Insolvenţă. Lichidator. Înlocuire. Întârzieri datorate unor factori obiectivi. Admiterea recursului


Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 10425 din 1 noiembrie 2013

Prin sentinţa civilă nr.1908 din 27.06.2013 a Tribunalului Specializat Cluj s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar Societatea C.C. SPRL desemnat în procedura insolvenţei debitoarei SC C.T. SRL cu C.I.I. T.M.C..

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri noului lichidatorului judiciar C.I.I. T.M.C., solicitându-i-se să procedeze la lichidarea patrimoniului debitoarei şi a obligat fostul lichidator judiciar Societatea C.C. SPRL să-i predea noului lichidator judiciar toate documentele care vizează procedura insolvenţei debitoarei pe care le deţine, în termen de 10 zile de le pronunţare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic deliberând asupra dispoziţiei de înlocuire „din oficiu” a lichidatorului judiciar, a reţinut procedura insolvenţei debitoarei SC C.T. SRL a fost deschisă la data de 12 ianuarie 2009, prin sentinţa comercială nr.85/2009 şi a fost desemnat administratorul judiciar provizoriu, respectiv Societatea A. SPRL.

Prin sentinţa comercială nr.6000/2009, s-a dispus trecerea debitoarei în faliment în procedură generală şi a fost desemnat lichidatorul judiciar provizoriu, respectiv Societatea A. SPRL.

Ulterior, ca urmare a deciziei creditorului majoritar SC S.C. SRL, lichidatorul judiciar provizoriu a fost înlocuit cu Societatea C.C. SPRL, instanţa confirmând înlocuirea prin încheierea pronunţată la data de 1 aprilie 2011.

Judecătorul sindic a reţinut că de la termenul de judecată din 24 iunie 2011 şi până la noul termen stabilit pentru examinarea procedurii, lichidatorul judiciar, contrar dispoziţiilor art.21 alin. 1 din Legea nr.85/2006 a depus un raport de activitate în cadrul căruia a arătat, în principal, că a identificat scriptic bunurile care rezultau din documentele puse la dispoziţia sa de creditoarea SC BCR SA, deşi conform dispoziţiei judecătorului sindic din şedinţa publică din data de 24 iunie 2011 avea obligaţia inventarierii acestora (atât conform dispoziţiei judecătorului sindic, cât şi potrivit art.25 lit.d din Legea nr.85/2006), operaţiune care era posibilă, având în vedere intervalul de timp dintre cele două termene (24 iunie 2011- 14 octombrie 2011). Cu toate acestea însă, cheltuielile menţionate în cuprinsul raportului de activitate se ridicau la suma de 3.149,41 lei, fiind menţionate 3 deplasări cu avionul la sediul debitoarei, fără a fi însă justificată necesitatea acestora, faţă de faptul că lichidatorul a menţionat că a identificat doar scriptic bunurile. În plus, din totalul sumelor menţionate în cuprinsul raportului au fost depuse documente justificative doar pentru suma de 1979,74 lei.

Ulterior, pentru noul termen de judecată stabilit pentru data de 12 ianuarie 2012, lichidatorul judiciar, procedând în aceeaşi manieră, a depus raportul de activitate nr.3, în cadrul căruia a reluat în cea mai mare parte conţinutul raportului de activitate de la termenul anterior, menţionând şi cuantumul cheltuielilor în sumă de 1.665,19 lei, pe care însă, contrar dispoziţiilor legale, nu a înţeles să le justifice. Mai mult, deşi conform art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar are obligaţia publicării rapoartelor de activitate în BPI pentru a asigura posibilitatea consultării acestora de către creditori sau de orice persoană interesată, a formulat cererea de publicare cu o zi înainte de termenul de judecată, respectiv la data de 11 ianuarie 2012.

De asemenea, instanţa a reţinut că pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 5 aprilie 2012, lichidatorul judiciar a depus acelaşi raport de activitate, respectiv nr.3, cu aceleaşi anexe ca şi cele pentru termenul anterior, transmise prin poştă, precum şi raportul de activitate nr.4 în cadrul căruia a menţionat că a convocat adunarea creditorilor, menţionând şi cheltuielile de procedură în cuantum de 1.665,19 lei, însă raportul de activitate nu era însoţit de niciun document justificativ. Faţă de modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor ce-i reveneau, prin încheierea pronunţată la data de 5 aprilie 2012, irevocabilă prin respingerea cererii de reexaminare, judecătorul sindic a dispus sancţionarea lichidatorului judiciar, punându-i din nou în vedere că, potrivit art. 25 lit.d coroborat cu art.113 şi urm. din Legea nr.85/2006, are obligaţia de a inventaria bunurile, de a le evalua şi de a stabili modalitatea de valorificare, precum şi să facă dovada operaţiunilor întreprinse.

Cu toate acestea însă, pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 24 mai 2012, lichidatorul judiciar a depus raportul de activitate, justificând doar parţial cheltuielile efectuate. Similar celor dispuse şi la termenele anterioare, judecătorul sindic, i-a pus în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la punerea în discuţia creditorilor a modalităţii de valorificare a bunurilor din averea debitoarei, precum şi la publicarea în BPI a rapoartelor de activitate anterior termenului stabilit pentru examinarea stadiului proceduri insolvenţei.

Similar celor expuse mai sus a procedat lichidatorul şi pentru termenul stabilit pentru data de 6 decembrie 2012, în sensul că a pretins efectuarea unor cheltuieli în cuantum de 5.732,34 lei şi a justificat doar 459,31 lei. Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte raportul de activitate depus la data de 18 ianuarie 2013, cheltuielile pretinse sunt în cuantum de 1.308,32 lei, însă acte justificative sunt doar pentru suma de 998,59 lei.

Cu toate acestea, ca urmare a dispoziţiei judecătorului sindic de a pune în discuţia creditorilor valoarea însemnată a cheltuielilor de procedură, desigur, prin raportare la atribuţiile pe care le-a îndeplinit, creditorul majoritar SC S.C. SRL, care a făcut numeroase eforturi pentru ca lichidatorul judiciar să nu fie înlocuit, a luat act de cheltuielile lichidatorului judiciar, cheltuieli care, desigur, la momentul vânzării vor fi recuperate din averea debitoarei deşi, aşa cum s-a arătat sunt în mare parte nejustificate, în detrimentul creditorilor cu rang inferior creditorului majoritar care are o creanţă garantată.

În fine, susţinerile lichidatorului judiciar vizând faptul procedura insolvenţei a fost supravegheată de mai mulţi magistraţi, nu este de natură să justifice modalitatea în care a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile, întrucât aceste atribuţii sunt reglementate de lege şi, în plus, îndeplinirea atribuţiilor a fost dispusă de instanţă, în mod repetat. De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile lichidatorului judiciar vizând sancţionarea ulterioară a acestuia pentru neîndeplinirea atribuţiilor, prin nedesemnarea în procedurile viitoare, întrucât o asemenea sancţiune nu este reglementată de dispoziţiile legale.

Aşadar, toate considerentele expuse au format convingerea instanţei că înlocuirea lichidatorului judiciar se impune, modalitatea defectuoasă de îndeplinire a atribuţiilor ce-i reveneau, îngreunând derularea procedurii insolvenţei, aspecte care conduc de altfel şi la vătămarea drepturilor creditorilor din perspectiva posibilităţii acestora de a-şi recupera creanţele.

În ceea ce priveşte desemnarea noului administrator, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 19 alin.1 şi art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Astfel, având în vedere faptul că dispoziţiile legale anterior arătate, precum şi faptul că la dosar mai sunt 3 oferte care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege în vederea desemnării în calitate de lichidator judiciar, reţinând totodată şi profesionalismul practicianului în desemnat, precum şi preocuparea acestuia de soluţionare cu celeritate a cauzelor, judecătorul sindic a desemnat în această calitate C.I.I. T.M.C..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC S.C. SRL, solicitând admiterea acestuia in temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 si art. 3041 cod procedura civila, modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii propunerii de inlocuire a lichidatorului judiciar C. C. SPRL.

În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 22 din legea insolvenţei. Împotriva masurilor lichidatorului judiciar, prezentate in cadrul rapoartelor de activitate nu a fost formulată nicio contestaţie si de asemenea niciunul dintre deconturile de cheltuieli nu a fost contestat. Mai mult decât atat, având in vedere dispoziţiile judecatorului-sindic de la termenul din data de 14.03.2013, lichidatorul judiciar a procedat in data de

18.04.2013 la convocarea Adunării Creditorilor debitoarei SC C.T. SRL – in faliment, având pe ordinea de zi si informare asupra cheltuielilor de procedura efectuate de către lichidatorul judiciar, de la data desemnării sale. Contrar celor mentionate de către judecatorul-sindic in cadrul hotărârii atacate, conform procesului verbal încheiat in data de 18.04.2013, Adunarea Creditorilor SC C.T. SRL – in faliment a luat act de

cheltuielile de procedura efectuate de lichidatorul judiciar in perioada 01.04.2011 –

14.03.2013 in suma de 17.872 ron, cu acordul a recurentei cat si cu votul creditorului bugetar DGFP Cluj.

14.03.2013 in suma de 17.872 ron, cu acordul a recurentei cat si cu votul creditorului bugetar DGFP Cluj.

Lichidatorul judiciar si-a îndeplinit atribuţiile a realizat demersurile necesare pentru intocmirea inventarului faptic si in baza acestui inventar s-a procedat la evaluarea si începerea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei. Debitoarea este cea care nu a dat curs dispoziţiilor art. 28 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2006 si nu a depus lista cu bunurile debitoarei.

Unul dintre motivele pentru care a dispus înlocuirea fostului lichidator judiciar cu C.C. SPRL este tocmai pasivitatea fostului lichidator judiciar care in perioada de 25 de luni cat societatea s-a aflat sub administrarea acestuia, nu s-a procedat nici macat la identificarea scriptica a bunurilor debitoarei.

Lichidatorul judiciar C.C. SPRL a făcut demersuri pentru a intra in posesia inventarului scriptic si de asemenea s-a deplasat in Municipiul Cluj unde a procedat la inventarierea faptica a bunurilor din averea debitoarei.

Lichidatorul judiciar C.C. SPRL a făcut demersuri pentru a intra in posesia inventarului scriptic si de asemenea s-a deplasat in Municipiul Cluj unde a procedat la inventarierea faptica a bunurilor din averea debitoarei.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi C. C. S.P.R.L, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C.T. SRL – in faliment solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate in sensul respingerii propunerii de inlocuire a lichidatorului judiciar C. C. SPRL.

În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanţă a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 22 din legea insolvenţei. Împotriva masurilor lichidatorului judiciar, prezentate in cadrul rapoartelor de activitate nu a fost formulata nicio contestaţie si de asemenea niciunul dintre deconturile de cheltuieli nu a fost contestat. Mai mult decât atat, având in vedere dispoziţiile judecatorului-sindic de la termenul din data de 14.03.2013, lichidatorul judiciar a procedat in data de

18.04.2013 la convocarea Adunării Creditorilor debitoarei SC C.T. SRL – in faliment, având pe ordinea de zi si informare asupra cheltuielilor de procedura efectuate de către lichidatorul judiciar, de la data desemnării sale. Contrar celor mentioante de către judecatorul-sindic in cadrul hotărârii atacate, conform procesului verbal încheiat in data de 18.04.2013, Adunarea Creditorilor SC C.T. SRL – in faliment a luat act de cheltuielile de procedura efectuate de lichidatorul judiciar in perioada 01.04.2011 –

Lichidatorul judiciar si-a îndeplinit atribuţiile a realizat demersurile necesare pentru întocmirea inventarului faptic si in baza acestui inventar s-a procedat la evaluarea si începerea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei. Debitoarea este cea care nu a dat curs dispoziţiilor art. 28 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2006 si nu a depus lista cu bunurile debitoarei.

Unul dintre motivele pentru care a dispus inlocuirea fostului lichidator judiciar cu C.C. SPRL este tocmai pasivitatea fostului lichidator judiciar care in perioada de 25 de luni cat societatea s-a aflat sub administrarea acestuia, nu s-a procedat nici macat la identificarea scriptica a bunurilor debitoarei.

Deliberând asupra cererii de recurs curtea reţine următoarele:

1.Lichidatorul judiciar a făcut toate demersurile legale pentru întocmirea inventarului faptic si in baza acestui inventar s-a procedat la evaluarea si începerea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei.

Debitoarea nu a dat curs dispoziţiilor art. 28 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2006 si nu a depus lista cu bunurile debitoarei.

În intervalul celor 25 de luni cat societatea s-a aflat sub administrarea altui lichidator judiciar, nu s-a procedat la identificarea scriptica a bunurilor debitoarei.

După data numirii S.C. C.C. SPRL , a procedat la identificarea scriptica a bunurilor din averea debitoarei, solicitând in acest sens informaţii de la OCPI Cluj, Primăria Cluj-Napoca si B. SA (S.C. SRL), creditorul ce deţine in garanţie bunurile debitoarei.

În absenţa documentelor prevăzute de art. 28 si in lipsa unui inventar scriptic al averii debitoarei, nu era posibilă inventarierea faptica a patrimoniului debitoarei.

Ulterior centralizării informaţiilor primite de la Primăria Cluj-Napoca si B. SA, in baza informaţiilor cadastrale puse la dispoziţie de către OCPI Cluj-Napoca,

S.C. C.C. SPRL a efectuat inventarul faptic al averii debitoarei. Bunurile identificate si inventariate in averea debitoarei SC C.T. SRL sunt 12 loturi de teren, totalizând o suprafaţă de 12.115 mp.

Curtea reţine că lichidatorul judiciar a procedat la inventarierea faptica a bunurilor identificate scriptic în averea debitoarei imediat ce a obţinut informaţiile cadastrale cu privire la poziţionarea acestora in teren.

Aşa fiind, chiar dacă măsura dispusă de judecătorul sindic putea fi justificată din perspectiva atingerii exigenţelor impuse de principiul celerităţii, faţă de înscrisurile şi lămuririle oferite în etapa recursului, curtea reţine că măsura înlocuirii nu se impunea câtă vreme nerespectarea termenelor impuse pentru realizarea prerogativelor ce reveneau lichidatorului s-au datorat unor factori obiectivi.

2. Procedura insolventei, in ansamblul sau, se impune a fi analizata ca un întreg, cu o structura complexa, in al cărui conţinut se imbina cele doua domenii, respectiv activitatea practicianului in insolventa, vizând manageriatul procedurii si cea a judecătorului sindic, care vizează procesele si cererile de natura judiciara aferente, respectiv controlul judecătoresc din perspectiva legalităţii.

In procedura, judecătorul sindic deţine un control nelimitat în ceea ce priveşte legalitatea oricăror acte de procedura, insa in cazul activităţilor sau operaţiunilor in raport cu care intervine manageriatul practicianului, controlul sub aspectul oportunităţii deciziilor luate de acesta este exercitat nu de către judecatiorul sindic, ci de către creditori, prin intermediul comitetului/adunării creditorilor.

Din examinarea prevederilor art. 11 din care reglementează atribuţiile judecătorului sindic, rezulta fara echivoc intenţia legiuitorului de a delimita atribuţiile jurisdictionale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii insolventei, precum si de cele de gestiune, atribuţii ce revin, in principal, administratorului judiciar, lichidatorului si celorlalţi participanţi la procedura. Pe de alta parte, controlul judecătorului sindic se raportează numai la aspectele de legalitate, fara a avea in vedere si aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor si organelor acestora.

Cu privire la suma de 3.149,41 ron menţionata in cadrul raportului de activitate nr. 2 (prezentat la termenul dîn data de 14.10.2011), curtea reţine că această valoare reprezintă cheltuielile de procedura aferente intervalului 01.04.2011 –

30.09.2011. In acesta suma sunt incluse cheltuielile de procedura prezentate in cadrul raportului de activitate nr. 1 (prezentat la termenul din data de 24.06.2011) raport care nu a fost contestat.

Suma de 1.665,19 ron menţionata in cadrul raportului de activitate nr. 3 (prezentat la termenul din data de 12.01.2012), reprezintă cheltuielile de procedura aferente intervalului 01.10.2011 -11.01.2012;

Suma de 1.665,19 ron indicată în cadrul raportului de activitate nr. 4 (prezentat la termenul din data de 05.04.2012), reprezintă cheltuielile de procedura aferente perioadei 01.10.2011 -05.04.2012 si include cheltuielile de procedura prezentate in cadrul raportului de activitate nr. 3;

În privinţa sumei de 5.732,34 ron, menţionata in cadrul raportului de activitate nr. 7 (prezentat la termenul din data de 06.12.2012), judecatorul-sindic a reţinut caracterul justificat doar cu privire la valoarea de 459,31 ron. Din suma pretinsă cu acest titlu, 4.960 ron reprezintă însă valoarea unui raport de evaluare aprobat de masa credală.

Suma de 1.308,32 ron indicată în raportul de activitate lunar nr. 13 reprezintă cheltuielile pentru deplasarea la termenul din data de 06.12.2012, precum si cheltuielile cu papetarie in perioada 06.12.2012 – 15.01.2013, determinate de numărul mare de fotocopii in format mare (A3) necesare comunicării membrilor comitetului creditorilor a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) elaborat de către SC V.C. SRL, in baza căruia a fost eliberata Autorizaţia de Construire nr. 1397/21.08.2006 eliberata de Primăria Municipiului Cluj-Napoca Direcţia Urbanism, proiect comunicat de către Primăria Cluj-Napoca;

Toate aceste cheltuieli de procedură au fost aduse la cunoştinţa creditorilor prin rapoarte de activitate, măsurile dispuse pe această cale nefiind contestate de masa credală.

Judecatorul-sindic a relevat măsura înlocuirii se impunea pentru a nu crea un prejudiciu creditorilor cu creanţe negarantate ale căror creanţe nu se vor indestula din cauza cheltuielilor mari de procedura efectuate de către lichidatorul judiciar.

Câtă vreme, valoarea bunurilor din patrimoniul debitoarei (3.200.000 ron), reprezintă 25% din cuantumul creanţei garantate, lezării intereselor creditorilor de rang inferior prin certificarea unor cheltuieli de procedură mari nu poate fi validată .

Aşa fiind, în baza prevederilor 312 C.proc.civ, curtea va admite recursul declarat de SC S.C. SRL şi C.C. S.P.R.L SRL împotriva sentinţei civile nr. 1908 din

27.06.2013 a Tribunalului Specializat Cluj pe care o va modifica în sensul că va înlătura măsura înlocuirii lichidatorului judiciar SC C.C. SPRL şi va dispune în sensul că aceasta să continue operaţiile de lichidare a patrimoniului debitoarei.