Complicitatea terţilor dovedită prin împrejurări de fapt, directe şi indirecte, care, coroborate, susţin concluzia complicităţii, respectiv: relaţiile de rudenie între administratorul de fapt şi administratoarea de drept (soţ şi soţie), ultima având şi statutul de asociată; relaţiile de afinitate între administratorul de fapt şi beneficiara despăgubirilor acordate de debitoarea ajunsă în stare de insolvenţă (ginere şi soacră); operaţiunile de restituire a împrumutului către administratorul de fapt şi de acordare a despăgubirilor către pârâtă au avut loc în perioada imediat anterioară deschiderii procedurii; natura creanţelor deţinute de terţi împotriva societăţii, aceştia fiind doar creditori chirografari – şi, de aici, operaţiunile în frauda intereselor creditorilor societăţii, pentru ca terţii menţionaţi să îşi asigure valorificarea efectivă a propriilor creanţe fiindcă în eventualitatea deschiderii procedurii (măsură dispusă, ulterior, de judecătorul sindic) nu ar fi fost îndestulaţi.
Poziţia dominantă a unei persoane trebuie analizată prin prisma poziţiei efective pe care aceasta a avut-o în societatea comercială. Chiar dacă nu a fost desemnat administrator statutar, dar a încheiat, în numele şi pe seama societăţii, acte juridice cu implicaţii financiare importante, fiind el însuşi beneficiar al unui astfel de contract, administratorul de fapt al societăţii este o persoană ale cărei demersuri se înscriu noţiunii de persoană fizică având o poziţie dominantă – art. 80 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, rep.
Prin Sentinţa nr. 1194/05.06.2009 a Tribunalului Comercial Mureş, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 1232/1371/2007, s-a admis acţiunea lichidatorului judiciar C. C., formulată în contradictoriu cu pârâţii T. A. I. şi P. E., şi s-a dispus anularea operaţiunii de restituire a împrumutului acordat falitei de către pârâtul T. I. A., prin dispoziţia de plată nr. 106/31.07.2008 în sumă de 69.736 lei, acesta fiind obligat să restituie falitei S.C. TC O. C. S.R.L. această sumă.
S-a dispus de asemenea anularea despăgubirilor acordate în beneficiul pârâtei P. E. de către falită, prin procesul-verbal nr. 1/02.07.2007 şi stinse la 10.08.2007, în valoare de 112.800 lei, aceasta fiind obligată să restituie averii falitei această sumă.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că în ceea ce-l priveşte pe pârâtul T. A., acesta este asociat al falitei cu o participaţie de 49%, şi că a exercitat calitatea de administrator faptic de administrator al acesteia, deşi administratorul statutar era numita T. C. E., soţia acestuia, care deţinea şi calitatea de asociat, cu o participaţie de 51%, ceea ce denotă poziţia dominantă exercitată de pârât, în raport de dispoziţiile art. 80 alin.2 lit. e din Legea nr. 85/2006. Fără a fi contestată creanţa deţinută de pârât în contra societăţii, judecătorul sindic a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege precitat, întrucât calitatea acesteia, i-ar fi conferit un grad inferior tuturor creanţelor acceptate la masa credală; astfel că satisfacerea acestei creanţe, în detrimentul celorlalte, denotă prejudicierea celorlalte.
În ceea ce priveşte operaţiunea juridică relativă la pârâta P. E., s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 80 alin.1 lit. c) din acelaşi act normativ.
Aceasta întrucât, pârâta a constituit o ipotecă asupra propriei locuinţe, pentru a garanta un contract de credit accesat de falită, dar ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către falită, banca creditoare a executat silit imobilul acesteia, până la concurenţa sumei de 112.383 lei, astfel că pârâta a devenit creditor chirografar al societăţii. Urmare adjudecării, pârâta, în calitate de fidejusor al falitei, a devenit creditor chirografar pentru această valoare, şi ulterior, ca urmare a raporturilor de afinitate dintre T. A. şi P. E. ( aceasta fiind mama soţiei pârâtului T. ) a fost stinsă creanţa acestei fidejusoare, care ulterior şi-a răscumpărat imobilul de la adjudecatar pentru acelaşi preţ.
S-a mai arătat că aceste operaţiuni au fost săvârşite succesiv, în iminenţa insolvenţei, iar calitatea creanţelor îndestulate era inferioară celor deţinute de alţi creditori ai falitei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal cei doi pârâţi, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. c din s-a arătat că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada complicităţii atât a debitorului cât şi a terţului contractant la fraudă; aceasta întrucât ambii pârâţi aveau calitatea de creditori ai falitei, drepturilor acestora de creanţă fiind certe, lichide şi exigibile, iar rambursarea acestor creanţe neavând aşadar un caracter fraudulos.
Referitor la dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, s-a susţinut că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile, întrucât în cauză plata datoriei scadente nu s-a realizat printr-o dare în plată, nefiind efectuat vreun transfer patrimonial asupra unui bun al debitoarei, plata fiind făcută în bani.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art.80 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, s-a apreciat că pârâţii, în calitate de terţi faţă de actul pretins a fi fraudulos, nu au avut calitatea cerută de textul legal precitat, respectiv aceea de membru al organelor de conducere sau control a debitoarei falite.
În aceeaşi ordine de idei, referitor la dispoziţiile art. 80 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, s-a arătat că, pârâtul T. A. a avut calitatea de asociat al falitei, iar pârâta P. E., a avut doar calitatea de creditor al falitei, astfel că nici una dintre aceste calităţi nu pot conferi o poziţie dominantă asupra debitoarei, în înţelesul textului legal.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu privire la dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că judecătorul sindic a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor precitate, dată fiind ipoteza legală, aşa cum aceasta a fost instituită de legiuitor. Astfel, deşi se reţine că în cauză nu ar fi fost făcută dovada complicităţii terţilor şi a debitoarei, la fraudarea creditorilor, acest lucru este dovedit deplin, în primul rând datorită relaţiilor de afinitate dintre părţi. Mai exact, administratorul de fapt – T. A., a cărui activitate de administrare şi conducere a societăţii falite nu poate fi pusă la îndoială, potrivit probatoriului cauzei – este soţul administratorului de drept şi coasociatului T. C. E., şi respectiv ginerele pârâtei P. E. În al doilea rând, referitor la aceeaşi chestiune, aceea a complicităţii comune a terţilor, este de remarcat că operaţiunile de restituire a împrumutului şi acordare de despăgubiri au fost efectuate într-o perioadă imediat anterioară deschiderii procedurii – 23.11.2007, adică la 31.07.2008 şi 02.07.2008. Or, în acest caz, nu se poate susţine cu suficient temei că tocmai aceste transferuri patrimoniale, de o valoare relativ ridicată, 182.536 lei, nu au determinat un dezechilibru major în situaţia financiară a falitei.
Şi nu în ultimul rând, tot referitor la complicitatea acestor terţi, după cum a remarcat şi judecătorul sindic, nu poate fi omisă natura creanţelor deţinute de pârâţi în contra societăţii, aceştia fiind simpli creditori chirografari care, în eventualitatea deschiderii procedurii anterior valorificării propriilor creanţe ar fi fost în imposibilitate să fie îndestulaţi.
În aceste condiţii, în opinia Curţii, aspectele prezentate anterior sunt suficiente pentru a proba complicitatea terţilor, cu falita pentru fraudarea intereselor sau drepturilor creditorilor acesteia din urmă.
Aşadar, complicitatea pârâţilor, în fraudarea creditorilor falitei, nu poate fi pusă la îndoială, de altfel, ambele operaţiuni a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză impunându-se a fi analizate din acest punct de vedere împreună, pentru că acestea au reprezentat valorificarea demersurilor pârâţilor de realizare a propriilor creanţe. Mai exact, pârâtul Ti. A., a înlesnit tocmai această plată a despăgubirilor către cealaltă pârâtă, a cărei poziţie, prin prisma reprezentării actului juridic şi a consecinţelor patrimoniale, nu poate să se situeze decât alături de pârâtul T. A., cel ce a sărăcit activul patrimonial al falitei cu contravaloarea despăgubirilor achitate.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 80 alin. 1 lit. d şi ale art. 80 alin. 2 lit. d din lege, aşa cum au susţinut recurenţii, Curtea constată că aceste texte de lege au fost indicate de lichidator drept motiv de drept în susţinerea cererii introductive, fără însă ca soluţia împărtăşită de judecătorul sindic să fie fundamentată pe acest temei, astfel că aceste motive de nelegalitate nu vor face obiectul controlului judiciar exercitat pe calea acestui recurs.
Referitor la celălalt text de lege, despre care recurenţii susţin că ar fi fost aplicat eronat de către judecătorul sindic, respectiv art. 80 alin. 2 lit. d din lege, Curtea constată că şi în acest caz aplicarea ipotezei legale cuprinsă în acest articol asupra stării de fapt este corectă.
Aceasta întrucât poziţia dominantă a pârâtului T. A. se impune a fi analizată prin prisma poziţiei deţinute de acesta în societate. Astfel, fără a fi desemnat administrator statutar al falitei, acesta a încheiat în numele şi pe seama societăţii contractul de credit cu BRD-GSG, şi mai mult, în calitate de creditor al societăţii, fiind împrumutatorul acesteia. Rezultând aşadar calitatea de administrator de fapt al societăţii, prin participarea efectivă a acestuia la conducerea societăţii, este cert că demersurile acestuia sunt circumscrise noţiunii de persoană fizică, cu poziţie dominantă în înţelesul legii, potrivit art. 80 alin. 2 lit. e din lege.
Mai mult, vorbind despre această poziţie, este de remarcat că prin natura demersurilor întreprinse de acesta în numele şi pe seama societăţii, acţionând aşadar ca un veritabil reprezentant al acesteia, şi prin natura raporturilor de afinitate cu celălalt coasociat şi administrator de drept, respectiv cu pârâta P. E., pârâtul T. A. s-a situat pe o poziţie dominantă în raport cu debitoarea, care de altfel era condusă integral, sau mai exact era sub controlul pârâtului T. A., atât din punct de vedere decizional cât şi execuţional.
În aceste condiţii,întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia şi din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată păstrată ca legală şi temeinică, fiind la adăpost de critici.
