Dosar nr. 5923/105/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
– Biroul Faliment –
SENTINŢA Nr. 1108/2012
Şedinţa publică de la 15 Iunie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE Gabriel Florin Ivanescu
Grefier Mariana Simion
Pe rol fiind în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC TUNCA GROUP SRL – prin lichidatorul judiciar provizoriu PETCU VIORICA IPURL.
– soluţionarea contestaţiei formulate de DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE sector 3, cu sediul în Bucureşti, str. Sf. Vineri, nr. 32, sector 3 împotriva tabelului definitiv al creditorilor, întocmit de lichidatorul judiciar PETCU VIORICA IPURL
– Soluţionarea contestaţiei formulată de creditoarea SC AVICOLA BUZAU SA, cu sediul în Buzău, DN 2B km.9 +270-KM.9+527, (partea stângă) jud. Buzău, împotriva tabelului definitiv al creditorilor, întocmit de lichidatorul judiciar PETCU VIORICA IPURL
Dezbaterile şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 11.06.2012, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru studiul actelor şi lucrărilor dosarului amânat pronunţarea pentru data de 15.06.2012, când a pronunţat următoarea sentinţă.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 09.01.2012 în cadrul dosarului de nr. 5923/105/2010, contestatoarea-creditoare SC AVICOLA BUZAU SA în contradictoriu cu lichidatorul judiciar provizoriu, PETCU VIORICA IPURL, al debitoarei SC TUNCA GROUP SRL a solicitat instanţei, pe calea contestaţiei împotriva tabelului definitiv de creanţe, înscrierea sa în tabel cu o creanţă în valoare totală de 332.743,50 lei.
În motivare a arătat că aceasta este suma pe care a solicitat-o prin declaraţia de creanţă formulată, nu a fost notificată individual deci a fost în imposibilitate de a respecta termenele aflându-se în situaţia de la art. 7 al. 3 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 10.02.2012 în cadrul dosarului de insolvenţă nr. 5923/105/2010, contestatoarea-creditoare Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 Bucureşti în contradictoriu cu lichidatorul judiciar provizoriu, PETCU VIORICA IPURL, al debitoarei SC TUNCA GROUP SRL a solicitat instanţei, pe calea contestaţiei împotriva tabelului definitiv de creanţe, înscrierea sa în tabel cu o creanţă în valoare totală de 17.642,31 lei.
În motivare a arătat că a luat la cunoştinţă de starea de insolvenţă a debitoarei la momentul când i s-au solicitat relaţii de administratorul judiciar cu privire la imobilul din Bucureşti al debitoarei prin solicitarea din 18.11.2011. În 9 zile de la luarea la cunoştinţă a formulat declaraţia de creanţă, nu a fost notificată la sediul său, trebuie ţinut cont de spiritul procedurii insolvenţei. În drept a invocat art. 73-75 din Legea nr. 85/2006.
Prin raportul depuse la 03.04.2012 lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestaţiilor ca neîntemeiate. Declaraţiile au fost depuse peste termen.
În cauză a fost încuviinţată şi s-a administrat proba prin înscrisurile de la dosar.
Analizând actele şi lucrările cauzei instanţa reţine următoarele:
Declaraţia de creanţă a contestatoarei SC AVICOLA BUZAU SA este formulată la data de 21.06.2011, iar cea a contestatoarei Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 Bucureşti la 28.11.2011. Rezultă că ambele au fost depuse termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă menţionat în încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei (01.06.2011). Contestaţiile celor 2 contestatoare au fost formulate în 2012 deci după întocmirea tabelului definitiv (fapt realizat în urma sentinţei nr. 88/09.01.2012 prin care au fost soluţionate contestaţiile la tabelul preliminar) şi formal îndreptate împotriva tabelului definitiv. Toate argumentele contestatoarelor se subscriu însă faptului de a nu fi fost notificate individual cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei.
Instanţa observă că problema care se pune de fapt este cea a unor declaraţii de creanţă depuse peste termen.
Regula de notificare a creditorilor cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei este prevăzută de art. 7 al. 3 din Legea nr. 85/2006. Conform acestui text, fiind vorba de creditoare ce nu au fost cuprinse în lista făcută de debitoare, nu era obligatorie notificarea conform C.pr.civ. Rezultă că termenul de depunere a declaraţiei a curs în mod legal în contra contestatoarelor ale căror declaraţii de creanţă sunt tardive.
Lipsa oricărei culpe a unui creditor poate însă pune în discuţie repunerea în termen (termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă fiind considerat un termen procedural implică potenţial aplicarea art. 103 C.pr.civ.). Totuşi eventuala culpă a debitoarei (care nu include unul din creditori în listă sau nu întocmeşte listă a creditorilor) nu exclude automat şi în totalitate culpa şi responsabilitatea creditorului. Doar în ipoteza în care acest creditor nu a dat la rândul său dovadă de o conduită culpabilă se poate admite repunerea în termen şi implicit se va analiza declaraţia sa de creanţă. Altfel ar însemna că niciodată nu ar mai fi aplicabilă teza a doua a art. 7 al. 3 sus-menţionat (or orice normă trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice).
În speţă, prin declaraţia de creanţă SC AVICOLA BUZAU SA nu a arătat cum a încetat situaţia care a împiedicat-o să formuleze declaraţia de creanţă în termen, nu s-a oferit nicio explicaţie în acest sens şi nu s-a solicitat repunerea în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă încălcându-se astfel art. 103 C.pr.civ. Mai mult, între 16.12.2011 (data comunicării refuzului administratorului judiciar de înscriere a creanţei sale şi a motivului acestui refuz) şi 09.01.2012 (data contestaţiei) a trecut mai mult de 15 zile ceea ce face ca o solicitare actuală de repunere în termen să nu poată fi primită.
În plus instanţa mai adaugă faptul că, deşi depusese declaraţia de creanţă în iunie 2011 şi deci ştia de procedura insolvenţei debitoarei sale, această contestatoare nu a supravegheat deloc derularea procedurii şi nu a contestat tabelul preliminar în care nu a fost menţionată creanţa sa (tabel depus la instanţă, afişat la uşa instanţei şi publicat în BPI). Contestaţia sa este formulată după ce instanţa a soluţionat contestaţiile la tabelul preliminar şi este îndreptată formal direct împotriva tabelului definitiv.
În ceea ce priveşte contestatoarea Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 aceasta descrie modul cum a luat cunoştinţă de procedura insolvenţei debitoarei, însă nu arată care este motivul mai presus de voinţa sa pentru care nu a respectat termenul (aşa cum s-a arătat mai sus simpla lipsă a notificării individuale nu este suficientă în acest sens). La cele expuse se mai reţine şi intervalul mare de timp scurs de la notificarea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei în BPI (24.05.2011) şi până la depunerea declaraţiei de creanţă (28.11.2011), adică 6 luni. Acest interval mare demonstrează cert şi culpa (pasivitatea) creditoarei-contestatoare şi exclude repunerea în termen.
De asemenea trebuie remarcat şi că pentru această ipoteză a declaraţiilor de creanţă tardive este expres prevăzut art. 76 din Legea nr. 85/2006, text care dispune o anumită sancţiune pentru nerespectarea (culpabilă) a termenului de depunere a declaraţiilor de creanţă. Deci chiar în logica argumentelor contestatoarelor nu ar fi trebuit formulată o contestaţie direct la tabelul definitiv, ci împotriva măsurii prin care se pune în aplicare respectiva sancţiune (care poate fi după caz măsura întocmirii tabelului preliminar în care nu este cuprinsă creanţa respectivă, în situaţia declaraţiei de creanţe anterioare tabelului preliminar, sau refuzul repunerii în termen şi completării tabelului, pentru declaraţia depusă după întocmirea tabelului, însă în nicio situaţie nu poate fi direct contestat tabelul definitiv!).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca neîntemeiate contestaţiile la tabelul definitiv formulate de contestatoarea DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE sector 3, cu sediul în Bucureşti, str. Sf. Vineri, nr. 32, sector 3 şi de contestatoarea SC AVICOLA BUZAU SA, cu sediul în Buzău, DN 2B km.9 +270-KM.9+527, (partea stângă) jud. Buzău în contradictoriu cu lichidatorul judiciar provizoriu PETCU VIORICA IPURL, cu sediul în Ploieşti, str. Splaiului, nr. 26, bl. 34R2, ap.2, jud. Prahova al debitoarei SC Tunca Group SRL.
Definitivă.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Termen pentru continuarea procedurii 24.10.2012 S3.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2012.
Judecător-sindicGrefier
Red. G.F.I.
2 ex./02.08.2012
Operator de date cu caracter personal 5595