Cadrul procesual a fost clar stabilit de creditoare – conform principiului disponibilităţii -, prin cererea formulată în temeiul disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, rep., aceasta criticând atitudinea de pasivitate a lichidatorului judiciar care nu a formulat cerere de angajare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă. Aşadar, părţile cauzei sunt creditoarea care a învestit judecătorul sindic şi lichidatorul judiciar.
Neavând un caracter contencios, cererea nu trebuia să conţină date referitoare la alte persoane, în afară de lichidatorul judiciar. Judecătorul sindic avea doar obligaţia de a verifica dacă lichidatorul a omis să formuleze o acţiune pe temeiul disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, rep. – acţiune pe cale de a se prescrie. În consecinţă, judecătorul sindic nu a fost chemat să se pronunţe asupra oportunităţii autorizării comitetului creditorilor de a introduce o astfel de cerere, ci numai asupra legalităţii acestei autorizări – cu referire la îndeplinirea celor două condiţii stabilite de disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, rep.
Faţă de caracterul cererii, suspendarea acesteia pe temeiul disp. art. 1551 Cod proc. civ., pentru neindicarea unor date, a probelor şi pentru lipsa multiplului exemplar constituie o măsură nelegală.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, pronunţată de judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş, s-a dispus, în condiţiile art. 1551 şi ale art. 114 alin. 4 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 149 din Legea insolvenţei, suspendarea judecării cererii promovată de petenta creditor Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, până la acoperirea neregularităţilor constatate de judecătorul sindic prin rezoluţia din 23 octombrie 2009.
În considerentele încheierii s-a reţinut că cererea formulată de creditoarea Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, pentru autorizarea comitetului creditorilor să promoveze acţiunea judiciară specială reglementată de dispoziţiile art. 138 alin. 1 din prezenta mai multe neregularităţi formale şi anume: cererea nu a fost depusă cu respectarea multiplului exemplar, nu s-a arătat numele şi prenumele sau denumirea celor în contradictoriu cu care înţelege să se judece, nu s-au arătat dovezile pe care se sprijină cererea, astfel că în raport cu dispoziţiile art. 112 alin. 1 pct. 1, 5 şi ale art. 113 Cod procedură civilă , raportat la art. 149 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a stabilit în sarcina contestatoarei completarea acestor lipsuri, sub sancţiunea prevăzută de art. 114 alin. 4 Cod procedură civilă. Termenul pentru îndeplinirea acestor obligaţii procesuale a fost fixat la data de 11 noiembrie 2009. La termenul de judecată din 18 noiembrie 2009 s-a procedat la verificarea îndeplinirii sarcinilor procesuale de către contestatoare şi s-a constatat o pasivitatea din partea acesteia, care prin memoriul înfăţişat la 10 noiembrie 2009 a precizat că a înţeles să promoveze o simplă cerere şi nu o acţiune judiciară, omiţând să se conformeze obligaţiilor procesuale stabilite în sarcina ei.
În condiţiile în care creditoarea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a înţeles să acopere neregularităţile constatate de judecătorul sindic, s-a aplicat dispoziţia art. 155 alin. 1 Cod procedură civilă, dispunându-se suspendarea judecăţii cererii.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs creditoarea ANAF prin Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de autorizare pentru introducerea acţiunii de angajare a răspunderii în numele comitetului creditorilor.
Se arată în cuprinsul cererii de recurs că judecătorul sindic în mod greşit a calificat cererea ca fiind o acţiune propriu-zisă pentru atragerea răspunderii patrimoniale, deşi cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cerere prin care a solicitat să fie autorizat comitetul creditorilor să introducă acţiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din aceeaşi lege.
Prin urmare, apreciază că lipsurile constatate de judecătorul sindic nu influenţau soluţionarea cererii, întrucât numai după pronunţarea de către judecătorul sindic asupra autorizării comitetului creditorilor să introducă acţiunea în angajarea răspunderii materiale prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se impunea completarea cererii cu menţiunile indicate de către judecătorul sindic.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1551 Cod procedură civilă, instanţa poate suspenda judecata când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
În cauză judecătorul sindic a dispus suspendarea judecăţii cererii pe motiv că petiţionara, în calitate de creditoare, nu a completat cererea de chemare în judecată, aşa cum s-a dispus în sensul înfăţişării cererii de chemare în judecată cu respectarea multiplului exemplar, arătarea numelui, prenumelui, ori a denumirii celor în contradictoriu înţelege să se judece, înfăţişarea mijloacelor de probă.
Verificând dacă aceste completări solicitate de judecătorul sindic sunt de natura celor prevăzute de art. 155 Cod procedură civilă, instanţa de control reţine următoarele:
În legătură cu dispoziţia de completare a conţinutului cererii cu numele, prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul, celor în contradictoriu cu care înţelege să se judece, instanţa constată că judecătorul sindic a fost sesizat cu o cerere de autorizare a comitetului creditorilor să introducă o acţiune în răspunderea materială împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cerere reglementată de art. 138 alin. 3 din aceeaşi lege de natură necontencioasă, prin care creditoarea ANAF prin DRV Braşov, critică atitudinea de pasivitate a lichidatorului judiciar, care nu a înţeles să formuleze o cerere de angajare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de starea de insolvenţă a societăţii debitoare. Din conţinutul acestei cereri rezultă aşadar cadrul procesual stabilit de către creditoare şi anume: între creditoare şi lichidator, acesta din urmă fiind prezent la şedinţa publică din 18 noiembrie 2009, dată la care a pus concluzii faţă de cererea creditoarei. Cererea neavând un caracter contencios, creditoarea nu avea obligaţia să indice şi alte persoane în afară de lichidator, în condiţiile în care judecătorul sindic sesizat cu o astfel de cerere avea obligaţia să verifice numai dacă lichidatorul a omis să formuleze o acţiune în răspundere şi aceasta este pe cale să se prescrie. Prin această cerere judecătorul nu a fost chemat să se pronunţe asupra oportunităţii autorizării ci numai asupra legalităţii, respectiv dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 138 alin. 3 din lege.
Prin precizarea făcută s-a indicat materia supusă judecăţii, precum şi faptul că nu este supus judecăţii un adevărat litigiu.
În atare situaţie, se apreciază că neindicarea altor persoane cu care creditoarea înţelege să se judece , nu era de natură să împiedice desfăşurarea normală a procesului, atâta timp cât s-a precizat în mod expres raportul procesual ca fiind stabilit între creditoare şi lichidator, precum şi faptul că demersul făcut de creditoare faţă de judecătorul sindic avea un caracter necontencios.
Nu era necesară nici indicarea dovezilor pe care se sprijină cererea, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, judecătorul sindic nu a fost chemat să se pronunţe asupra oportunităţii autorizării ci numai asupra legalităţii, respectiv dacă există cele două condiţii prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 şi anume dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitoarei, or dacă acesta a omis să formuleze acţiunea în răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1 din art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi această acţiune ameninţă să se prescrie.
Mai mult, neindicarea probelor pe care se sprijină cererea de chemare în judecată, are drept consecinţă respingerea acesteia şi nicidecum suspendarea.
Nici cerinţa multiplului exemplar impusă de judecătorul sindic nu este de natură celor prevăzute de art. 1551 Cod procedură civilă în condiţiile în care creditoarea a precizat în mod expres caracterul necontencios al demersului său în faţa judecătorului sindic, nefiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 113 Cod procedură civilă. Mai mult, lichidatorul prezent în faţa instanţei nu a invocat faptul că nu avea cunoştinţă de cererea creditoarei, dimpotrivă, a înţeles să pună concluzii pe această cerere la şedinţa publică din 18 noiembrie 2009.
Faţă de cele prezentate mai sus, instanţa urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 5 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze încheierea recurată şi să trimită cauza judecătorului sindic pentru continuarea judecăţii.
