Legea nr. 31/1990, republicată, art. 208
Legea nr. 26/1990, republicată, art. 6 – 8, art. 14
Ordinul M.J. nr. 2594/2008, art. 7, art. 17, art. 20, art. 115
Înregistrările în se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel. Pentru a pronunţa o asemenea încheiere procedura este în principal una necontencioasă, judecătorul delegat fiind ţinut să verifice dacă, din punct de vedere formal, actele care se solicită a fi înregistrate în registrul comerţului corespund sau nu normelor legale.
Deşi modificările actelor constitutive ale societăţilor comerciale sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului delegat, cu excepţia celor dispuse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, oficiul teritorial al registrului comerţului, prin judecătorul delegat de tribunal, nu face decât să constate dacă hotărârea adunării generale a asociaţilor ori actul adiţional la actul constitutiv respectă cerinţele legale de formă.
A admite contrariul, în sensul de a extinde competenţa judecătorului delegat în sensul verificării valabilităţii hotărârii adunării generale a asociaţilor, ar însemna ca acest magistrat să facă o adevărată cercetare judecătorească şi să tranşeze fondul raporturilor juridice născute din actul sau faptul a cărui înregistrare se cere, ocolind astfel procedurile speciale în materie şi răpind persoanelor interesate posibilitatea de a-şi face apărările şi a dezbate în mod efectiv şi contradictoriu cauza.
(Decizia civilă nr. 400 din 23 martie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)
Prin încheierea nr. 16.559 din 30 septembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 58.792/2009 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de petenta S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă, dispunând înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la aport asociaţi persoane fizice, capital social, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare şi actul modificator, depunerea actului constitutiv actualizat, precum şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a notificării aferente.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta S.C. C S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de înregistrare menţiuni potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă din 1 iulie 2009 cu privire la reducerea capitalului social şi retragerea asociaţilor C.M. şi C.L., iar, pe cale de consecinţă, restabilirea situaţiei anterioare, respectiv revenirea la calitatea de asociaţi a celor două persoane fizice, precum şi reîntregirea capitalului social cu imobilul situat în loc. Timişoara, str. C, nr. 9, jud. Timiş, actul fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 alin. 4 şi art. 966 şi urm. din Codul civil.
La data de 17 decembrie 2009 S.C. A S.R.L. Caransebeş a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de înregistrare, iar ulterior, la 25 ianuarie 2010, numiţii C.M. şi C.L. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, precizată prin scriptul de la termenul din 26 ianuarie 2010, ca fiind intervenţie accesorie în sprijinul intimatei S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă, solicitând respingerea recursului petentei S.C. C S.R.L. Timişoara, în principal, ca tardiv, iar în subsidiar, ca nefondat şi nemotivat, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 400 din 23 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1225/59/2009 Curtea de Apel Timişoara a respins atât recursul declarat de petenta S.C. C S.R.L. Timişoara împotriva încheierii nr. 16.559 din 30 septembrie 2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.C. A S.R.L. Caransebeş în favoarea societăţii recurente, admiţând, în schimb, cererea de intervenţie accesorie precizată formulată de intervenienţii C.M. şi C.L. în favoarea intimatei S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă, cărora le-a respins, însă, solicitarea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut, mai întâi, că în speţă nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 din Codul de procedură civilă, întrucât nu ne aflăm în situaţia în care judecătorul delegat nu şi-ar fi motivat hotărârea de admitere a cererii de înscriere menţiuni în registrul comerţului, încheierea atacată necuprinzând nici motive contradictorii sau străine de natura pricinii. De altfel, petenta recurentă nu a dezvoltat în vreun fel acest caz de recurs, pe care doar l-a indicat.
În al doilea rând, pentru ca celălalt motiv de recurs invocat, art. 304 pct. 9, să poată fi primit, hotărârea pronunţată trebuie ori să fie lipsită de temei legal, ori să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. O hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundată cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar faţă de soluţia dată. Cu alte cuvinte, urmează a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept (dacă ea este motivată, dar greşit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanţele ei – greşita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislaţia în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.
Criticile recurentei privitor la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, adică cu nesocotirea, de regulă, a unei norme de drept substanţial ori cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile nu sunt justificate. Pentru a fi în prezenţa primei ipoteze trebuie întrunite următoarele condiţii: a) legea pretins violată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii; b) să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii; c) viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, care contravine exigenţelor legii stabilite corect în considerente. În schimb, pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanţa, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, să le fi dat o greşită interpretare sau faptele reţinute să fi fost greşit calificate, în raport cu exigenţele textelor de lege, ipoteze care, de asemenea, nu se regăsesc în speţă.
Într-adevăr, atribuţia esenţială a judecătorului delegat este aceea de a verifica legalitatea actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 5-8 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi cele ale art. 37 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Dar, această activitate este compatibilă cu procedura jurisdicţională graţioasă, reglementată, ca atare, de cele două acte normative antemenţionate şi care se completează cu normele de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă, în special Cartea III – „Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase”, relevant în acest sens fiind art. 338 din cod, potrivit căruia procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregeşte cu dispoziţiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii. Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispoziţiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţă.
Dată fiind importanţa înscrierilor în registrul comerţului, cererea şi actele depuse de solicitanţi trebuie să urmeze o procedură prealabilă, în cadrul căreia funcţionarii oficiilor teritoriale ale registrului comerţului trebuie să le verifice şi să constate dacă acestea îndeplinesc sau nu condiţiile legale, după care judecătorul delegat urmează să dispună sau nu, prin încheiere, înregistrarea menţiunilor respective. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel. Pentru a pronunţa o asemenea încheiere procedura este, aşa cum s-a arătat, în principal una necontencioasă, judecătorul delegat fiind ţinut să verifice dacă, din punct de vedere formal, actele care se solicită a fi înregistrate în registrul comerţului corespund sau nu normelor legale.
În cazul înregistrării menţiunilor, alin. 2 al art. 7 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2594/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, emise în aplicarea art. 12 alin. 4 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că pentru societăţile comerciale, societăţile naţionale, companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile europene cu sediul în România, în registrul comerţului se înscriu următoarele date, precum şi modificările acestora: a) actul constitutiv şi, în cazul regiilor autonome, al companiilor naţionale şi al societăţilor naţionale, actul normativ de înfiinţare, emis de autoritatea administraţiei publice centrale sau locale competente; (…) f) datele de identificare a asociaţilor/acţionarilor fondatori şi, dacă este cazul, a celorlalţi asociaţi; (…) h) după caz, capitalul social subscris şi vărsat la constituire, cu indicarea structurii aportului şi a investiţiei străine, numărul de părţi sociale/acţiuni şi valoarea nominală a acestora, iar în cazul acţiunilor, felul acestora, nominative sau la purtător; i) modificarea capitalului (…).
În acelaşi sens, art. 17 şi art. 20 alin. 6 din ordin, statuează următoarele: comercianţii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice, precum şi persoanele juridice prevăzute expres de lege au obligaţia ca înainte de începerea activităţii să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului sau, după caz, a activităţii respective să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Dacă se solicită înregistrarea, menţionarea sau publicarea unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor/membrilor, a unei decizii a asociatului unic, a unei hotărâri a consiliului de administraţie, a unei hotărâri a consiliului de supraveghere ori a unui act adiţional la actul constitutiv, înscrisurile menţionate, întocmite în forma cerută de lege, vor conţine cel puţin datele de identificare a persoanei juridice, numărul şi data adoptării actului, condiţiile formale de adoptare a actului, hotărârile adoptate/conţinutul actului adiţional, numele, prenumele, calitatea şi semnătura persoanelor abilitate să semneze înscrisul.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 115 din Normele metodologice, modificarea actelor constitutive ale societăţilor comerciale, ale societăţilor cooperative, ale cooperativelor agricole, ale cooperativelor de credit, ale caselor centrale şi ale grupurilor de interes economic, respectiv ale societăţilor europene cu sediul în România, ale societăţilor cooperative europene cu sediul în România şi ale grupurilor europene de interes economic cu sediul în România se face pe baza hotărârii adunării generale a asociaţilor/membrilor ori, după caz, a consiliului de administraţie sau a directoratului ori a unui act adiţional la actul constitutiv, respectiv prin hotărârea membrilor grupului de interese economice sau a grupului european de interese economice cu sediul în România ori prin hotărâre a instanţei judecătoreşti, după caz.
Din cele de mai sus rezultă că, deşi modificările actelor constitutive ale persoanelor juridice înmatriculate în registrul comerţului sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului delegat, cu excepţia celor dispuse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, oficiul teritorial al registrului comerţului, prin judecătorul delegat de tribunal, nu face decât să constate dacă hotărârea adunării generale a asociaţilor/membrilor ori, după caz, a consiliului de administraţie sau a directoratului ori actul adiţional la actul constitutiv respectă cerinţele legale de formă. A admite contrariul, în sensul de a extinde competenţa judecătorului delegat în sensul verificării valabilităţii hotărârii adunării generale a asociaţilor, ar însemna ca acest magistrat să facă o adevărată cercetare judecătorească şi să tranşeze fondul raporturilor juridice născute din actul sau faptul a cărui înregistrare se cere, ocolind astfel procedurile speciale în materie şi răpind persoanelor interesate posibilitatea de a-şi face apărările şi a dezbate în mod efectiv şi contradictoriu cauza, ceea ce nu poate fi acceptat.
Solicitarea intimatei S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă viza înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv cu privire la aport asociaţi persoane fizice, capital social şi depunerea actului constitutiv actualizat, în susţinerea cererii fiind anexate înscrisurile menţionate în opisul inclus în petiţia de înregistrare, respectiv hotărârea adunării generale a asociaţilor nr. 1 din 1 iulie 2009, actul adiţional la actele constitutive ale societăţii, autentificat sub nr. 375/18.09.2009 la Biroul Notarului Public P.M. din Arad, copia Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 3704/10.07.2009, în care a fost publicată hotărârea adunării generale a asociaţilor prin care s-a decis retragerea din societate a intervenienţilor persoane fizice, precum şi reducerea capitalului social cu suma de 8.359.500 lei, reprezentând aportul cu care asociaţii C.M. şi C.L. au intrat în societate, cu consecinţa deţinerii tuturor celor 20 de părţi sociale rămase, în valoare de câte 10 lei, de către asociata rămasă în societate, d-na. T.D., care va deveni astfel asociat unic, declaraţia pe propria răspundere a acestei din urmă persoane în sensul că îndeplineşte toate condiţiile cerute de legislaţia în vigoare pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat unic, precum şi actul constitutiv actualizat.
Ca atare, se poate observa că toate cerinţele legale de formă pentru a se dispune de către judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului înregistrarea actului adiţional autentificat erau îndeplinite, astfel că încheierea atacată este, contrar afirmaţiilor recurentei şi ale intervenientei S.C. A S.R.L. Caransebeş, temeinică şi legală.
Susţinerile acestor părţi referitoare la pretinsa vătămare a intereselor lor, în calitate de creditori sociali ai intimatei, nu pot fi primite, motivat de împrejurarea că în speţă au fost respectate întrutotul prevederile art. 208 din Legea societăţilor comerciale, care statuează că reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Or, hotărârea adunării generale nr. 1 din 1 iulie 2009 a fost publicată în Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 3704 din 10 iulie 2009, iar reducerea capitalului social al S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă a avut loc la data de 18 septembrie 2009. De asemenea, hotărârea adoptată respectă minimul legal de capital, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, pentru societatea comercială cu răspundere limitată, respectiv 200 lei, care se divide în părţi sociale egale, dar nu mai mici de 10 lei, fiind arătate şi motivele pentru care se face reducerea, precum şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea operaţiunii (retragerea a doi dintre asociaţi, respectiv micşorarea numărului de părţi sociale).
Este adevărat că reducerea capitalului social poate afecta drepturile creditorilor societăţii, datorită diminuării gajului lor general. Tocmai de aceea, creditorii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii privind reducerea capitalului social, vor fi îndreptăţiţi să obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data publicării, aceştia având dreptul de a face şi opoziţie împotriva hotărârii în condiţiile art. 62 din lege. Trebuie menţionat că legiuitorul recunoaşte dreptul de opoziţie oricărui creditor al societăţii, indiferent de motivul care a determinat reducerea capitalului social, fiind discutabil doar în ce măsură se justifică un asemenea drept, în cazul reducerii motivate de pierderi, când reducerea se efectuează în scopul asanării financiare a societăţii, dar această ipoteză nu se regăseşte în speţă.
Având în vedere finalitatea dreptului de opoziţie, creditorul trebuie să facă dovada că, prin reducerea capitalului social, creanţa sa nu mai are o acoperire suficientă, la cerere, instanţa judecătorească putând obliga societatea la acordarea de garanţii adecvate dacă, în mod rezonabil, se apreciază că reducerea capitalului social afectează şansele de acoperire a creanţelor, iar societatea nu a acordat garanţii creditorilor. Dreptul de opoziţie se poate exercita în termen de 30 de zile de la momentul în care hotărârea privind reducerea capitalului social a fost publicată în Monitorul Oficial, acest termen dilatoriu fiind menit să-i protejeze tocmai pe creditorii sociali, cum în mod judicios a arătat şi intimata. Potrivit legii, hotărârea privind reducerea capitalului social nu produce efecte până când creditorii nu obţin reducerea creanţelor lor ori garanţii adecvate, până atunci neputând fi făcute nici plăţi în beneficiul asociaţilor. Odată cu cererea de opoziţie, creditorul poate solicita instanţei judecătoreşti, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea hotărârii privind reducerea capitalului social, iar dacă opoziţia îi va fi admisă, respectiva hotărâre nu va putea fi executată. Reducerea capitalului social nu are efect până la data la care instanţa, considerând că societatea a oferit creditorilor garanţii adecvate ori că, luându-se în considerare activul societăţii garanţiile nu sunt necesare, nu va fi respins cererea creditorilor, prin hotărâre irevocabilă.
Întrucât creditorii sunt liberi şi, totodată, singurii în măsură să aleagă modalitatea pe care o consideră cea mai potrivită pentru protejarea intereselor lor şi cum până la data depunerii cererii de înregistrare a menţiunilor privitor la reducerea capitalului social al intimatei S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă niciun creditor cu creanţe anterioare publicării hotărârii adunării generale a asociaţilor nu a solicitat, pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări, constituirea de garanţii şi nici nu a formulat opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62, în mod corect judecătorul delegat a admis cererea de înscriere, autorizând înregistrarea în registrul comerţului a actului modificator.
Pe de altă parte, art. 225 din legea-cadru, la care atât recurenta, cât şi intervenienta S.C. A S.R.L. Caransebeş fac trimitere, nu se referă la retragerea unui asociat din societate, ci la excluderea acestuia, atunci când arată că asociatul exclus rămâne obligat faţă de terţi pentru operaţiunile făcute de societate, până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere. Dacă, în momentul excluderii, sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să suporte consecinţele şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni, ceea ce determină inaplicabilitatea acestei norme.
Nu în ultimul rând, excepţia de tardivitate a căii de atac invocată de intimata S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă şi de intervenienţii C.M. şi C.L. nu poate fi primită în condiţiile în care obiectul cererii de recurs îl constituie încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 16.559 din 30 septembrie 2009 pronunţată de în dosarul nr. 58.792/2009, iar recursul, motivat, a fost depus, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, la data de 29 octombrie 2009. Or, articolul menţionat prevede că termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate. Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea, în termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerţului urmând să-l înainteze curţii de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei, motivele putând fi depuse şi la instanţă, cu cel puţin două zile înaintea termenului de judecată. Aşadar, câtă vreme publicarea actului modificator al actului constitutiv nu a avut loc, termenul de 15 zile pentru declararea căii de atac nu a început să curgă faţă de terţii interesaţi, iar susţinerea intervenienţilor persoane fizice referitoare la nemotivarea recursului nu are corespondent cu realitatea.
Dat fiind faptul că prin intervenţia accesorie terţul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părţile iniţiale ale procesului, acesta fiind şi motivul pentru care legea permite formularea unei asemenea cereri chiar şi înaintea instanţei de recurs, care nu necesită acordul niciuneia dintre părţile aflate în litigiu, soluţia dată cererii de intervenţie accesorie depinde exclusiv de dezlegarea dată cererii de chemare în judecată, respectiv cererii de apel sau de recurs, după caz. Ca atare, cum recursul societăţii petente urmează a fi respins, în mod implicit, Curtea va respinge şi cererea de intervenţie accesorie formulată în sprijinul acestei părţi de S.C. A S.R.L. Caransebeş, apărarea terţului intervenient neajutând-o pe recurentă, admiţând, în schimb, cererea depusă de intervenienţii C.M. şi C.L., care au intervenit în favoarea intimatei S.C. T S.R.L. Moşniţa Nouă, întrucât dacă reclamantul (în speţă, recurentul) a căzut în pretenţii înseamnă că apărarea terţului a fost favorabilă pârâtului (intimatului). Totuşi, instanţa va respinge cererea intervenienţilor persoane fizice de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi taxe judiciare având în vedere că terţul intervenient trebuie să suporte toate cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea se va pronunţa ori nu în favoarea părţii pentru care el a intervenit, intervenţia voluntară accesorie neputând să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor judiciare pe care trebuie să le suporte partea ce cade în pretenţii.
