vorbire de necesitatea existenţei unor motive temeinice care să ducă la înlocuirea administratorului sau lichidatorului judiciar, odată ce acesta a fost desemnat cu titlu definitiv şi nu provizoriu cu respectarea prev. art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea formulată în dosarul de creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud a solicitat înlocuirea lichidatorului judiciar SCPI U. IPURL cu lichidatorul judiciar A.I. SPRL.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că prin sentinţa comercială nr. 155/2008 a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC M P. SRL fiind numit în calitate de administrator judiciar SCPI U. IPURL Bistriţa la solicitarea creditoarei DGFP Bistriţa-Năsăud.

în tabelul definitiv al creanţelor întocmit de lichidatorul judiciar figurează doi creditori şi anume DGFP Bistriţa-Năsăud cu o crsanţă în cuantum de 10.311.048 lei şi Primăria oraşului Beclean cu o creanţă în sumă de 123.101 lei.

Ulterior prin sentinţa comercială nr. 17/2009 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului şi a fost confirmat în calitate de lichidator judiciar acelaşi practician în insolvenţă SCPI U. IPURL fără ca şi creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud să propună desemnarea unui alt lichidator judiciar, sentinţă devenită irevocabilă prin nerecurare.

Potrivit prev. art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune „înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau al lichidatorului”.

De asemenea în art. 22 alin. 2 din acelaşi act normativ se prevede că „în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice”.

După cum se poate observa în ambele texte de lege se face vorbire de necesitatea existenţei unor motive temeinice care să ducă la înlocuirea administratorului sau lichidatorului judiciar, odată ce acesta a fost desemnat cu titlu definitiv şi nu provizoriu cu respectarea prev. art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Or, în cererea sa, creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud invocă numai Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1009/2007 privind procedura de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreată de ANAF fără a invoca niciun temei de fapt care să justifice înlocuirea lichidatorului judiciar.

Pentru considerentele arătate şi în baza textelor de lege menţionate, instanţa urmează să respingă cererea creditoarei ca neîntemeiată (judecător Checec Virgil).

48. Procedura insolvenţei. înscriere la masa credală. Solicitarea de daune interese

Interpretarea contestatoarei conform căreia se datorează daune-interese constând în plata ratelor până la data care este prevăzută în scadenţar ca fiind data „sfârşitului contractului”, nu este conformă cu convenţia părţilor, o astfel de interpretare putând fi acceptată doar în cazul unor clauze penale, în care nu se pune problema dovedirii unor pagube, ci doar dovedirea existenţei acelei clauze.

Prin sentinţa comercială nr. 62/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC B.A. SRL Şanţ, fixându-se termen pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 26.03.2009, iar prin sentinţa comercială nr. 589/25.06.2009 s-a deschis procedura falimentului faţă de aceeaşi debitoare, fiind desemnată în calitate de administrator, respectiv lichidator judiciar SCP I. IPURL Bistriţa, societate însărcinată cu derularea procedurii.

în urma întocmirii şi afişării tabelului definitiv al creanţelor, creditoarea SC U.L.C. IFN SA Bucureşti a formulat contestaţie, solicitând înscrierea sa la masa credală cu suma de 436.358,08 lei (din care „36.953,67 lei c/v facturi emise şi neachitate” şi 399.404,41 lei daune-interese „ca urmare a rezilierii contractului”), faţă de 41.491,12 lei, sumă înscrisă în favoarea creditoarei în acel tabel.

Creditoarea contestatoare a susţinut că la data de 28.03.2008 a încheiat cu debitoarea Contractul de leasing financiare nr. 46264/Bistriţa – 3-006, având ca obiect finanţarea operaţiunii pentru transmiterea dreptului de folosinţă către utilizator a unui excavator pe şenile, că între părţi s-a întocmit un scadenţar pentru plata ratelor de leasing, iar ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată de către utilizator, în data de 13.01.2009 contractul de leasing a fost reziliat, operaţiune juridică comunicată debitoarei prin Notificarea de reziliere transmisă utilizatorului prin judecătoresc. Mai susţine contestatoarea, că după deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare, a formulat în termen cerere de înscriere la masa credală, că nu i-a fost comunicat tabelul preliminar şi că a luat la cunoştinţă despre neînscrierea întregii creanţe la masa credală numai după comunicarea tabelului definitiv, precum şi că lichidatorul a procedat nejustificat la înlăturarea din masa credală a sumei ce o solicită prin contestaţie, deoarece – potrivit art. 4 pct. 2 lit. b) din Condiţii generale privind contractele de leasing -utilizatorul trebuie să plătească contravaloarea tuturor ratelor de leasing ce urmau să fie plătite de la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul contractului.

Analizând contestaţia formulată prin prisma susţinerilor contestatoarei, a apărărilor formulate de lichidatorul judiciar şi a actelor existente la dosar, tribunalul, pentru a se conforma dispoziţiilor art. 137 C. pr civ., urmează să soluţioneze mai întâi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocate de lichidator, după care va soluţiona fondul cauzei.

Potrivit art. 72 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, tabelul preliminar de creanţe întocmit de administratorul sau lichidatorul judiciar va fi afişat la uşa instanţei şi notificat creditorilor, cu motivările corespunzătoare pentru creditorii cărora le-au fost trecute parţial în tabel creanţele solicitate.

Debitorul, creditorii şi orice parte interesată, pot formula contestaţii cu privire la menţiunile din tabel, contestaţii ce trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru definitivarea tabelului de creanţă, art. 73 din aceeaşi lege.

Respectarea obligaţiilor de mai sus nu a putut fi verificată de prezenta instanţă, în condiţiile în care lichidatorul judiciar nu a depus la dosar dovezi privind data comunicării tabelului preliminar cu creditoarea SC U.L.C. IFN SA Bucureşti, astfel încât nefiind probată data îndeplinirii obligaţiei de comunicare de către lichidator nu se poate reţine în sarcina contestatoarei depăşirea termenului prevăzut de lege pentru depunerea contestaţiei, astfel încât excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei urmează să fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, este real că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 invocate de contestatoare nu sunt aplicabile speţei, întrucât niciuna din situaţiile de excepţie prevăzute în acest text nu este prezentă în cauza dedusă judecăţii, neinvocându-se şi nedovedindu-se existenţa unui fals, doi sau eroare esenţială sau descoperirea unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute.

în ce priveşte fondul cauzei, judecătorul sindic urmează să respingă contestaţia ca neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

Este real, că potrivit Condiţiilor generale pentru contractele de leasing financiar („C.G.”), la art. 4 pct. 2 sunt reglementate consecinţele apariţiei unui caz de culpă şi situaţiile în care finanţatorul optează, fie pentru executarea silită întocmai a obligaţiilor restante ale utilizatorului, fie pentru rezilierea contractului de leasing.

în acest din urmă caz, art. 4 pct. 2 lit. B, utilizatorul va plăti finanţatorului cu titlu de daune-interese contravaloarea tuturor actelor de leasing ce urmau a fi plătite de la data ultimei scadenţe şi până la sfârşitul contractului (…), acesta fiind textul în baza căruia creditoarea şi-a formulat cererea de înscriere la masa credală şi contestaţia.

Textul de mai sus fixează limitele temporale de la care încep să fie datorate

daunele-interese şi până la care acestea trebuie socotite ca obligatorii la plată. Este

vorba de contravaloarea ratelor de leasing ce trebuiau plătite de la data ultimei scadenţe, respectiv de la data la care utilizatorul nu a mai plătit ratele, data apariţiei

cazului de culpă, şi până la data sfârşitului contractului.

Este bine cunoscut şi nu trebuie demonstrat în vreun mod că un contract încetează la data rezilierii sale conform definiţiei unanim acceptate pentru noţiunea de reziliere. în speţă, contractul dintre părţi a încetat ca urmare a iniţiativei contestatoarei la data de 13.01.2009, dată care trebuie apreciată ca fiind „sfârşitul contractului” în accepţiunea textului convenţional anterior menţionat.

Aşa fiind, în mod temeinic şi legal a apreciat lichidatorul judiciar că daunele interese sunt constituite din ratele neachitate de utilizator până la data restituirii utilajului, dată care este ulterioară rezilierii contractului.

Interpretarea contestatoarei conform căreia se datorează daune-interese constând în plata ratelor până la data care este prevăzută în scadenţar ca fiind data „sfârşitului contractului”, nu este conformă cu convenţia părţilor, o astfel de interpretare putând fi acceptată doar în cazul unor clauze penale, în care nu se pune problema dovedirii unor pagube, ci doar dovedirea existenţei acelei clauze. Este greu de acceptat că finanţatorul este păgubit în situaţia dată, în care utilajul i-a fost restituit, iar perioada cât acesta a fost folosit de utilizator este acoperită cu plata ratelor de către utilizator prin înscrierea pe tabelul creanţelor. Daunele-interese trebuie dovedite, iar plata unor sume care să fie egală cu contravaloarea utilajului deja restituit ar duce la îmbogăţirea fără just temei a finanţatorului, motiv pentru care interpretarea dată textului convenţional de către finanţator este inacceptabilă.

în aceeaşi ordine de idei, deşi noţiunea de clauză leonină se foloseşte mai ales în raporturile dintre membrii societari, faţă de modul în care aceasta clauză a fost interpretată de finanţator, ea are un evident şi pronunţat caracter de clauză leonină, utilizatorul fiind supus unui tratament excesiv de împovărător, fără ca el să aibă o culpă directă în neexecutarea obligaţiilor de plată a ratelor de leasing.

în condiţiile de mai sus, invocarea art. 8 din O.G. nr. 51/1997 şi a art. 66 alin. I din Legea nr. 85/2006 cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing şi la nesupunerea lui procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenţei, este valabilă pentru valoarea reală a creanţei, respectiv cea determinată mai sus şi nu pentru sume stabilite eronat sau arbitrar de către creditori (Judecător Oltean Nicolae).