Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere şi control presupune îndeplinirea unor condiţii, respectiv: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a membrilor organelor de conducere, care trebuie să se încadreze în cel puţin unul dintre cazurile prevăzute de art. 137 lit. a)-g) din Legea nr. 64/1995 republicată; raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor; culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
În speţă, cauzele care au generat ajungerea debitoarei în stare de , au fost datoriile preluate prin divizare, specificul activităţii societăţii, eliminarea subvenţiilor primite de la stat, lipsa lichidităţilor, pârâţii nefăcându-se vinovaţi de săvârşirea vreuneia dintre faptele enumerate de lege.
Secţia comercială, administrative şi fiscal, Decizia nr. 564 din 19 octombrie 2006
Notă: Dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului se regăsesc în art. 138 din privind procedura insolvenței (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006).
Prin sentința nr. 669 din 2 noiembrie 1999, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin judecătorul sindic, a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului debitoarei SC S. SA Suceava.
Prin sentința nr. 33 din 18 martie 2004, judecătorul sindic a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, conform art. 117 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 republicată.
Recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Suceava împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 222 din 12 august 2004 a Curții de Apel Suceava, sentința casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic, pentru a se pronunța cu privire la cererea de atragere a răspunderii materiale formulată împotriva persoanelor responsabile, C.V. și M.E., ulterior solicitând introducerea în cauză și a pârâtei.
Cu ocazia rejudecării cauzei în fond după casarea cu trimitere, creditoarea a depus precizări la dosar prin care și-a majorat câtimea creanței la suma de 4.060.229.177 lei, arătând că a preluat creanțele C.J.P. și A.J.O.F.M. Suceava, iar diferența de 745.634.397 lei reprezintă obligații nedeclarate de debitoare, prin art. 39 din O.G. nr. 86/2003.
Pârâtul C.V., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât a preluat patrimoniul Fermei Șcheia și Todirești, din cadrul Abatorului Burdujeni iar F.P.S. a încercat privatizarea prin vânzarea către SC R. SRL Suceava care a renunțat însă la contract, nemaifiind posibilă redresarea societății, astfel încât nu se face vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Creditoarea, prin noile precizări depuse la dosar, și-a completat cererea inițială, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a fostului director economic B.E., pentru neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale.
La cererea pârâților, judecătorul sindic a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate.
Prin sentința nr. 360 din 17 iulie 2006, judecătorul sindic a respins cererea de atragere a răspunderii personale formulată împotriva pârâților.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut, în esență, că motivele care au condus la insolvabilitatea firmei au fost, în primul rând, profilul unității, hrana și căldura animalelor fiind primordiale, creșterea dobânzilor bancare pentru creditele luate în anii 1997 și 1998, debitele preluate prin protocolul de divizare, anularea subvențiilor la începutul anului 1997 iar contabilitatea a fost ținută în conformitate cu legea, eventualele nereguli contabile neavând drept scop eludarea obligațiilor bugetare.
De altfel, prin raportul privind cauzele și împrejurările ce au condus la încetarea de plăți a debitoarei, lichidatorul judiciar nu a confirmat susținerile creditoarei.
împotriva acestei sentințe, creditoarea D.G.F.P. Suceava a declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate.
în motivare, recurenta a arătat că judecătorul sindic eronat a respins cererea de atragere a răspunderii personale, ignorând art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 republicată, precum și procesele – verbale încheiate la data de 2 iulie 1998 și 22 octombrie 1998 de către A.F. – T.S. și procesul verbal al D.G.M.P.S. încheiat la data de 13 ianuarie 2000, din care rezultă în modul de ținere a contabilității, încălcări ale prevederilor legale referitoare la T.V.A., neînmatricularea pe societate a unor mijloace de transport, încasarea primelor pentru porcine, calculul contribuției de asigurări sociale de stat.
Totodată recurenta a invocat și faptul că în cauză nelegal judecătorul sindic nu a dat eficiență cazului de răspundere prevăzut de art. 137 lit. c) din Legea nr. 64/1995 întrucât contractarea unui credit cu B.A. Suceava ar fi trebuit să aibă ca efect creșterea economică, nicidecum falimentul societății, așa încât este dată și fapta prevăzută de lit. f) din același articol.
Examinând recursul declarat în cauză, ale cărui motive au fost încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și prin prisma art. 3041C. proc. civ., curtea a constatat că este nefondat.
Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a)-g).
Natura juridică a răspunderii decurge din natura raporturilor dintre persoanele cu funcții de conducere și societate, fiind vorba despre o răspundere civilă, patrimonială.
Sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Astfel, încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale, atrage răspunderea contractuală, iar încălcarea unei obligații din lege atrage răspunderea delictuală.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere și control presupune îndeplinirea unor condiții, respectiv:
– Prejudiciul creditorilor;
– Fapta trebuie să se încadreze în cazurile prevăzute de lege;
– Raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților;
– Culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Ori din lucrările dosarului nu rezultă îndeplinirea acestor cerințe, așa încât criticile recurentei nu pot fi primite, fiind infirmate prin probele administrate în cauză.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză efectuat, rezultă fără echivoc faptul că prin protocolul de divizare, debitoarea SC S. SA Suceava a preluat de la SC S. SA Verești debite, credite bancare cu dobânzile aferente (contractate pentru eliminarea subvențiilor agricole primite de la bugetul de stat) ce a generat lipsa lichidităților și resurselor financiare necesare pentru continuarea activității.
Totodată, din actele contabile ale debitoarei nu rezultă că pârâții ar fi desfășurat acte de comerț în interes personal, iar evidența contabilă a fost organizată și realizată conform dispozițiilor legale, neregulile contabile invocate de recurentă fiind corectate în urma controalelor efectuate.
Ca urmare, cauzele care au generat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, au fost datoriile preluate prin divizare, specificul activității societății, eliminarea subvențiilor primite de la stat, lipsa lichidităților, pârâții nefăcându-se vinovați de săvârșirea vreuneia dintre faptele enumerate prin art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată.
De altfel, nici prin raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii debitoarei în stare de insolvență întocmit de către lichidatorul judiciar nu se confirmă susținerile creditoarei privind vinovăția pârâților, cauzele ajungerii debitoarei în faliment fiind obiective.
Luând în considerare cele învederate, cum criticile recurentei nu au fost pertinente, sentința atacată fiind legală și temeinică, în cauză neputând fi reținută săvârșirea de către intimația faptelor enumerate limitativ prin art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată, recursul a fost respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
