Insolvenţă. Plăţi efectuate după sesizarea instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii. Situarea valorică a creanţei cu puţin peste cuantumul minim stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. Faliment


Plăţile efectuate în perioada cuprinsă între data introducerii cererii de către creditoare şi data pronunţării sentinţei judecătorului sindic trebuie analizate prin raportare la sintagma „stare de insolvenţă”, privită ca un ansamblu – ceea ce presupune şi compararea valorii plăţilor cu valoarea debitului -, iar nu ca un element singular – astfel că nu poate fi apreciată numai prin raportare la o plată parţială (şi nici, exclusiv, la plăţi parţiale).

Cuantumul debitului minim pentru care poate fi deschisă procedura insolvenţei nu poate face obiectul interpretării judecătorului sindic. Valoarea debitului nu poate fi aproximată, prin diminuare, astfel că debitul care depăşeşte, fie şi numai sensibil, valoarea „prag” stabilită de legiuitor în art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep., îndeplineşte una dintre condiţiile esenţiale cerute pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Prin sentinţa nr.1893 din 16.10.2009 pronunţată în dosarul nr.1395/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureş, judecătorul sindic a admis contestaţia debitoarei SC”T.”SA şi a stabilit că debitoarea nu este în stare de insolvenţă, respingând în consecinţă cererea creditoarei SC”AS24 T.”SRL de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la 14 octombrie 2008 creditoarea SC”AS24 T.”SRL a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 faţă de debitoarea SC”T.”SA.

Judecătorul sindic a menţionat că debitoarea a contestat starea de insolvenţă în termenul prevăzut de lege, menţionând că plăţile nu au încetat şi că societatea îşi desfăşoară activitatea în mod curent.

În privinţa debitului pe care îl are faţă de societatea creditoare, debitoarea a precizat că a făcut mai multe plăţi în contul acestui debit, astfel că valoarea actuală a acestuia este de 85.354,79 lei.

S-a arătat că debitul nu depăşeşte cu mult valoarea minimă a creanţei stabilită de legiuitor pentru a se putea deschide procedura şi că după introducerea cererii de către creditoare, debitoarea a mai efectuat plăţi în sume considerabile.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC”AS24 T.”SRL şi a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, respingerea contestaţiei debitoarei şi deschiderea procedurii.

În motivare s-a menţionat că la data formulării recursului recurenta deţine o creanţă în valoare de 41.451,90 lei faţă de debitoare şi că iniţial debitul a fost de 110.919,67 lei, însă debitoarea a efectuat plăţi în intervalul de timp scurs de la data introducerii cererii.

În acest sens s-a arătat că judecătorul sindic a acordat 10 termene de judecată pentru plata debitului şi cu toate acestea debitul rămas neachitat tot depăşeşte valoarea prag prevăzută de legiuitor pentru deschiderea procedurii.

S-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, deoarece există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar plăţile au încetat de mai mult de 30 de zile, iar cele efectuate sunt nesemnificative în raport de valoarea debitului ce depăşeşte valoarea prag prevăzută de legiuitor.

În consecinţă, s-a arătat că judecătorul sindic a constatat că s-a demonstrat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru deschiderea procedurii şi cu toate acestea a admis contestaţia şi a respins cererea.

Mai mult, s-a arătat că la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, 14.10.2008, pragul impus de Legea nr.85/2006 era de 10.000 lei.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu în baza dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ., instanţa reţine următoarele:

În cadrul dosarului nr.1395/1371/2008 al Tribunalului Comercial Mureş, creditoarea SC”AS24 T.”SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei SC”T.”SA.

Judecătorii sindici au obligaţia de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.27 şi urm. din lege, iar dacă acestea sunt îndeplinite procedează la deschiderea procedurii conform art.32 din Legea nr.85/2006.

În mod incorect judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite aceste condiţii, după ce debitoarea a contestat starea de insolvenţă conform dispoziţiilor art.33 alin.2 din lege.

Creditoarea a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile ce se încadrează în limitele valorice stabilite de art.3 alin.1 pct.12 şi a încetării plăţilor.

Aceste dovezi s-au efectuat prin actele care însoţesc cererea de deschidere a procedurii şi actele care s-au depus ulterior la dosar.

Judecătorul sindic reţine îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, însă apreciază că debitul nu depăşeşte cu mult valoarea prag şi în această situaţie nu se impune deschiderea procedurii.

Judecătorul sindic a reţinut că de la data introducerii cererii până la pronunţare debitoarea a efectuat plăţi.

Starea de insolvenţă trebuie apreciată nu doar în funcţie de efectuarea unor plăţi parţiale, ci prin raportarea valorii plăţilor la valoarea debitului.

Iar atâta vreme cât debitul depăşeşte valoarea prag procedura se poate deschide.

Trebuie avut în vedere şi faptul că la data introducerii cererii valoarea prag (valoarea minimă a creanţei) era de 10.000 lei, iar pct.12 al art.3 a fost modificat de pct.1 al art.I din Legea nr.277 din 7 iulie 2009, care completează art.I din O.U.G. nr. 173 din 19 noiembrie 2008, cu un nou punct.

Aceasta este valoarea la care ne raportăm, iar valoarea indicată de legiuitor este limita minimă. Odată depăşită această valoare a unei creanţe certe, lichide şi exigibile procedura trebuia deschisă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor legale anterior menţionate şi a dispoziţiilor art.312 alin.1, 3 C.pr.civ. instanţa va admite recursul, va modifica hotărârea atacată şi va trimite cauza judecătorului sindic pentru a dispune deschiderea procedurii şi a stabili etapele procedurale prevăzute de Legea nr.85/2006, ca şi consecinţele juridice ale deschiderii procedurii.

Deschiderea procedurii va fi dispusă de către judecătorul sindic pentru ca acesta să aibă posibilitatea să stabilească termenele prevăzute de legiuitor pentru desfăşurarea procedurii.