Insolvenţă- anulare licitaţie- vânzare bunuri în procedura lichidării averii debitorului Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


SENTINTA CIVILA NR.2274/SIND

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cererii formulata de reclamantul SC N. A. SRL in contradictoriu cu paratul SC A. R. SA – in faliment, prin lichidator C. SPRL, avand ca obiect actiune in anulare.

La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor .

Procedura indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din 11 noiembrie 2009, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi care face parte integranta din prezenta, iar instanta, pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru data de 18 noiembrie 2009, apoi pentru data de 25 noiembrie 2009.

JUDECATORUL SINDIC:

Constata ca reclamantul SC N. A. SRL a solicitat in contradictoriu cu paratul SC A. R. SA – in faliment, prin lichidator C. SPRL anularea licitatiei din 13 11 2006 organizata de catre lichidator, prin actiunea inregistrata la grefa instantei la data de 21 01 2009 si inregistrata sub nr.470/62/2009.

In motivare reclamantul a aratat ca licitatia organizata de catre lichidator la data de 13 11 2006 pentru valorificarea unor active ale debitorului nu s-a realizat in conditii de legalitate, contestatorul avand astfel un drept de creanta pentru suma de 83.076 lei, aceasta reprezentand 476 lei – caiet sarcini si 82.600 – avans achitat. De asemenea contestatorul a aratat ca la aceste sume are dreptul si la dobanda legala calculata conform OG nr.9/2000.

Reclamantul a detaliat desfasurarea procedurii de insolventa in dosarul de faliment al debitorului SC A. R. SA – in faliment si arata ca a participat la licitatia din 13 11 2006 achizitionand caietul de sarcini contra sumei de 476 lei de la parat. Ulterior declararii sale ca si castigator al licitatie si adjudecatar a achitat prima transa din pretul activelor, respectiv suma de 82.600 lei. Ulterior lichidatorul avea obligatia sa ii comunice adjudecatarului suma restanta de plata.

Reclamantul a aratat urmatoarele aspecte de nelegalitate pentru anularea proceselor verbale de licitatie, respectiv: lichidatorul nu a intocmit corect caietul de sarcini, activele adjudecate nu erau intabulate, nu s-a procedat ulterior licitatiei la incheierea contractului de vanzare cumparare si emiterea unor facturi fiscale de catre debitor fata de adjudecatar, iar ulterior sa se constate neplata pretului, costurile pentru intabularea activelor adjudecate sunt foarte insemnate, iar aceasta sarcina ii revenea lichidatorului, nu s-au respectat dispozitii legale imperative cuprinse in codul fiscal, incercandu-se efectuarea unor lucrari de pentru intabularea activelor, Biroul de carte funciara a respins solicitarea, etc.

Actiunea a fost corespunzator timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

La dosarul cauzei reclamantul a depus inscrisuri.

Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii. In motivare paratul a aratat ca in urma adoptarii hotararii adunarii creditorilor convocata de catre lichidator la data de 18 09 2006 si a pronuntarii incheierii de sedinta a judecatorului sindic din 20 09 2006, lichidatorul a organizat licitatia de valorificare a activelor debitorului la data de 13 11 2009, cu indeplinirea cerintelor impuse de art.116 din Legea nr.85/2006.

Reclamantul s-a prezentat la licitatie si a depus o oferta de cumparare a Fermei 7 M. (C.), Bloc locuinte Serviciu localitatea C. si Sectie Mecanizare R.. Acesta a achizitionat anterior caietul de sarcini si garantia de 10% pentru fiecare dintre cele trei active descrise. Situatia juridica a imobilelor a fost corespunzator prezentata in continutul caietului de sarcini, respectiv ca acestea nu sunt intabulate in cartea funciara. Dreptul de proprietate asupra acestor active insa este dovedit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii pentru teren si in baza Legii nr.15/1990 pentru constructii.

In cuprinsul caietului de sarcini era stabilita pentru adjudecatar obligatia de achita pretul activelor adjudecate in termen de 30 zile de la data organizarii licitatiei.

Ca urmare a ofertei reclamantului acesta a fost declarat adjudecatar, insa ulterior acesta nu si-a indeplinit obligatia de a face dovada achitarii pretului ofertat si acceptat in totalitate.

Lichidatorul i-a formulat adjudecatarului o notificare nr.223/10 07 2008 prin care reclamantul a fost invitat pentru incheierea actelor de adjudecare si rezolvarea situatiei juridice. Acesta nu a dat curs invitatiei si astfel lichidatorul a anulat licitatia pentru neindeplinirea obligatiilor asumate prin caietul de sarcini.

La dosarul cauzei paratul a depus inscrisuri.

Reclamantul a formulat concluzii scrise.

Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele:

Reclamantul a solicitat anularea licitatiei organizata de catre parat la data de 13 11 2006 in ceea ce priveste activele debitorului adjudecate catre acesta.

Debitorul SC A. R. SA se afla in prezent in procedura de faliment, iar lichidatorul desemnat este C. SPRL. Stadiul procedurii este lichidarea averii debitorului.

Se constata ca in urma adoptarii hotararii adunarii creditorilor convocata de catre lichidator la data de 18 09 2006 si a pronuntarii incheierii de sedinta a judecatorului sindic din 20 09 2006, lichidatorul a organizat licitatia de valorificare a activelor debitorului la data de 13 11 2009, cu indeplinirea cerintelor impuse de art.116 din Legea nr.85/2006, constand in necesara, anuntarea potentialilor cumparatori, etc.

Se constata ca la data de 13 11 2006, ora 13,00, reclamantul s-a prezentat la licitatie si a depus o oferta de cumparare a Fermei 7 M. (C.), Bloc locuinte Serviciu localitatea C. si Sectie Mecanizare R..

Acesta a achizitionat anterior caietul de sarcini si a achitat garantia de 10% pentru fiecare dintre cele trei active descrise.

In cuprinsul caietului de sarcini era prezentata situatia juridica a imobilelor, respectiv ca acestea nu sunt intabulate in cartea funciara, insa dreptul de proprietate asupra acestor active a fost dovedit printr-un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii pentru teren si potrivit prevederilor Legii nr.15/1990 pentru constructii.

In cuprinsul caietului de sarcini era stabilita pentru potentialul adjudecatar obligatia de achita pretul activelor adjudecate in termen de 30 zile de la data organizarii licitatiei.

Ca urmare a ofertei reclamantului acesta a fost declarat castigator al licitatiei si adjudecatar, insa ulterior acesta nu si-a indeplinit obligatia de a face dovada achitarii pretului activelor adjudecate.

Lichidatorul i-a formulat adjudecatarului si o notificare nr.223/10 07 2008, la aproximativ 1 an si 7 luni de la data organizarii licitatiei, prin care reclamantul a fost invitat pentru incheierea actelor de adjudecare si rezolvarea situatiei juridice.

Reclamantul nu a dat curs invitatiei si astfel lichidatorul a anulat licitatia pentru neindeplinirea obligatiilor asumate prin caietul de sarcini.

Se constata ca reclamantul se afla in culpa fata de parat, iar aceasta nu poate sta temei pentru invocarea vreunui drept ori pentru a asigurarea protectiei acestuia, potrivit principiului ca nimeni nu isi poate invoca propria culpa pentru apararea vreunui drept.

Pe de alta parte prin actiune reclamantul invoca chestiuni cunoscute la data organizarii licitatiei, ori chiar anterior organizarii acesteia, acestea vizeaza aspecte constatate ulterior organizarii licitatiei, ori este stiut ca motivele de nulitate ale unui act juridic trebuie sa fie anterioare ori concomitente incheierii acestuia si nu ulterioare. Pentru neindeplinirea unor obligatii de catre parat, in urma incheierii unui act de adjudecare, respectiv a contractului de vanzare cumparare potentialul cumparator are calea rezolutiunii contractului, insa in speta acesta nu s-a perfectat din culpa reclamantului.

Se constata ca reclamantul nu a invocat expres care sunt motivele de nulitate referitor la licitatia organizata la data de 13 11 2006, deoarece aspectul ca activele nu erau intabulate era cunoscut si prezentat in cuprinsul caietului de sarcini. De altfel toate activele debitorului nu sunt intabulate, iar in prezent acestea sunt aproape in totalitate adjudecate.

Contractul de vanzare cumparare nu putea fi incheiat de catre lichidator anterior platii integrale a pretului si de asemenea emiterea facturilor era conditionata de aceasta plata. Reclamantul a fost invitat de catre lichidator, cu mult dupa expirarea termenului de 30 de zile, stipulat in caietul de sarcini, in acest scop si nu s-a prezentat.

Fata de cele prezentate judecatorul sindic urmeaza sa respinga actiunea ca nefondata.

Se constata ca in cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, conform art.274 Cod procedura civila.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de catre reclamantul SC N. A. SRL cu sediul in P., str.B.i, nr.162, judet B. in contradictoriu cu paratul SC A. R. SA – in faliment, prin lichidator C. SPRL cu sediul in R., str. R., nr.166, judet B., avand ca obiect anulare licitatie.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 25 11 2009.